Linkuri accesibilitate

Mai multe orașe din Ucraina au fost lovite de bombe începând de joi dimineață. Au fost înregistrate și mai multe decese, potrivit autorităților.
Mai multe orașe din Ucraina au fost lovite de bombe începând de joi dimineață. Au fost înregistrate și mai multe decese, potrivit autorităților.

Rusia a invadat Ucraina | 392 bombardamente. 137 de persoane ucise, 316 răniți. Noi sancțiuni internaționale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi dimineață începerea operațiunilor militare în Ucraina. La scurt timp după anunț, au fost raportate explozii în Kiev și mai multe orașe ucrainene.

Rusia a anunțat începerea „operațiunilor militare” în Ucraina printr-un discurs televizat al președintelui Vladimir Putin, la primele ore ale dimineții. El a cerut soldaților ucraineni să depună armele.

Vladimir Putin a spus că, „din punct de vedere militar, Rusia modernă, chiar după destrămarea URSS, este una dintre cele mai mari puteri militare”, și a avertizat că extinderea NATO reprezintă un pericol la adresa securității Rusiei.

La scurt timp după anunțul președintelui rus, mai multe explozii s-au auzit în capitala Kiev, precum și în orașele Harkov, Kramatorsk, Dnipro, Mariupol, Odesa, și Zaporojie.

Comunitatea internațională a condamnat atacul „barbar, neprovocat și nejustificat". SUA și Marea Britanie au anunțat un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, Consiliul European a cerut „pregătirea și adoptarea urgente a unui nou pachet de sancțiuni individuale și economice care să vizeze și Belarusul".

NATO și-a activat planurile defensive, iar o reuniune, în format online, a liderilor Alianței va avea loc vineri.

Mii de ucraineni au părăsit sau încearcă să părăsească țara, mulți au petrecut ultimele 20 de ore în subsoluri sau stații de metrou transformate în adăposturi antiaeriene.

22:38 24.2.2022

Ce este opțiunea „nucleară” SWIFT și de ce întârzie liderii occidentali să scoată Rusia din SWIFT

Liderii Uniunii Europene au luat în considerare ceea ce unii numesc „opțiunea nucleară” de a scoate Rusia din SWIFT după invadarea Ucrainei. SWIFT este o rețea de înaltă securitate care conectează mii de instituții financiare din întreaga lume.

Președintele american Joe Biden a declarat joi că eliminarea Rusiei din SWIFT nu este direcția în care restul Europei vrea să meargă în acest moment, dar a remarcat că scoaterea Rusiei din această rețea este „întotdeauna o opțiune”.

„Sancțiunile pe care le-am propus pentru toate băncile lor ar avea consecințe egale, poate mai multe consecințe decât SWIFT”, a spus Biden, referindu-se la ultima rundă de sancțiuni pe care a anunțat-o joi.

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a cerut joi Occidentului să-i interzică Rusiei accesul la SWIFT după ce Putin a decis să-i invadeze țara.

Dar ce este SWIFT și ce ar putea însemna acesta pentru Rusia?

Societatea pentru Telecomunicații Financiare Interbancare Mondiale a fost înființată în 1973 pentru a înlocui telexul și este folosită acum de peste 11.000 de instituții financiare pentru a trimite mesaje și ordine de plată securizate. Fără o alternativă acceptată la nivel global, este un sistem esențial pentru finanțele globale.

Eliminarea Rusiei din SWIFT ar face aproape imposibil ca instituțiile financiare să trimită bani în țară sau în afara țării, producând un șoc companiilor ruse și clienților lor străini - în special beneficiarilor exporturilor sale de petrol și gaze exprimate în dolari SUA.

22:42 24.2.2022

Un avion de transport militar rusesc s-a prăbușit în apropierea Ucrainei

Un avion de transport militar rusesc Antonov-26 s-a prăbușit în regiunea Voronej, în apropierea Ucrainei, în timp ce transporta echipamente, a anunțat joi Districtul Militar de Vest rus într-un comunicat, potrivit RIA, o agenție de presă de stat rusă, preluată de CNN.

„Echipajul a murit”, se spune în declarație, fără a se clarifica câți oameni erau la bord. Cauza accidentului ar fi fost „defecțiunea echipamentului”.

22:45 24.2.2022

Centrala nucleară de la Cernobîl, capturată de forțele rusești

Centrala nucleară de la Cernobîl a fost capturată de forțele rusești, a declarat joi un consilier al biroului prezidențial ucrainean, Mihaiko Podoliak.

„Este imposibil să spunem că centrala nucleară de la Cernobîl este în siguranță după un atac total inutil al rușilor”, a spus el, citat de Reuters.

„Aceasta este una dintre cele mai grave amenințări din Europa de astăzi”, a spus Podoliak.

Trupele ruse au preluat centrala electrică, în timp ce forțele ucrainene s-au luptat cu ei din trei părți, joi, după ce Moscova a lansat un asalt pe uscat, pe mare și pe aer în cel mai mare atac asupra unui stat european de după al Doilea Război Mondial.

23:00 24.2.2022

Ministerul Britanic al Apărării: Ținta invaziei, Kievul

Ministerul britanic al Apărării susține că ținta invadării Ucrainei a fost preluarea controlului asupra capitalei Kiev.

Kievul a pierdut legătura cu Insula Șerpilor

Anunțul a fost făcut de minsterul de Interne ucrainean, care a spus că 13 grăniceri au fost omorâți de forțele ruse.

Un consilier al președintelui ucrainean a prezentat o înregistrare în care se aude cum militarii ruși de pe o navă ajunsă în apropierea insulei le cer celor 13, prin difuzor, să se predea. Aceștia au refuzat și au fost uciși.

Ei vor primi, postum, titlul de Erou al Ucrainei.

Insula Șerpilor, mai degrabă o stâncă decât o insulă, în sensul Convenției de la Monetgo Bay privind Dreptul Mării din cauza lipsei de surse proprii de apă potabilă, are o istorie zbuciumată.

Ea a trecut de la Țara Românească, la Principatul Moldovei, la imperiul țarist, apoi la România, de unde a fost dăruită URSS de autoritățile comuniste din România.

După destrămarea Uniunii Sovietice, „insula” a rămas la Ucraina.

Actualul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, a fost cel care a reprezentat România în procesul internațional în care România a primit apele din jur și resursele de gaz, una din potențialele surse alternative la gazul companiei ruse de stat Gazprom.

The Atlantic Council estima încă din luna august a anului trecut că Rusia ar putea încerca să preia controlul asupra insulei în eventualitatea declanșării unui conflict cu Ucraina, scrie Hotnews.ro.

Analiștii acestui think tank cu sediul la Washington afirmau într-un articol numit „Ar putea fi Insula Șerpilor următorul punct fierbinte în războiul ucrainean al lui Vladimir Putin?” că anexarea Crimeei de către Moscova în 2014 îi permite Rusiei să domine porțiuni întinse ale Mării Negre care de drept aparțin Ucrainei.

Aceștia aminteau cum în ultimii ani flota rusă de la Marea Neagră a încercat să reducă treptat teritoriul maritim al Ucrainei în Marea Neagră în ansamblul ei și în Marea Azov aflată la estul Crimeei.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG