Liderul Republicii Populare Donețk a anunțat, vineri, că separatiștii pro-ruși au început evacuarea locuitorii regiunii din calea războiului, către Rusia. Ambasadorul SUA la OSCE avertizează că Moscova are la granița cu Ucraina mobilizați între 169.000 și 190.000 de militari ruși.
Denis Pușilin, liderul republicii auto-proclamate, anunța că Rusia a convenit cu acesta să primească o parte dintre refugiații ucraineni. Nu a existat un comentariu imediat venit din partea autorităților de la Kiev sau Moscova.
Tensiunile de la granița cu Ucraina continuă, în ciuda anunțului venit de la Kremlin că Rusia a început retragerea soldaților din zonă. Tratatul de încetare a focului a fost încălcat de 60 de ori în decurs de 24 de ore.
Ambasadorul SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa (OSCE), Michael Carpenter, a transmis, citat de Reuters, că numărul soldaților ruși staționați la granița cu Ucraina aproape s-a dublat, crescând de la 100.000 pe 31 ianuarie la între 169.000 și 190.000.
„Aceasta este cea mai semnificativă mobilizare militară din Europa din vremea celui de-al Doilea Război Mondial încoace”, a afirmat Carpenter în timpul unei întâlniri OSCE.
Tensiunile izbucnite recent pe teritoriul Ucrainei, în est, sunt doar o parte din locurile unde astfel de tensiuni similare ar putea apărea pe teritoriul Europei învecinat cu Rusia. Expertul consultat de Europa Liberă identifică patru astfel de locații.
România, Marea Neagră și Crimeea
Potrivit Atlantic Council, România ar putea avea acces la aproximativ între 150 și 200 de miliarde de metri cubi de rezerve offshore. În februarie 2021, compania româno-austriacă OMV Petrom a semnat un memorandum cu Naftogaz, cea mai mare companie petrolieră din Ucraina, pentru realizarea în comun de proiecte petrolifere din Marea Neagră.
Granița maritimă dintre România și Ucraina joacă un rol important în a determina care țară are acces la resursele respective. Atât statul român, cât și cel ucrainean au încercat ani buni să rezolve această dilemă, dar discuțiile s-au oprit în momentul în care Rusia a invadat Ucraina și a anexat Crimeea.
Acest lucru a dus la nerezolvarea dilemei granițelor dintre cele două țări și a pus România în situația de a împărți granița maritimă cu un nou vecin, Rusia. De atunci, Rusia refuză stabilirea unei delimitări clare.
Gustav Gressel, Senior Fellow la Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR), descrie peninsula Crimeea drept un „Kaliningrad de Sud” și explică faptul că situația geopolitică actuală a plasat Rusia într-o poziție strategică – atât economic, cât și militar.
„Din această poziție, Rusia îi poate cere României să recunoască peninsula Crimeea drept teritoriu rus la schimb cu stabilirea unei granițe între acestea. România nu recunoaște, însă, Crimeea ca fiind parte din Rusia. Problema este că, atâta timp cât nu există o graniță oficială între acestea, Rusia poate exploata zăcămintele de petrol, posibil contestate atât de România, cât și de Ucraina”, a notat Gressel pentru Europa Liberă.
La începutul anului 2020, think-tank-ul american Institutul de Cercetări în Politica Externă a publicat o analiză ce includea un posibil conflict ruso-român asupra zăcămintelor de petrol din Marea Neagră pe lista celor mai posibile scenarii de conflicte din regiune. Gressel a comparat situația din Marea Neagră cu cea din Marea Chinei de Sud, unde explorarea de zăcăminte de petrol a fost oprită din cauza tensiunilor crescute dintre China și Filipine.
Noi imagini din satelit arată creșterea activității militare rusești la granițele Ucrainei
Rusia intenționează să mențină o prezență militară sporită în regiune ca urmare deteriorării relațiilor cu Ucraina și Georgia, ambele cu acces la Marea Neagră și care urmăresc o cooperare mai strânsă cu NATO. Fiindcă Marea Neagră se află în apropiere de inima europeană a Rusiei, o prezență sporită a NATO în zonă înseamnă că o parte considerabilă din Rusia se va afla în raza de acțiune a rachetelor americane cu rază medie de acțiune. Oficialii ruși s-au plâns în repetate rânduri de scutul anti-rachetă montat de Statele Unite la Deveselu.
Gustav Gressel e de părere că agresivitatea Rusiei în Marea Neagră va continua să crească.
„Atât din Crimeea, cât și din Kaliningrad, Rusia poate să-și continue operațiunile de destabilizare a NATO și poate oricând să se retragă în spatele cortinei de protecție, oferite de armele nucleare pe care le deține. Iar în regiunea Kaliningradului, practica este folositoare fiindcă se află fix la periferia NATO și are ieșire la Marea Baltică, de unde ai o grămadă de posibilități să îți deranjezi vecinii”, a continuat Gressel.
Kaliningrad, între Polonia și Lituania
Kaliningrad este o enclavă a Rusiei și se află situată între Polonia și Lituania - mai precis, în inima NATO. Capitala administrativă a acesteia, orașul Kaliningrad, are ieșire la Marea Baltică și adăpostește o parte din flota rusă din regiune (alături de cea staționată în orașul Sankt Petersburg).
După prăbușirea Uniunii Sovietice și aderarea Lituaniei la NATO și, ulterior, la UE, teritoriul rus a rămas complet rupt de restul Rusiei, iar locuitorii enclavei au fost nevoiți să tranziteze cel puțin o țară europeană pentru a accesa Rusia pe cale terestră.
Aderarea Poloniei și țărilor baltice la NATO, în schimb, a reprezentat o sabie cu două tăișuri pentru Kremlin și Occident: pe de-o parte, NATO a ajuns la granițele Rusiei, de cealaltă parte, poziția Kaliningradului îi oferă Rusiei acces la o mulțime de alegeri strategice, precum sporirea atacurilor cibernetice în regiune, dar și a patrulelor flotei ruse în Marea Baltică.
„Este un ghimpe în spate pentru NATO dintr-o perspectivă pur militară. Desigur, este și o regiune vulnerabilă a Rusiei, dar forțele NATO din jurul acesteia nu sunt enorm de mari. Armata poloneză este singura amenințare reală, să zicem, a Rusiei, dacă Rusia are de-a face cu amenințări”, a spus Gressel.
„Chiar dacă nu are loc un război în toată regula în zonă, chiar dacă are loc doar o criză, Rusia se poate folosi de teritoriu pentru escalarea tensiunilor îi a provocărilor cu Occidentul. Spre exemplu, prin folosirea războiului electronic pentru a bloca comunicațiile în zona Mării Baltice sau desfășurarea de nave pentru operațiuni. Dacă există vreo contrareacție împotriva Kaliningradului, acesta este apărat de rachetele ruse”.
În februarie 2018, Rusia a confirmat că a mobilizat un număr necunoscut de rachete Iskander în regiunea Kaliningrad a Rusiei. Sistemul de rachete Iskander reprezintă o provocare serioasă pentru NATO, întrucât acestea pot fi echipate cu focoase nucleare.
„Putin a amenințat recent Ucraina că o va ataca nuclear dacă armata acesteia se decide să reocupe Crimeea. Ăsta este mesajul pe care acesta încearcă să-l răspândească și celorlalți: dacă te atingi de Kaliningrad, te vom ataca cu arme nucleare”, a punctat Gressel.
Belarusul, sau Rusia 2.0
Una dintre metodele mai evidente de intimidare a Ucrainei și Occidentului este plasarea de soldați și armament militar în Belarus. Vineri, liderul de la Minsk, Alexandr Lukașenko, și Vladimir Putin s-au întâlnit înainte de încheierea exercițiilor militare comune efectuate în Belarus pentru a discuta despre prevederile impuse de Uniunea Rusia-Belarus îi implementarea celor 28 de programe sectoriale.
„Suntem uniți de o istorie comună, de valori spirituale, de legături de familie. Cooperarea bilaterală diversă este în mod invariabil construită pe principiile respectului reciproc, sprijinului și luării în considerare a intereselor celuilalt”, a transmis Putin vineri, la conferința de presă de la Kremlin.
Potrivit lui Putin, cei doi lideri ai Rusiei și Belarusului sunt „vecini buni, dar și cei mai apropiați aliați”.
Relația dintre cei doi, în schimb, nu este fondată pe prietenie sinceră dintre aceștia. Lukașenko a evitat de-a lungul timpului o confruntare directă cu Occidentul, întocmai pentru a nu ajunge prea dependent față de Rusia lui Putin.
Pentru o perioadă de timp, acesta a reușit să se mențină neutru față de Putin și de Occident. Jocurile sale de neutralitate au fost, însă, privite cu scepticism de ambele părți.
„Pe de-o parte, Moscova nu a fost mulțumită de jocul de echilibristică al lui Lukașenko, iar de cealaltă parte, europenii nu l-au agreat din cauza prezenței dictaturii impuse de acesta la granița cu UE”, declara Laurynas Jonavičius, profesor la Universitatea din Vilnius, Lituania, într-un interviu separate pentru Europa Liberă.
Cu toate acestea, nerecunoașterea legimității acestuia de către Vest în urma alegerilor fraudate din august 2020 l-a împins și mai mult pe liderul de la Minsk să se apropie de Putin. Mulți experți îl consideră în prezent pe acesta drept lider marionetă al Kremlinului.
Potrivit lui Gressel, Lukașenko nu dorește o prezență militară sporită a Rusiei la el în țară de teama ca acesta să fie forțat în viitor să renunțe la conducerea statului.
„El vrea să rămână conducătorul necontestat al Belarusului, vrând să predea ulterior conducerea statului fiilor săi. Lukașenko știe că Putin nu îl prea place, că ar putea – la fel ca Nursultan Nazarbaev, fostul lider autoritar al Kazahstanului – să fie înlocuit cu o altă figură politică”, a afirmat expertul pentru Europa Liberă.
„De asemenea, Lukașenko este acum foarte dependent de Rusia, depinde financiar de ajutorul rusesc, așa că practic trebuie să-l găzduiască pe Putin și trebuie să ofere ceva la schimb Rusiei în schimbul acestui sprijin financiar. Iar revendicările Rusiei către Belarus sunt cuprinzătoare, de la referendum constituțional și amendamente constituționale ce transferă puterea lui Lukașenko în mâinile oligarhilor beloruși, pe Rusia îi poate controla mai bine. Există cerințe de integrare economică impuse de Uniunea Rusia-Belarus, cum ar fi o monedă comună, ce ar putea oferi acces direct lui Putin la buzunarul personal și portofoliul privat al lui Lukașenko”, a continuat acesta.
Gressel explică faptul că incursiunea militară rusă în Belarus este cea mai avantajoasă alternativă pentru Lukașenko astfel încât liderul autoritar de la Minsk să poată garanta în primul rând supraviețuirea sa la cârma statului, iar mai apoi suveranitatea Belarusului.
Polul Arctic, și importanța strategică a acestuia pentru Rusia
Potrivit unei documentări realizate de Carnegie Endowment for International Piece, teritoriile arctice slab populate ale Rusiei reprezintă doar 10% din produsul intern brut al țării și aproximativ 20% din exporturile sale. Dintre acestea, hidrocarburile reprezintă marea majoritate a exporturilor, iar aproximativ o treime din totalul cantității de pește prins de ruși vine din regiunea Arctică.
Polul Arctic reprezintă, în schimb, o traseu alternativ pentru a putea accesa piețele din Asia, iar Kremlinul deține trei interese militare strategice în zona respectivă: asigurarea securității submarinelor echipate cu rachete balistice (SSBN), consolidarea capacității militare a Rusiei de a opera în Atlanticul de Nord și Polul Arctic și protecția militară a intereselor economice ale Rusiei de acolo, aflate în curs de dezvoltare.
„Interesele militare ale Rusiei se extind de la Novaya Zemlia și cuprind aproape tot spațiul arctic, unde dețin baze militare și inclusiv brigăzi arctice”, spune Gressel.
Flota militară nordică a Rusiei este principalul instrument militar de control al Moscovei în regiune. Importanța pe care Putin i-a atașat-o acesteia a fost observată încă din 2014, când, în urma unei reorganizări militare, flota a primit desemnarea de al cincelea district militar al Rusiei – similar statului forțelor terestre – iar o Kremlinul a înființat o brigadă arctică pentru a-și proteja interesele miliare de la Polul Arctic.
Rusia are graniță cu NATO inclusiv în regiunea Arctică – mai precis cu Norvegia. Proximitatea acesteia față de insulele Svalbard ar putea-o ajuta în creșterea tensiunilor cu Occidentul
„Dacă Rușii vor să pună ceva în scenă în Svalbard, ar fi un lucru ușor. Probabil ar deghiza toată treaba ca pe o operațiune civilă. Spre exemplu, o navă civilă rusă eșuează în apropierea insulelor Svalbard și Rusia lansează o misiune de salvare. Ar trimite niște elicoptere și eventual un spital de campanie în Svalbard pentru a ajuta echipajul navei de salvare. Nimeni nu i-ar interzice acest drept, întrucât este o misiune umanitară ce furnizează servicii de salvare și ajutor medical naufragiaților”, spune Gustav Gressel.
„Însă, brusc, peste noapte, toți acești oameni și toate aceste elicoptere neînarmate sunt echipate brusc cu arme, iar ceva mai departe, în larg, un sistem de rachete apără spitalul de campanie. Ce te mai faci atunci? Era un teritoriu norvegian, Rusia nu l-a anexat oficial, dar ce te faci? Acesta este unul dintre scenariile ce se pot produce și care ar avea un impact enorm asupra NATO, deoarece ar operațiunea ar reprezenta o ocupare militară directă a unui teritoriu parte din alianță”, adaugă expertul pentru Europa Liberă.
