Zeci de mii de copii români se nasc, în fiecare an, în comunitățile românești din diaspora. Statul român dă din colț în colț când i se cere să spună numărul exact. Politicienii fac din asta, mereu, un subiect de dispută.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunța, în urmă cu puțină vreme, că numărul de copii născuți în străinătate de părinți români l-a depășit pe cel al copiilor născuți în țară. Narativul nu este deloc nou. În 2017, ministrul Românilor de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, spunea același lucru. O informație nesusținută cu date, dar cu unele avantaje politice, spune sociologul Barbu Mateescu.
Pentru statul român e greu să țină o evidență clară a nașterilor în străinătate. Reprezentanții Ministerului de Interne (MAI) au declarat, pentru Europa Liberă, că nu există o evidență separată a acestor date de stare civilă, că nu sunt informații publice și că, pentru extragerea lor, e nevoie de un serviciu care se taxează cu 280 de lei pe oră.
Nici la Institutul Național de Statistică (INS), instituția care deține totuși niște informații, nu ajung toate datele pentru că românii din străinătate își înscriu copiii în registrele de stare civilă cu întârziere sau nu o mai fac deloc, descurajați de timpul lung și birocrația cu care trebuie să se lupte. Acest lucru se întâmplă mai ales când au un părinte de altă naționalitate. Obțin ușor un pașaport al altei țări și nu mai vor să înscrie copilul în registrele statului român.
Spania | David, 10 ani, nu a văzut niciodată România
David împlinește 10 ani în octombrie. Nu a văzut niciodată România. Înainte să plece, Silvia, mama lui, a terminat facultatea de biblioteconomie și arhivistică din Târgoviște și a lucrat, timp de un an și puțin, la Direcția Silvică și la Regia de Apă și Canal Dâmbovița. În 2001, a luat drumul Spaniei unde plecase deja sora ei.
„Am început facultatea de filologie - engleză în Spania, dar a venit David și criza și nu am mai putut continua. Acum am un bar, la Vilavella, un sat langa Castellon și muncesc în regim propriu ca să pot avea grijă de David”, povestește Silvia viața ei de acum.
Davi, cum îi spun apropiații, este cetățean român.
Silvia l-a înscris la consulat și i-a scos certificat de naștere și pașaport românesc. Putea deveni cetățean spaniol încă de la naștere, dar Silvia nu a vrut. Acum și-a schimbat optica.
„Nu cred ca o sa mă mai întorc în România, mi-am cumpărat aici un apartament, David trece în clasa a patra, am cerut naționalitatea. Mi-am făcut planul să termin facultatea până la urmă sau un curs ca să pot preda la grădiniță. Dar aș vrea să mai crească Davi puțin. Deocamdată, sănătoși să fim!”, povestește Silvia
David nu a văzut niciodată România. Nu s-au așezat drumurile astfel încât părinții să-l aducă în țară.
Înțelege română, dar știe doar să numere în limba maternă. În vara aceasta, mama lui făcuse program să îl aducă în țară să vadă locurile de naștere ale părinților săi..
„Din păcate, Davi s-a îmbolnăvit de Covid și ne-au fost date planurile peste cap. Acum Spania e în cod roșu și e și mai complicat, chiar dacă eu sunt vaccinată. În plus, ne-am luat și o cățelușă mică de două săptămâni și acum trebuie să mergem să o vaccinăm și pe ea ca să o putem lua cu noi”, caută Silvia soluții ca totuși să ajungă în România cât mai curând.
Silvia vorbește cu nostalgie despre copilărie și trecut, dar îi e clar că viitorul ei e departe de România.
„E greu să se mai întoarcă copii noștri. Odată crescuți în Spania nu cred ca se pot adapta la sistemul nostru. România pierde parte din viitorul ei, acești copii cresc și în ziua de mâine vor face parte și vor contribui la viitorul țării unde au crescut”, mai spune ea.
Austria | Luca, băiatul care a așteptat un an și jumătate certificatul românesc
Laura Nicorescu este soprană. A urcat pe marile scene ale lumii. Acum se mândrește că, de doi ani, este mama lui Luca. Cel mai frumos spectacol. A plecat din România în 2006, printr-o întâmplare.
„În 2006, când eram studentă la Universitatea de Muzică din București, am participat la un curs de vară urmat de concurs la Berlin. Printr-un concurs de împrejurări, am avut ocazia sa dau examenul de admitere pentru master la Universitatea Mozarteum din Salzburg. Am intrat prima pe lista, așa ca am continuat studiile. Timp de 15 ani, am fost doar concentrata pe cariera, nu mi-am pus problema să mă întorc în România. Lucrurile s-au legat și nu am avut curajul să mă mai întreb dacă vreau să mă întorc în România. Cred că ajunsesem să pierd sentimentul de apartenență“, povestește artista.
Venirea pe lume a lui Luca a adus-o și pe Laura mai aproape de țară. Nu fizic, ci spiritual. Limba română în care îl învață pe Luca e cea mai de preț legătură.
Când avea doar șase luni, înainte de pandemie, Luca a ajuns pentru prima și ultima dată în România.
„Dorința de a-i arăta de unde vin este tot mai puternică. Este mândrie și nerăbdarea să-i arăt locurile în care am copilărit, desigur, ele sunt departe de ce au fost în vremea mea, însă, în mintea mea, au rămas la fel. Până la urmă, fânul tot a fân trebuie că miroase, și laptele direct de la vaca tot la fel de dulce este”, vorbește Laura nostalgică despre copilărie.
De la ultima vizită în România, Laura s-a tot chinuit să îi scoată lui Luca actele românești. S-a încăpățânat să încerce pentru că, pentru copiii născuți cu un tată de altă naționalitate, devine extrem de greu. A reușit după un an și jumătate și abia după ce a angajat un avocat. Birocrația este ceva ce te-ar putea face să renunți, dar ea nu si-a pus niciodată problema așa.
„Cred că și să încerc și nu aș reuși niciodată să nu fiu româncă. Uneori mi s-a spus ca m-am schimbat, că sunt mai rece, mai distantă, mai protocolară, însă mi se pare absolut normal, până la urma, de 15 ani, trăiesc pe alte meleaguri, vorbesc în alte limbi decât cea maternă, mă adaptez constant la alte culturi, sunt precum un cameleon, dar pană la urma asta vine cu un instinct de supraviețuire în acest mediu care nu este cel în care m -am născut si crescut. Fiul meu va cunoaște România, în primul rând prin mine, și nu numai prin ciorbele și sarmalele pe care i le pregătesc, ci prin ceea ce sunt eu cu bune, cu rele, cu clișee de român”, mai adaugă Laura.
La 2 ani, Luca vorbește deja în română, limba mamei, și în engleză, limba tatălui.
„Face diferența dintre limba în care vorbește cu tatăl lui și limba în care vorbește cu mine. Uneori, îmi spune, când citim cărți, 'în română, mami!' și atunci traduc cartea în română, dacă se întâmplă să fie scrisă în germană sau engleză. Dacă aș avea această posibilitate măcar de cursuri în limba română unde locuiesc în Austria, l-aș înscrie negreșit”, adaugă Laura
Irlanda de Nord | Eric, băiatul de 2 ani care a fost deja de 3 ori în România
Larisa este o mămică foarte tânără. A plecat din țară în 2015 cu iubitul ei pentru a face câțiva bani să se distreze în acea vară. Avea 20 de ani.
Când au văzut cât de ușor se fac banii în străinătate față de România, au decis să rămână, chiar dacă le era greu printre străini. Acum muncesc amândoi, ea la o fabrică de medicamente, asamblează teste Covid, el la un depozit. Nu se gândesc la revenirea în țară.
„Momentan nu ne gândim sa ne întoarcem deoarece ne-am stabilit aici. Amândoi lucrăm și avem locuri de muncă stabile, ceea ce ne dă siguranță în vremurile lui Covid. Când a apărut Eric în viața noastră (acum 2 ani), pot spune că am descoperit ce înseamnă fericirea supremă, iar soțul m-a ajutat la creșterea lui și s-a implicat în tot ceea ce înseamnă treburi casnice, ceea ce m-a ajutat foarte mult ca să nu simt cât de greu este”, povestește tânăra mămică.
Eric este cetățean român. În ciuda pandemiei, a fost de trei ori până acum în România. Părinții vorbesc cu el numai română și și-ar dori mult să-l ducă la o școală românească.
Deocamdată, nu există una în Irlanda de Nord, dar comunitatea este mare și Larisa speră ca, până ce Eric crește, comunitatea să facă și o școală românească.
„Viitorul lui îl vedem în UK, dar asta este ceea ce ne dorim noi, părinții, pentru el. Dacă o sa îi placă ceva în viitor și ar avea mai multe posibilități sau șanse în altă țară ca el sa se dezvolte pe domeniul ales, cu siguranță o să luăm în calcul și mutarea. Aproape de România o sa fie tot timpul , având in vedere că familiile noastre sunt acolo.”
Larisa crede că România are mult de pierdut în fața celor care ajung în străinătate și înțeleg cum merg lucrurile în societăți funcționale. Pentru ea, a fost ușor să-l înscrie pe Eric drept cetățean român pentru că amândoi părinții erau români. A făcut programare pe site-ul ambasadei și la ora programată a fost primită. E convinsă că funcționarii ar fi putut să fie mai amabili, dar crede că au avut, probabil, o zi mai proastă.
„Cei de la putere nu cred ca pierd nimic, dar, în realitate, România pierde din toate punctele de vedere. Sunt multe familii ce pleacă în străinătate din cauza veniturilor mici, din cauza sistemului medical, din cauza birocrației, dar și din cauza nepăsării autorităților. România, din păcate, pierde mulți copii talentați”, a mai arătat Larisa.
Sociolog: Dacă vom face o Românie atractivă pentru români, ea va fi atractivă și pentru cei pe care am dori să îi aducem înapoi
Sociologul Barbu Mateescu spune că a devenit o obișnuință ca politicenii români să se folosească de diaspora în discursul politic, dar știrile false promovate de diverși politicieni despre numărul de copii din diaspora au și o parte bună.
„E ceva pozitiv în acest mit pe care l-am găsit la miniștri și la parlamentari din foarte multe partide. Ideea asta că se nasc mai mulți copii în străinătate decât în țară. Este o componentă pozitivă și anume să dăm mai multă atenție diasporei. Singura parte proastă este că prezintă o imagine arhaică, de dărâmare, de prăbușire a României, ceea ce este totuși o exagerare”, a precizat Barbu Mateescu pentru Radio Europa Liberă România.
El spune că, odată cu creșterea numărului de români ajunși în diaspora, optica societății se schimbă, iar legăturile de sânge încep să fie făcute altfel.
„Încetul cu încetul mergem spre această direcție pe care merg Italia, Irlanda, Polonia - țări cu diaspore colosale, în sensul în care ne mândrim foarte mult. Văd și în presă: jucător de tenis de origine română, savanți, experți sau vedete de origine română, adică ne agățăm de fapt că deja există oameni care au o parte din familie de origine sau cetățenie română și ni-i asumăm. Deci nu este prima țară care trece prin experiența aceasta”, a mai precizat sociologul.
În privința modului în care România i-ar putea atrage pe cei plecați peste granițe, Barbu Mateescu e de părere că nu e neapărat nevoie de soluții speciale pentru diaspora.
„Mulți oameni pleacă acum și pleacă de tot pentru o educație mai bună pentru copiii lor, pentru un sistem de educație funcțional. Lucrurile care ar face România mai atractivă pentru români reducând atractivitatea migrației sunt și lucrurile care ar avea o oarecare șansă să convingă părți din diaspora să se întoarcă. Dacă vom face o Românie care să fie atractivă pentru români, ea va fi atractivă și pentru românii plecați în diaspora, cei pe care am dori să îi aducem înapoi”, a concluzionat Barbu Mateescu
Copiii născuți în diaspora, o prioritate doar în discursul politic
În 2019, numărul de copii români născuți în străinătate se ridică la 35.683 și reprezintă aproape 18% din numărul total de copii români. În 2020, datele sunt mai mici, doar 17.500 din 188.000 de copii, dar ele pot fi puse pe seama pandemiei. Teoretic, cetățenii români pot să ceară transcrierea nașterii nou-născuților într-un termen de șase luni de la naștere. Practic, birocrația statului român, mai ales pentru copiii cu un singur părinte român este atât de mare că, uneori, unii renunță sau întârzie extrem de mult procedura. Un studiu al OECD din 2016 arăta că, între 2000 și 2016, numărul total al copiilor născuți în diaspora și care au cel puțin un părinte român se ridică la 630.000.
Institutul Național de Statistică a anunțat, miercuri, că, în primele șase luni ale lui 2021, au fost înregistrate, cele mai puține nașteri din ultimii 10 ani. Între ianuarie și iunie 2021 s-au născut 80.339 de copii, cu 10 mii mai puțini față de aceeași perioadă a anului precedent.