Linkuri accesibilitate

Marea Britanie va ancheta moartea prin otrăvire cu Novichok a unei britanice


Ofițerii de poliție stau în afara străzii unde a locuit Dawn Sturgess, înainte de a muri după ce a fost expusă agentului chimic Novichok, în Salisbury, Marea Britanie, 19 iulie 2018.
Ofițerii de poliție stau în afara străzii unde a locuit Dawn Sturgess, înainte de a muri după ce a fost expusă agentului chimic Novichok, în Salisbury, Marea Britanie, 19 iulie 2018.

Regatul Unit va organiza o anchetă publică după ce o femeie din Anglia a murit în 2018, în urma otrăvirii accidentale a acesteia cu Novichok, potrivit ministrului de Interne, Priti Patel. Incidentul a coincis cu otrăvirea fostului agent dublu rus, Serghei Skripal, și a fiicei acestuia, Iulia.

Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, ar fi decedat la spital în iulie 2018, după ce aceasta s-ar fi îmbolnăvit brusc alături de soțul ei. Cei doi trăiau în orașul englezesc Amesbury și s-ar fi contaminat accidental în urma atingerii unei sticle abandonate de parfum.

Moartea acesteia a survenit la patru luni după ce Serghei Skripal și fiica sa, Iulia, au fost găsiți inconștienți pe o bancă din orașul Salisbury, Anglia, pe 29 martie 2018. Cei doi au fost transportați la spital, alături de un alt ofițer de poliție, care s-ar fi contaminat, de asemenea. Toți trei, alături de soțul lui Sturgess, au supraviețuit atacului.

Autoritățile britanice au acuzat în trecut agenții ruși de informații militare (GRU) pentru otrăvirea, atât intenționată cât și accidentală, a celor cinci victime.

Într-o scrisoare adresată Baronesei Heather Hallett, Priti Patel a transmis că „este conștientă de timpul ce a trecut de la moartea doamnei Sutrgess și de dorința familiei ei ca investigația să fie finalizată de îndată ce circumstanțele permit acest lucru”.

„Sper ca această anchetă să ofere sprijin familiei și să-i ajute să înțeleagă circumstanțele morții doamnei Sturgess”, a declarat Patel.

Poliția Metropolitană din Marea Britanie a identificat trei suspecți vinovați de otrăvirea celor cinci: Denis Sergeev, Alexander Mishkin și Anatoliy Chepiga. Aceștia ar fi călătorit atunci în Marea Britanie sub diferite pseudonume.

Ancheta se va desfășura atât în Salisbury, cât și în mai multe locații din Londra.

Rusia și otrăvirea cu Novichok

În august 2020, liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit cu Novichok și a ajuns în comă la un spital din Tomsk, Siberia. Un grup de agenți FSB, serviciul de informații al Rusiei, s-ar fi făcut responsabili de otrăvirea lui. La momentul respectiv, Navalnîi a fost preluat de o echipă medicală din Germania și transportat la spitalul Charite din Berlin.

Otrăvirea lui Serghei Skripal și a fiicei acestuia, alături de Dawn Sturgess și soțul acesteia, a dus la creșterea tensiunilor dintre Marea Britanie și Rusia. Premierul britanic de atunci, Theresa May, a acuzat direct Moscova de orchestrarea atacului, în timp ce procurorii declarau la vremea respectivă că există suficiente dovezi să-i acuze pe cei suspectați, care ar fi ajuns în Regatul Unit cu un zbor Aeroflot cu câteva zile înainte de producerea atacului din 2018.

Potrivit lui May, detectivii britanici au determinat principalii suspecți după ce aceștia au examinat aproximativ 11.000 de ore de filmări ale unor camere de supraveghere și au adunat 1.400 de declarații.

Denumirea de Novichok revine unui grup de compuși chimici, dezvoltați de Uniunea Sovietică între anii ’70 și ’90. Aceștia sunt considerați drept cei mai letali agenți chimici dezvoltați de U.R.S.S.

La momentul de față nu se cunosc detalii legate de componența lor sau procesul de fabricare al acestora.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG