Tot mai mulți medici americani avertizează că noua variantă Delta, identificată în India, cauzează forme acute ale bolii în rândul tinerilor ce nu prezintă comorbiditățile specifice vârstei lor – precum obezitatea sau diabetul.
Potrivit acestora, numărul spitalizărilor recente în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 ani a crescut, în condițiile în care cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 39 de ani sunt vaccinați într-o proporție de sub 50 la sută. Spre deosebire de aceștia, peste 80 la sută dintre vârstnicii americani (între 65-74 de ani) au fost vaccinați la momentul de față.
Cea mai mare parte dintre tinerii internați în spital – aproximativ 97 la sută – sunt nevaccinați.
Constatările îngrijorătoare ale americanilor sunt susținute și de câteva studii la nivel național ce urmează să fie certificate de către experți.
Unul dintre acestea, realizat în Nordul Indiei (epicentrul unui focar în lunile aprilie și mai 2021) indică faptul că în urma celui de-al doilea val de infectări cu varianta Delta, mortalitatea a crescut în rândul pacienților cu vârsta de sub 45 de ani.
Situația din România
În România, o mare parte dintre tinerii români rămân în continuare nevaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2.
Pe pagina de Facebook a campaniei naționale de vaccinare, la începutul lunii iulie, aproximativ 446.759 de tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 29 de ani erau vaccinați complet împotriva Covid-19, în timp ce alți 28.382 așteptau vaccinarea cu a doua doză.
Cu toate acestea, 1.581.500 rămâneau nevaccinați, sau aproape trei sferturi din numărul de tineri români eligibili pentru schema de vaccinare. Nu există date cu privire la vaccinarea în rândul acestora în intervalul iulie-august 2021.
Medicul Radu Țincu, epidemiolog, avertizează că numărul de cazuri de infectări cu varianta Delta începe să crească simțitor în România.
„La momentul la care vorbim, tot varianta Alpha este cea preponderentă. Însă de la o săptămână la alta, s-a dublat numărul de cazuri identificate cu varianta Delta. România nu poate furniza date foarte rapid pentru că nu realizează atât de multe genotipări care să pună în evidență tipul de variantă finală, însă nu avem niciun fel de suspiciune că, într-un interval de câteva săptămâni, până la sfârșitul lunii August, varianta Delta va fi cea dominantă în România.”
„Folosim modelele matematice din celelalte țări care au efectuat deja studii și care ne spun că, din momentul în care aceasta (varianta Delta, n.r.) este identificată în stadiul de transmitere comunitară, e nevoie de o perioadă de 2-3 săptămâni ca ea să devină dominantă la nivelul țării respective”, a explicat doctorul Țincu.
Numărul tinerilor ce dezvoltă forme severe ale bolii este în continuare scăzut. Cu toate acestea, varianta Delta se va răspândi mai intens în rândul lor pe viitor, iar ei riscă să o transmită mai departe categoriilor vulnerabile, avertizează expertul epidemiolog.
„Cu cât vom avea mai mulți tineri infectați cu varianta Delta care vor circula în comunitate, cu atât riscul ca celelalte grupe vulnerabile să se îmbolnăvească va fi unul ridicat”, a punctat medicul Țincu.
„Să nu uităm că în această perioadă, tinerii sunt, în principiu, cei care se reîntorc din vacanțe sau concedii. Tinerii nevaccinați care revin în România prezintă riscul să fie îmbolnăviți cu varianta Delta – care este cea predominantă în mare parte din Uniunea Europeană – este posibil să accelereze transmiterea variantei Delta și în România”, a adăugat acesta.
Cu cât vom avea mai mulți tineri infectați cu varianta Delta care vor circula în comunitate, cu atât riscul ca celelalte grupe vulnerabile să se îmbolnăvească va fi unul ridicatMedicul epidemiolog, Doctor Radu Țincu
Pe lângă procentajul scăzut al persoanelor vaccinate și mobilitatea socială crescută în rândul tinerilor, caracteristicile variantei Delta o fac să fie mai periculoasă în rândul populației. Aceasta prezintă o perioadă de incubație mai scurtă și are transmisibilitate dublă față de varianta originală a virusului SARS-CoV-2.