Linkuri accesibilitate

Medicii români nu știu câți copii sunt infectați cu tulpina Delta: „Nu trimite nimeni la laborator”


Deocamdată, un număr de 24 de persoane cu vârsta sub 18 ani sunt internate în spitalele din România
Deocamdată, un număr de 24 de persoane cu vârsta sub 18 ani sunt internate în spitalele din România

În timp ce celalte țări se confruntă cu un val de infectări cu tulpina Delta la copii și tineri, România nu știe încă dacă are copii infectați cu această tulpină.

Spitalele unde sunt internați copii nu fac secvențierea pentru tulpini și nici nu trimit probe către laboratoarele la care sunt arondate. O spune directoarea Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Există un program în care ei trebuie să trimită la laboratoarele care fac așa ceva. Sunt nominalizate aceste laboratoare. Dar medicii nu trimit probele să fie secvențiate. Toate laboratoarele pot să secvențieze Delta”, spune dr.Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.

În prezent, potrivit datelor oficiale, numărul minorilor infectați cu COVID este de 24, dintre care doi pacienți internați în ATI.

Adrian Marinescu, spitalul Matei Balș: E clar că vor și forme severe la copii

Numărul mic de copii infectați din România nu va rămâne la fel de mic, în condițiile în care vacanța e spre final, iar copiii se vor întoarce la cursuri în format fizic pe 13 septembrie, sunt de părere specialiștii.

Epidemiologul Adrian Marinescu, de la Spitalul Matei Balș din Capitală, spune că a tratat copii și știe cum se manifestă coronavirusul la aceștia. Medicul explică de ce celelalte țări se confruntă acum cu un număr mai mare de infecții la copii.

Valul al patrulea, prin definiție, înseamnă varianta Delta. Faptul că secvențierea nu e făcută atât de acoperitor încât să se vadă, nu înseamnă că celelalte cazuri nu sunt cu Delta. Fiind o tulpină care se transmite mult mai ușor, este evident că vom avea infecții și în rândul tinerilor și al copiilor care interacționează mult între ei. Uneori, ei respectă mai puțin regulile de prevenție și nici nu sunt vaccinați”, explică Marinescu.

Adrian Marinescu avertizează că varianta Delta se va răspândi la începerea școlii
Adrian Marinescu avertizează că varianta Delta se va răspândi la începerea școlii

Medicul spune că s-au pregătit și pentru forme severe. „Sunt copii care au boli asociate, sunt supraponderali. Nu e o diferență clară de simtpomatologie față de celelalte tulpini. Totuși, pentru că sunt mai mulți, acum vom vorbi și de forme severe, care înseamnă afectarea organelor- exact cum se întâmpla și în valurile precedente”, a mai spus Adrian Marinescu.

Medic pediatru: copiii ar trebui testați la primul simptom

Medicul pediatru Valeria Herdea ridică problema testării generalizate a copiilor bolnavi.

Avem cazuri de pneumonii la copii foarte frecvente. Nu sunt neapărat pneumonii Covid, dar, în momentul în care vezi că acel copil are 6 viruși și asta nu e normal, e clar pe fond de imunitate scăzută. Într-un an și jumătate putea să facă Covid – ceea ce duce la scăderea imunității și așa ajunge să vină cu 6 viruși. Am avut un astfel caz recent. Când am făcut ancheta epidemilogică am aflat că părinții au avut Covid și nici nu voiau să spună”, a mai spus Valeria Herdea.

Copiii care merg în străinătate în vacanță se pot infecta cu varianta Delta
Copiii care merg în străinătate în vacanță se pot infecta cu varianta Delta

Medicul Adrian Marinescu arată că numărul de copiii protejați împotriva coronavirusului prin vaccinare este mic în România, pentru că părinții pleacă de la ideea că cei mai mulți copii fac forme ușoare. „ Trebuie să ia în calcul că nimeni nu are garanția că va trece extrem de ușor prin boală. Ne așteptă o toamnă cu redeschiderea școlilor, iar cei mici vor interacționa și se vor infecta, fapt care va duce la școala online, lucru pe care nu și-l dorește nimeni”, afirmă Adrian Marinescu.

Numărul cazurilor Delta din România nu este încă mare, conform numărului mic de secvențieri făcute în laboratoare. Sunt puțin peste 300, dar medicii spun că tulpina Delta s-ar putea să devină dominantă în condițiile în care mulți români se întorc din străinătate.

E normal ca în SUA să fie foarte mulți copii infectați cu Delta în noul val. Copiii respectă cel mai puțin regulile, se joacă împreună. Copiii trebuie protejați ca noi toți, cu mască. Din păcate, părinții care nu își dau acordul pentru vaccinare își asumă o mare responsabilitate. Acum este momentul să vaccineze”, consideră Adriana Pistol.

3,7% dintre copiii de 12-15 ani sunt vaccinați

Potrivit datelor oficiale, numărul de copii cu vârste între 12-15 ani, care au primit cel puţin o doză de vaccin este de aproximativ 31.000 de persoane. Ceea ce înseamnă 3,7% dintre copiii eligibili de această vârstă. La grupa de vârstă 16 şi 19 ani, sunt 147.320 de persoane care au primit cel puţin o doză, adică 18% din total,

Cum se manifestă tulpina Delta la copii

Țările în care au început școlile se confruntă cu un val de infectări cu tulpina Delta la copii. În SUA, într-o singură săptămână, au fost raportate aproape 94.000 de cazuri de îmbolnăviri la copii, potrivit Academiei Americane de Pediatrie.

Medicii spun că, până acum, simptomele observate sunt cele cunoscute - durerea de cap, durerea în gât, secreția nasului și febra. În marea lor majoritate, copiii care s-au îmbolnăvit cu prima variantă a coronavirusului, nu prezentau simptome.

Unele din spitalele americane care tratează copii cu COVID au pus informații despre varianta Delta a COVID-19 pe site-urile lor pentru ca părinții să aibă acces la informație. Este cazul spitalului de copii din Texas, al cărui medic pediatru-șef, dr. Jim Versalovic, a răspuns la la unele dintre cele mai frecvente întrebări de la părinți. „Varianta Delta se prezintă puțin diferit la copii și adolescenți. Vedem mai multe congestii ale căilor respiratorii superioare și mai puține cazuri de pierdere a gustului și a mirosului, cel puțin inițial. De asemenea, simptome similare care au fost evidente de-a lungul pandemiei continuă să fie cazul la copii și adolescenți, cum ar fi febra, oboseala și o varietate de simptome ale căilor respiratorii superioare. Orice copil care are simptome în concordanță cu o infecție a tractului respirator superior trebuie evaluat pentru COVID-19”, explică medicul.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG