Inițiativa pregătită de Agenția Fondului de Mediu (AFM) ar ajuta România să își atingă ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani casate până în 2026.
Programele deja consacrate, Rabla Clasic și Rabla Plus (destinat achiziției de mașini electrice sau hibrid plug-in) înlocuiesc anual zeci de mii de autovehicule uzate, a căror vechime nu depășește însă întotdeauna acest prag de vechime, spun reprezentanții Agenției.
AFM contribuie cu jumătate din sumă
Noul proiect se va desfășura în parteneriat cu primăriile din țară, care vor trebui să contribuie cu jumătate din sume. Planurile AFM sunt ca proprietarii de mașini cu cel puțin 15 ani vechime să încaseze o sumă de 3.000 de lei, din care o parte va fi suportată de agenție:
„Persoana respectivă se duce la Remat, casează mașina, merge apoi la Primărie, care îi plătește banii. Lunar sau trimestrial Primăria trimite o cerere de decont către noi și le vor fi plătite sumele pentru mașinile casate", a explicat pentru Europa Liberă președintele AFM, Lóránd Fülöp.
Acesta precizează că recomandarea este de 3.000 de lei per mașină, din care Agenția dă 50%, adică cel mult 1.500 de lei.
„Inițial am calculat pentru acest program un buget de 375 de milioane de lei, pentru că am zis: ‘câte mașini trebuie să scoatem din circulație? 250.000’. Am înmulțit cu 1.500 de lei și așa am ajuns la bugetul total".
Președintele AFM precizează că deoarece proiectul va fi lansat abia în iulie iar primăriile trebuie să includă și ele sume în buget, Agenția va pregăti un buget de doar 50 de milioane de lei, urmând ca din 2023 să suplimenteze suma.
„Nu toate mașinile din ‘Rabla’ au 15 ani vechime”
El a explicat că deși programele Rabla Clasic și Rabla Plus au un real succes, noul proiect este necesar pentru îndeplinirea „promisiunii asumate prin PNRR, de a scoate din circulație 250.000 de mașini mai vechi de 15 ani, de la Euro 3 în jos", adaugă Lóránd Fülöp.
Termenul din PNRR e 2026. „Anul trecut, pentru Rabla Clasic și mă refer doar la persoane fizice, am avut un buget de 510 milioane de lei. Dacă luăm în calcul o sumă medie de 9.000 – 9.500 de lei per beneficiar (valoarea unui tichet a fost de 7.500 de lei, dar cu eco-bonusuri valoarea totală a voucherelor putea urca la 12.000 de lei, n.red.), 10.000 de lei chiar, înseamnă 51.000 de mașini scoase din evidențe. Nu suntem însă siguri că toate mașinile sunt cu vechime de peste 15 ani, poate vine cu una de 13 ani și atunci nu se mai adaugă la targetul nostru din PNRR”, a spus șeful AFM.
În programele Rabla mașina casată trebuie să aibă o vechime de „doar” 8 ani. Noul proiect vine însă nu numai în ajutorul țintei din PNRR ci și al proprietarilor de mașini vechi care nu își permit sau nu doresc o altă mașină:
„Să fim realiști, nu toți își pot cumpăra un autoturism nou iar unica opțiune este să vândă acea mașină, ca să fie folosită (de altcineva, n.red.) în Rabla. Prețul este pe undeva la 1.500-2.000 de lei. Ne-am gândit că valoarea acelor mașini să fie un pic mai ridicată, pentru că important este să scoatem cât mai multe mașini de pe drumuri, să avem cât mai puține mașini poluante și venim cu această variantă”, a adăugat el.
Lóránd Fülöp a mai spus că vechimea parcului auto din România a ajuns la 16.8, față de mai puțin de 10 ani în 2020. El a admis că piața mașinilor la mâna a două aduse din străinătate poate complica din acest punct de vedere lucrurile.
500 de mașini casate în mai puțin de un an la Sfântu Gheorghe
După cum a admis și șeful AFM, proiectul se inspiră din inițiative precum cea luată în primăvara anului trecut de Primăria din Sfântu Gheorghe.
Autoritățile locale au bugetat atunci 1 milion de lei pentru casarea a 334 de mașini vechi din oraș. Programul „Dă valoare rablei tale” a atras un interes mult mai mare, cu peste 520 de cereri depuse. 499 de autoturisme au fost casate și plătite până la finalul anului trecut. A fost necesară o suplimentare substanțială de fonduri iar programul continuă și în 2022.
„Programele naționale precum Rabla sunt foarte bune, dar sunt eligibili doar cei care pot să își cumpere mașini noi. Am întâlnit în oraș mulți oameni care ne-au spus că vor să scape de mașinile vechi dar nu își doresc să cumpere altă mașină, mai ales nouă. Așa că ne-am gândit să avem acest program prin care să oferim 3.000 de lei celor cu mașină înmatriculată de mai mult de 10 ani în municipiu. Beneficiarii s-au angajat că în următorii ani nu vor cumpăra o altă mașină, sau să fie una mai nouă de 3 ani”, a declarat pentru Europa Liberă primarul Antal Árpád.
El spune că între autoturismele casate s-au regăsit toate mărcile, inclusiv BMW sau Mercedes.
În condițiile în care 500 de mașini au fost radiate în 2021 grație programului, rata de creștere a numărului autoturismelor înmatriculate în municipiu a fost de doar 200. Antal Árpád crede că este nevoie de politici naționale care să reducă din presiunea pusă de autoturisme pe mobilitatea și infrastructura din orașe. Autoritățile locale sunt de asemenea, forțate să găsească mereu soluții pentru parcări „chiar în detrimentul spațiilor verzi. Or, dacă renunțăm la spațiile verzi renunțăm la viitorul copiilor noștri”, a spus el.
Edilul din Sfântu-Gheorghe este de părere că plata în bani și nu în vouchere, fie ele pentru trotinete sau biciclete electrice – variantă luată în calcul de AFM – este mult mai atractivă pentru posesorii de mașini vechi.
Mașini ridicate de pe domeniul public
În privința politicilor legate de mașinile foarte vechi, la Cluj-Napoca autoritățile locale s-au limitat până acum la acțiuni de ridicare de pe domeniul public a mașinilor neutilizate timp îndelungat.
Aceasta deși aici sunt înmatriculate peste 130.000 de autoturisme, de aproximativ 6 ori mai mult decât în Sfântu-Gheorghe (22.063 de mașini).
Declarativ, primarul Emil Boc a fost în trecut extrem de vehement legat de „hârburile Europei” care aglomerează și poluează orașul. De asemenea, administrația și-a trasat o strategie de prioritizarea a transportului alternativ în dauna mașinii.
În Cluj-Napoca, între 2019-2021 au fost ridicate de pe domeniul public peste 460 de mașini abandonate.
„Aproape 400 au fost vândute prin licitație deschisă în urma evaluărilor, restul au fost revendicate de proprietari în urma notificărilor. Discutăm pe de o parte de mașini fără număr de înmatriculare aflate pe domeniul public, înseamnă că sunt abandonate și legislația ne permite să le ridicăm imediat. Pe de altă parte au fost mașini care nu au fost mișcate de cel puțin 6 luni, acolo a trebuit să notificăm proprietarii și dacă nu ne-au demonstrat că mașina este înmatriculată sau că a fost mișcată, a fost considerată abandonată și am ridicat-o”, a declarat pentru Europa Liberă viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.
El spune că alte politici de reducere a numărului de mașini vechi trebuie să vină de la nivel central. „Orice inițiativă de întinerire a parcului auto și de reducere a poluării este binevenită. Așteptăm cu interes normele de aplicare ale acestui proiect”, a adăugat Dan Tarcea.
Deși speră să includă în proiect toate primăriile din țară, oficialii Agenției Fondului de Mediu spun că subvenționarea casării mașinilor mai vechi de 15 ani va debuta cel mai probabil etapizat, în funcție de disponibilitatea autorităților locale.
Reprezentanții Primăriei Brașov ne-au transmis, de asemenea, că așteaptă detalii din partea AFM și că sunt deschiși pentru a-l pune practică. Potrivit acestora, este nevoie totodată de o previziune bugetară și de impact a inițiativei, înainte ca proiectul să poată prinde contur.
Proiectul din București
Un proiect ce prevedea acordarea a 10.000 de eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei a fost lansat și de fostul primar al capitalei Gabriela Firea în 2019-2020.
Programul s-a adresat celor care au renunțat la mașinile vechi cu motorizare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 a fost.
Spre deosebire de programul din Sfântul Gheorghe, beneficiarii erau condiționați de achiziția unei mașini Euro 6 non-diesel, trotinete și biciclete electrice sau electrocasnice de clasă energetică superioară.
În 2019, era anunțată acceptarea a 4.193 de beneficiari. În 2020, noul primar, Nicușor Dan, adopta soluția ridicării mașinilor abandonate, pentru a obține noi locuri de parcare. Potrivit Digi 24, era vorba despre un număr estimat la 60.000 de astfel de autoturisme.