Țară în service | Poșta Română, o scrisoare pierdută

Traseul unor scrisori trimise prin Poșta Română arată o parte din problemele care macină societatea comercială în care statul e acționar majoritar. Europa Liberă a verificat, folosind un dispozitiv GPS, care e traseul unei scrisori trimise prin Poștă. Am avut noroc, corespondența a ajuns la destinație.

• Lentoarea livrării corespondenței și, mai rar, chiar dispariția acesteia, sunt explicate de oameni din interior prin lipsa unor dotări moderne, dar și prin lehamitea generată de salarii micii pentru angajații implicați în operațiunile poștale;
• Veniturile obținute nu sunt motiv de stres pentru șefii din compania de stat, destui numiți și pe filieră politică. Cu salarii mari rămân în Poștă și după ce se schimbă partidele la putere, iar ei sunt înlocuiți;
• Ca un exemplu al bizareriei salariale din societatea de stat, directorul general interimar declară că el nu se află nici măcar în top 30 venituri în Poșta Română. Managerul Valentin Ștefan anunță cel puțin 300 de concedieri în zona administrativă. Concluzia îi aparține: „Este o companie disfuncțională”.
  ___________________________________________________________________

În primăvara anului trecut, reporterul Europa Liberă a trimis din București o scrisoare cu timbru unor apropiați din orașul Bacău. În plic, nimic important material. Era un desen al copilului său pentru destinatari, adică un gest de afecțiune.

Plicul a fost lăsat în cutia poștală plasată în fața Oficiului 10 din București, pe Șoseaua Ștefan cel Mare. Declarația de dor a copilului nu a ajuns însă niciodată la destinație.

În căutarea unei posibile explicații, am cumpărat un dispozitiv de urmărire care încape într-o scrisoare și transmite în timp real poziția acesteia. Experimentul a avut limitări generate de bateria tracker-ului GPS ce se epuizează în câteva zile. De asemenea, poziționarea a avut și erori de câteva zeci de metri, în funcție de semnalul GPS sau de internet în zonă.

București, în trei zile

În 9 iunie 2020, la ora 11, am lăsat la aceeași poștă, adică oficiul 10 din București, un plic care conținea dispozitivul GPS. Destinatarul locuia la aproximativ 6 kilometri mai încolo, în cartierul Tineretului.

De data aceasta am ales să facem expedierea într-un mod mai sigur, adică, pentru 7,80 de lei, primeam și o confirmare că scrisoarea a ajuns la locul dorit. Acest lucru a presupus și atribuirea unui cod din partea Poștei Române care face posibilă urmărirea corespondenței în circuitul intern. Procesul nu presupune o livrare rapidă, ci doar un grad ridicat de siguranță pentru parcurs.

Plicul a rămas la ghișeu, deci nu a fost pus în cutia poștală.

Datele transmise de dispozitivul GPS arată că acesta a plecat din poștă chiar pe 9 iunie după-amiaza, iar seara a ajuns undeva în nordul Capitalei, în apropiere de Centrul de Tranzit al Poștei Române. A doua zi dimineața, în 10 iunie, la ora 7:50, deja se afla, foarte probabil, la un oficiu din cartierul Tineretului. Acolo a stat o zi, fiind livrată personal destinatarului în dimineața următoare, aproximativ pe la ora 9.

Calea lungă spre un sat din Moldova

După recuperarea dispozitivului GPS, am făcut același tip de test, de data aceasta punând ca destinație o familie din satul Perchiu, în județul Bacău. Am ales localitatea pentru că nu e nici izolată, dar nici lângă vreun drum european, adică să reflecte o destinație ca multe alte sate din România.

Plicul a fost expediat folosind încă o dată serviciul cu confirmare de primire. Punctul de plecare: tot Oficiul Poștal 10. Depunerea la ghișeu a avut loc la ora 17:00, în 24 iunie 2020.

În aceeași seară, semnalul transmis de tracker arăta că a ajuns în apropierea Centrului de Tranzit din București. A doua zi dimineața, deja scrisoarea se afla în mișcare, pe cale rutieră, pe lângă Tecuci. În loc să o ia însă spre județul Bacău, la ora 13:30 s-a oprit la Iași, undeva în marginea orașului.

De acolo, peste noapte, scrisoarea a coborât în orașul Bacău, iar trei ore mai târziu era pe drum spre Podu Turcului, o comună din acealași județ. Acolo bateria dispozitivului s-a descărcat complet. Cert este că în 30 iunie, la prânz, scrisoarea a fost livrată de poștaș familiei din satul Perchiu.

Traseul a durat aproximativ patru zile lucrătoare. Am exclus cele două de weekend.

Pauza din cutia poștală

Ultimul test a fost cel în care ne-am asumat că punem dispozitivul într-un plic doar timbrat, adică fără a putea a fi urmărit în circuitul intern al Poștei Române. Am ales același destinatar din centrul orașului Bacău ca în cazul corespondenței de la început, cea care a dispărut.

Plicul a fost lăsat în 3 septembrie 2020, la ora 17, în cutia poștală din fața Oficiului 10 din București.

Datele transmise de tracker arată că în zona aceea a rămas cel puțin până pe 7 septembrie dimineața. A fost și un weekend la mijloc.

Seara, la 18:39, dispozitivul a rămas fără baterie, nu înainte de a semnala că „se mutase” în preajma Centrului de Tranzit București al Poștei Române. De acolo am pierdut legătura.

Din fericire, nu s-a rătăcit scrisoarea de data aceasta. În 9 septembrie dimineața, pe la ora 10:30, destinatarul a fost sunat de poștărița care îl cunoștea pentru a-i spune că are un plic pentru el. Călătoria a durat aproape cinci zile lucrătoare.

Scrisoarea cu timbru, o nostalgie neglijată

Tot anul trecut, în preajma zilei de 8 martie, Raluca Iacob a apelat la același gest desuet în epoca vitezei. A pus în cutia poștală două plicuri cu felicitări de Ziua femeii. Erau pentru bunica și mama ei care locuiesc în Dumbrăvița, comună lipită de orașul Timișoara.

Plicurile simple, cu timbru, le-a lăsat la o cutie poștală din cartierul bucureștean în care stă.

„Bunica se bucură mai tare când vine ceva în poștă”, explică ea alegerea făcută. „Sincer fiind, e și nostalgia asta a scrisorii, a trimiterii scrisorii, a momentului în care o pui în cutia poștală. (...) Mi se pare că e un gest care înseamnă în sine ceva.”

După cum povestește Raluca Iacob, nostalgia are un preț. Felicitările au ajuns la destinație în 29 iulie 2020, adică cinci luni mai târziu. Nu e prima dată când trimite astfel felicitări și se întâmplă să ia mult parcurgerea țării sau chiar să nu ajungă deloc la adresant. Își asumă acest lucru. În cazul documentelor importante, totuși nu riscă. Apelează la firme de curierat private sau la serviciul cu confirmare de primire de la Poșta Română.

Chiar și cu experiența de luni de așteptare pentru felicitările de 8 Martie, ea spune râzând că va continua să trimită plicuri timbrate:

„Sigur că da, e aventuros. Este ca la Loto.”

Perspectiva din interior

Sindicalistul Gigi Mihalache lucrează din 1989 în Poșta Română. Cu o pauză de vreo 10 luni, după ce a fost dat afară din instituție în 2017, într-un val de restructurări. Spune că ar fi fost o răzbunare pentru un protest pe care l-a organizat și a reușit în instanță să anuleze decizia de concediere.

Lucrează ca inspector exploatare la Oficiul Județean de Poștă Cluj, locuiește în reședința județului și este secretar regional pentru nordul Transilvaniei la Sindicatul Național „Poștașul Român”, unul dintre sindicatele din societatea de stat.

Pentru problemele semnalate la corespondență, sindicalistul nu exclude responsabilitatea angajaților companiei. „La 100 000 de trimiteri e posibil ca un 2% să fie erori umane”, spune Gigi Mihalache.

În același timp, el consideră că unele situații pot fi explicate și prin greșeli ale clienților. De exemplu, când sunt informații inexacte pentru adresa de destinație.

Statistica Poștei Române privind reclamațiile pentru anul 2020, arată că au fost întemeiate 3.583 dintre cele aproximativ 29.500 depuse pentru servicii poștale. Pentru acestea au fost plătite anul trecut și despăgubiri în valoare de 357.000 lei.

În 2019, plângerile considerate întemeiate de căte societate erau 5.179, iar în 2018 numărul lor se situa la 9.200.

O problemă structurală o vede însă sindicalistul la salariile mici ale colegilor săi. O oficiantă, adică o angajată de la ghișeul poștal, cel mai probabil va câștiga 1.800 de lei în mână, după 30 de ani de activitate acolo, cu toate sporurile incluse. Acestei sume i se mai adaugă bonuri de masă în valoare de 15 lei/zi.

„Generează în primul rând o lehamite și te blochează în a încerca să construiești, a încerca să pui umărul la ceva pentru că vezi că scara ta, oricât ai încerca să urci treaptă cu treaptă, la un moment dat se blochează”, spune Gigi Mihalache.

Și aici e de vină și politica.

O companie care a fost roșie și acum e galbenă

Poșta este cel mai mare angajator din România, cu peste 24.000 de oameni în plată. Are mai mult de 5.500 de unități poștale în toată țara. Funcționează ca o companie, iar proprietar este statul român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93% dintre acțiuni) și Fondul Proprietatea. În trecut au fost și tentative guvernamentale eșuate de privatizare.

În urma unor serii de concedieri, numărul de angajați a tot scăzut, căci în 2011 erau aproape 35.000.

În schimb, nu s-au redus numirile politice în companie. Actualul director general interimar, Valentin Ștefan, este liberal. Și cel de dinaintea lui, Horia Grigorescu, a fost tot din PNL. Liberalii au preluat conducerea Poștei odată cu instalarea guvernului Orban.

De altfel, Horia Grigorescu, după ce a fost schimbat din funcție în această vară, recunoștea într-un discurs din alegerile din partid:

„Când am pătruns în companie, era o companie profund roșie. Dacă erau 20% liberali, era bine. Vă spun acum cu mândrie, după un an și șase luni cât am fost parte din acea echipă (...), că astăzi vorbim de o companie care gândește, vibrează și respiră liberal.”

O analiză realizată de Europa Liberă arată că inclusiv dintre cei opt directori regionali ai Poștei, patru au funcții de coordonare în PNL, iar unul la PMP. Dintre adjuncți, trei sunt, de asemenea, liberali cu funcții de conducere în partid. Nu am inclus simplii membri de partid. Informațiile reies din declarațiile de interese depuse de aceștia.

„Pupi-pupi la partid” și salarii mari

Gigi Mihalache, de la Sindicatul Național „Poștașul Român”, confirmă că directorii, inclusiv la nivel regional, se schimbă în funcție de coloratura politică de la București.

Atrage atenția că șefii rămași în companie și care se întorc la posturile deținute înainte să ajungă în posturi de conducere revin pe funcția respectivă cu salariile mult mărite față de ce ar fi avut dacă rămâneau pe postul inițial.

Nu numai printre coordonatori se practică acest lucru, ci și printre sindicaliști, afirmă Gigi Mihalache. „La diriginte salariul era limitat la o sumă, să zicem 4.000 de lei pe lună. Se ducea, îl făcea expert în companie cu 8.000-9.000 de lei pe lună și după aia îl aducea la locul de muncă de diriginte sau băgător de seamă cu salariul acela.”

Sindicatul din care face parte Gigi Mihalache e în relații tensionate cu cea mai mare organizație de acest tip din Poșta Română - Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România.

Gigi Mihalache spune că știe de colegi din societate care au aceeași funcție ca și el, dar care câștigă de trei ori mai mult. Singura lui explicație, în limbaj colorat, e că, probabil, au făcut „pupi-pupi la partid”.

Actualul director general interimar al companiei, Valentin Ștefan, declară pentru Europa Liberă că un drept salarial câștigat rămâne pentru totdeauna. „Ceea ce înseamnă că poate să fie mult peste maximul funcției pe care activezi”, mai spune șeful Poștei Române.

Surprinzător, conform spuselor sale, el nu este nici măcar măcar în top 30 în privința salariilor din societatea pe care o conduce.

Întrebat despre politizarea instituției, acesta nu a dorit să comenteze.

Urmează concedieri

„Aparatul administrativ al companiei este supradimensionat”, este de părere directorul Poștei. În urma unei analize interne va decide în scurt timp cifra exactă de angajați care vor trebui să părăsească societatea de stat.

Cel puțin 300 de oameni vor fi dați afară, exclusiv din funcții administrative, garantează Valentin Ștefan. Cifra de 300 a fost vehiculată și de predecesorul său. În funcție de vechimea în companie, cei dați afară vor primi până la 30 de salarii compensatorii. O persoană angajată anul trecut și concediată în procesul preconizat nu va primi niciun salariu compensatoriu.

Creșteri de salarii, inclusiv pentru cei 3.000 de angajați care sunt plătiți la valoarea minimă pe economie, Valentin Ștefan nu vede decât după o restructurare și o creștere sănătoasă a Poștei Române. „Aproape 80% din buget merge pe salarii sau diferite sporuri. Nu e sustenabil asa ceva.”

Cifra de afaceri a Poștei Române este de 1,4 miliarde de lei, potrivit managerului. Anul trecut, profitul companiei a fost de 30 de milioane de lei, spune Valentin Ștefan.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman (USR-PLUS), în subordinea căruia se află societatea de stat, spune că a cerut să-i fie prezentat pentru anul trecut procentul profitabilității raportate la cifra de afaceri. Acesta a fost de puțin peste 2 %, conform ministrului. Indicatorul e relevant pentru că arată cât înseamnă profitul companiei față de volumul total de venituri. La companii private de curierat acesta e în două cifre, subliniază Ciprian Teleman.

Sortare și stabilitate

Managerul interimar al Poștei consideră priorități realizarea de centre logistice, dar de dimensiuni mici și situate în mai multe puncte ale țării. Nu e de acord cu ridicarea a doar două centre mari în București și în Cluj. E nevoie și de tehnologie modernă de sortare a corespondenței, căci „avem o singură bandă de sortare care este încă funcțională și este în Centrul de Tranzit de la București. Fiind achiziționată în 1975, e total depășită.”

Întrebat despre semnalările din țară ale unor angajați că trebuie să plătească din banii lor servicii de curățenie sau pentru hârtie, Valentin Ștefan spune că nu are dubii că există astfel de situații. „Este o companie disfuncțională. Avem zeci de TIR-uri de hârtie cumpărată și hârtiile respective nu merg în oficiile poștale.”

Planul de reorganizare a activității companiei agreat cu ministrul Digitalizării presupune și concurs transparent pentru funcția de director general. Prin urmare, un început pentru scoaterea funcției de sub umbrela politică.

Directorul interimar, Valentin Ștefan, promite că acest concurs va avea loc și crede că asta ar aduce stabilitate pentru conducerea societății de stat. Consideră greoaie procedurile de organizare, așa că evită să ofere un termen pentru ocuparea în mod competitiv a funcției în care se află.