Copiii au fost mai vulnerabili la efectele crizei, iar cei care se aflau în această situație fie din cauza sărăciei, a stării de sănătate sau a marginalizării în educație, au devenit și mai vulnerabili în pandemie, o spun experții în domeniu care au comentat pentru Europa Liberă studiul Eurostat.
„Pandemia nu a făcut decât să adâncească inegalitățile deja existente, atât la nivelul societății, cât mai ales în rândul copiilor. O putem observa atât în ceea ce privește riscul de sărăcie sau de excluziune socială cât și în ceea ce privește dificultățile în accesul la educație de calitate și la servicii de sănătate”, spune Roxana Paraschiv, coordonator la Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, de la organizația Salvați Copiii.
Dacă statul nu intervine mai repede, prin pârghiile pe care le are, atunci sărăcia va fi lăsată moștenire, de copilul sărac de astăzi, generațiilor viitoare, pentru că sărăcia este strâns legată de educație, iar un copil sărac are puțin șanse să performeze, spun experții în domeniu.
„Studiile World Vision ne arată ce schimbare aduce educația, investiția în educație. Educația chiar poate schimba vieți, nu sunt vorbe mari. Un leu investit în educație aduce înapoi opt lei pentru societate, veniturile se dublează cu fiecare ciclu de studii absolvit. Sărăcia are foarte multe fețe și avem nevoie de schimbari sistemice, dar noi vedem zi de zi cum educația chiar ne poate salva copiii”, spune Mihaela Nabar, director executiv World Vision România.
În 2020, 24,2% dintre copiii (sub 18 ani) din UE erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 21,7% dintre adulți (18-64) și 20,4% dintre persoanele în vârstă (65 sau peste), arată Eurostat.
Copiii cei mai expuși riscului, în România. Cel mai puțin, în Slovenia și Cehia
Dintre țările UE, România a înregistrat cea mai mare rată a copiilor expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială (41,5%) în 2020, urmată de Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) și Grecia (31,5%).
La polul opus se află Slovenia (12,1%) și Cehia (12,9%), Danemarca (13,5%) și Finlanda (14,5%), cu cele mai scăzute rate.
Bani există, programe există, lipsește voința politică
Ce poate face România măcar de acum încolo? Bani există, programe există, lipsește voința politică, spune Roxana Paraschiv, unul din specialiștii care au lucrat la raportul pentru România.
„Speranțele noastre sunt legate de punerea în practică de către statul român a Recomandării Consiliului UE privind Garanția pentru copii, care presupune asigurarea accesului pentru copiii cei mai vulnerabili la serviciile de bază. Dacă va exista voința politică, dacă vocea copiilor și a societății civile vor fi auzite, România va veni cu un plan de punere în practică a Garanției care să diminueze impactul inechităților asupra copiilor.”
Roxana Paraschiv spune că există fonduri și că Garanția UE nu este doar un document politic, tocmai pentru că vine însoțită și de o serie de facilități financiare și de programe operaționale pentru următorul ciclu bugetar, până în 2027, care prioritizează investițiile în copii și în limitarea excluziunii lor sociale.
„Evident, este nevoie și de angajamente bugetare interne. Cu tot sprijinul UE, pentru a rezolva o problemă ajunsă la un asemenea nivel este nevoie și de resurse interne. Cu o programare adecvată și cu voință de limitare a acestui fenomen, există soluții de limitare a impactului sărăciei în rândul copiilor”, spune experta.
De asemenea, în programarea PNRR mai există câteva alocări care ar putea schimba situația din România.
Factorii care influențează riscul de sărăcie sau excluziune socială în UE
- intensitatea muncii: 71,9% din populația cu vârsta sub 60 de ani care trăiește în gospodării cu intensitate foarte scăzută a muncii cu copii aflați în întreținere era expusă riscului de sărăcie;
- nivelul de educație: 50,5% dintre copiii al căror nivel de educație al părinților a fost scăzut sunt expuși riscului de sărăcie, comparativ cu 7,7% dintre copiii ai căror părinți au un nivel de educație ridicat;
- tip de gospodărie: gospodăriile compuse dintr-o singură persoană cu copii în întreținere (42,1%), gospodăriile cu o singură persoană (33,2%) și gospodăriile compuse din doi adulți cu trei sau mai mulți copii aflați în întreținere (29,6%) au avut cel mai mare risc de sărăcie și excluziune socială;
- migrația: copiii cu cel puțin un părinte de origine migrantă sunt expuși unui risc mai mare de sărăcie decât copiii ai căror părinți sunt nativi (32,9% față de 15,3%);
- condiții de viață: 14,1% din gospodăriile compuse dintr-o singură persoană cu copii în întreținere au fost grav defavorizate din punct de vedere material și social, comparativ cu 7,5% din toate gospodăriile cu copii în întreținere.
35,8% dintre români expuși riscului sărăciei și excluziunii sociale
România conduce topul sărăciei din UE și prin raportarea la întreaga sa populație. 35,8% dintre români erau expuși în 2020 riscului sărăciei și excluziunii sociale.
Sub aspectul repartiției pe genuri, 37,5% dintre femei și 34,0% dintre bărbați erau în această situație iar sub aspectul vârstei, 43,7% dintre persoanele vârstnice de peste 65 de ani.
Pune pe gânduri și procentul celor care intră în topul sărăciei deși sunt angajați: 23.9%.
Riscăm să pierdem încă o generație
„Este un moment-cheie, dacă nici acum nu ne mobilizăm să facem ceva, vom pierde încă o generație. Sunt peste o treime de copii care cresc în risc de sărăcie; care nu înseamnă doar lipsa banilor, afectează toate drepturile copilului”, spune specialista de la Salvați Copiii.
Datele Eurostat confirmă, așadar, ceea ce spun experții români: copilul care trăiește în sărăcie are prea puține șanse să-și schimbe condiția socială și, în niciun caz, nu o poate face în lipsa educației, a unor programe care să-l extragă din cercul vicios al sărăciei combinată cu lipsa accesului la educație de calitate.
Faptul că unul din 3 copii crește în ritm de sărăcie și de excluziune socială „e dramatic, pentru că un copil crescut în sărăcie nu scapă ca adult de sărăcie, duce sărăcia mai departe pe următoarea generație prin veriga educației”, spune experta în drepturile copilului.
„Copilul sărac rareori are parte de educație de calitate, pentru că, pe lângă învățământul gratuit, ce scoate părintele din buzunar este esențial. Și testele Pisa ne arată același lucru: copiii veniți din familii dezavantajate performează mult mai slab. Nu pot finaliza o educație liceală, universitară cu atât mai puțin, nu va avea acces la un loc de muncă stabil și decent plătit și, implicit, va deveni adultul care va muta sărăcia pe proprii săi copii. Este un cerc vicios cumplit. Dacă nu vii cu măsuri, ca stat, indiferent ce fac și ce sunt părinții lor, dacă nu scoți copilul din acest cerc vicios, muți povara pe următoarea generație.”
