Linkuri accesibilitate

Joe Biden: Am fost în Afganistan pentru a scăpa de Al-Qaeda. Ce sens are să mai fim în acest război?


Președintele american Joe Biden spune că e timp pentru criticile aduse SUA pentru misiunea de extragere a americanilor și afganilor vulnerabili după încheierea ei
Președintele american Joe Biden spune că e timp pentru criticile aduse SUA pentru misiunea de extragere a americanilor și afganilor vulnerabili după încheierea ei

Președintele american Joe Biden a făcut vineri declarații cu privire la evacuarea cetățenilor americani și afganilor vulnerabili, făcută de trupele militare ale SUA și care a produs haos pe aeroportul internațional din Kabul și în jurul acestuia și a atras critici internaționale.

Joe Biden a dat asigurări, într-o conferință organizată vineri la Casa Albă, că SUA și comunitatea internațională vor da un „răspuns comun”, sub formă de ajutor umanitar, pentru a-i proteja pe copiii și femeile care au fugit din calea talibanilor.

El a reluat vineri mesajele de avertisment adresate talibanilor din Afganistan de a nu se opune extragerilor făcute de SUA și forțele aliate și a spus că este lipsită de sens prelungirea misiunii în Afganistan.

De asemenea, a spus că acum nu e momentul pentru critici, ci după încheierea misiunii de extragere pentru care au fost detașați 6.000 de militari americani care-și pun viața în pericol. El a dat asigurări că alianții SUA nu au exprimat nicio nemulțumirea cu privire la modul în care forțele SUA conduc operațiunea de evacuare.

Principalele declarații ale președintelui Biden:

  • Vom da un răspuns comun și vom colabora cu comunitatea internațională pentru ajutor umanitar, pentru a proteja femeile și copiii și care au fugit din calea talibanilor.
  • Este de înțeles, ei sunt speriați, nu știu ce se va întâmpla în continuare, cred că oricine nu poate simți decât durere urmărind aceste imagini.
  • Avem 6.000 dintre cei mai buni soldați acolo care-și pun viața în pericol pentru a salva alți oameni.
  • Am discutat cu comandanții noștri de pe teren în fiecare zi și le-am spus că le vom da tot ce le trebuie pentru a performa la cele mai înalte standarde în aceste circumstanțe periculoase.
  • Aliații noștri sunt alături de noi. Credibilitatea noastră nu a fost pusă la îndoială de aliați. Avem timp să aducem critici acestei misiuni după ce se va termina.
  • Acum trebuie să ne concentrăm asupra misiunii noastre și-i invit pe americani să se roage pentru soldații noștri și pentru a-i aduce pe americani acasă și pentru a-I ajuta pe prietenii noștri afgani.
  • Ne vom încheia misiunea după 20 de ani și vă mulțumesc tuturor, diplomaților și celor implicați în acestă criză.

Președintele SUA a evitat să dea un răspuns tranșant cu privire la extragerea afganilor care au ajutat forțele SUA și aliate, spunând că rolul SUA s-a încheiat în acest război.

„Am fost în Afganistan pentru a scăpa de Al Qaeda. Ce sens are să mai fim în Afganistan? Ce interes am fi avut în aceste circumstanțe? Este timpul să încheiem acest război care ne-a costat un trilion de dolari, 250 de milioane de dolari pe zi. Pericolul terorismului este puternic, din partea ISIS și a altor organizații dar vom fi atenți și-i vom neutraliza”, a spus Joe Biden răspunzând întrebării unui jurnalist pe acest subiect.

Guvernul SUA examinează noi locații, inclusiv Europa, pentru a reloca afganii care au sprijinit SUA și forțele aliate precum și pe cei vulnerabili care doresc să fugă din Afganistan, au declarat surse autorizate pentru CNN.

Problema pe care o au de rezolvat în acest moment trupele SUA sunt legate de capacitatea de evacuare.

Vineri, niciun zbor american nu a părăsit Kabulul timp de opt ore. Un înalt oficial de la Casa Albă a spus că zborurile vor fi reluate în curând.

Multe dintre zborurile de evacuare organizate de guvernul SUA au fost făcute cu destinația Qatar, dar și această țară se apropie de capacitatea limită de adăpostire a oamenilor, potrivit aceleiași surse.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG