Linkuri accesibilitate

Criza din Afganistan | Încă un român evacuat din Kabul, alți 14 se află pe aeroport


În total, potrivit surselor oficiale, 33 de cetățeni români se aflau în Afganistan atunci când Kabulul a fost cucerit de talibani.
În total, potrivit surselor oficiale, 33 de cetățeni români se aflau în Afganistan atunci când Kabulul a fost cucerit de talibani.

Încă un român a fost evacuat vineri noaptea din Kabul, alături de un cetăţean bulgar, unul britanic şi unul american, anunţă Ministerul Afacerilor Externe, care precizează că, din cauza condiţiilor de securitate din Kabul, nu au putut ajunge şi alţi români la aeroport. Acesta este al doilea cetăţean român evacuat din Afganistan cu aeronava C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române.

____________________________________________________________________

UPDATE sâmbătă ora 10.30 Cetăţenii români care au fost evacuaţi din Afganistan vor ajunge, sâmbătă, în ţară, cu aeronava Forţelor Aeriene Române. Premierul Florin Cîţu a arătat că este vorba despre 15 cetăţeni români şi 4 bulgari. „Continuăm să ţinem legătura cu restul românilor care se află în acest moment în Afganistan pentru a-i aduce şi pe ei în siguranţă acasă", a a scris Florin Cîțu pe Facebook..

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţeni români care au fost evacuaţi din Afganistan ca rezultat al demersurilor Celulei de criză interinstituţionale, convocate în data de 13 august de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, sosesc în România astăzi, 21 august, la bordul aeronavei Forţelor Aeriene Române”, a transmis MAE. Potrivit sursei citate, aeronava Forţelor Aeriene Române care a evacuat, în aceste zile, cetăţeni români şi străini de pe Aeroportul Internaţional din Kabul va ateriza în jurul orei 13:00, la Baza 90 Transport Aerian.

____________________________________________________________________

UPDATE ora 10.00 Un grup format din 14 cetățeni români a fost transferat în cursul dimineții de 20 august în incinta Aeroportului internațional din Kabul, anunță Ministerul Afacerilor Externe. Cei 14 cetățeni vor fi evacuați cu următorul zbor al aeronavei militare românești staționate în prezent la Islamabad.

Cetățenii români sunt în siguranță în incinta aeroportului, fiind pregătiți pentru evacuare pe cale aeriană. Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare”, precizează MAE.

Românul transferat vineri noaptea și care a ajuns ulterior la Islamabad se afla deja pe aeroportul internaţional din Kabul, iar odată cu el au fost preluaţi şi alţi trei cetăţeni ai unor state aliate.

Ulterior preluării pasagerilor, aeronava a decolat cu destinaţia Islamabad, unde a ajuns în condiţii de siguranţă, fiind asistată la sosire de personalul Ambasadei României în Pakistan. Avionul va continua să staţioneze în capitala Pakistanului, fiind pregătită să se deplaseze din nou la Kabul pentru noi evacuări.

Ministerul Apărării Naționale precizează că este în permanentă legătură, în cadrul Celulei de criză interinstituțională, cu celelalte structuri cu responsabilități la nivel național și internațional în gestionarea crizei, astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții de siguranță.

După extragerea celor doi cetățeni români, au mai rămas alți 31 de cetățeni în Afganistan.

Forțele NATO trebuie să se retragă din Afganistan până pe 31 august. Dar în condițiile în care extragerea cetățenilor și a colaboratorilor externi este o cursă contracronometru s-ar putea ca această dată să fie extinsă cel puțin pentru armata SUA. Președintele Joe Biden a declarat joi că armata americană va sta în Afganistan până când vor extrage și ultimul om.

Până acum celelalte țări aliate au reușit să extragă din Afganistan mult mai mulți cetățeni. De exemplu, francezii au reușit să ia 350 de oameni. Totul a avut loc în urma a două două rânduri de negocieri - una prin intermediul ambasadorului Franței, cealaltă cu ajutorul oamenilor din teren care au discutat direct cu talibanii.

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG