Bun găsit,
Iată principalele știri:
- Purtătorul de cuvânt la Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a exclus într-un interviu acordat CNN opțiunea folosirii de către Rusia a arsenalului nuclear în cazul unei „amenințări existențiale”.
- 100.000 de civili sunt blocați în orașul asediat Mariupol, în condiții inumane, spune președintele Ucrainei.
- SUA pregătesc noi sancțiuni, care ar urma să fie anunțate mâine, în timpul vizitei președintelui Biden în Europa.
Talentatul domn Peskov
Jurnalista Christiane Amanpour nu i-a spus direct purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitru Peskov, că minte. În interviul exclusiv difuzat aseară de CNN, ea a prezentat însă fapte care contraziceau flagrant afirmațiile acestuia.
Peskov a spus că Rusia nu atacă civili sau infrastructură civilă, doar obiective pe care militarii ucraineni le folosesc drept scuturi. Oameni din Mariupol nu ar fi fost duși cu forța în Rusia, s-ar fi refugiat acolo și ar fi povestit că ucrainenii nu îi lăsau să plece.
Kremlinul fie nu știe ce se întâmplă în Ucraina, fie minte, a conchis după interviu, în direct, unul dintre reporterii CNN aflați în Ucraina.
Operațiunea militară nu și-a atins încă obiectivele, a mai spus Peskov la CNN, iar Moscova dorește în continuare:
- eliminarea potențialului militar al Ucrainei, astfel încât aceasta să fie o țară „neutră”;
- eliminarea „batalioanelor naționaliste” din Ucraina;
- acceptarea de Ucraina a faptului că Peninsula Crimeea aparține Rusiei;
- acceptarea de Ucraina a independenței regiunilor Donețk și Luhansk;
Întrebat în ce condiții ar fi Vladimir Putin dispus să folosească arme nucleare, Peskov nu a exclus această variantă, adăugând doar că, potrivit strategiei de securitate națională a Rusiei, ele vor fi folosite în cazul unei „amenințări existențiale”.
Amenințarea „existențială”
Ce poate considera Vladimir Putin, în mod concret, drept amenințare existențială e greu de spus, date fiind declarațiile recente ale acestuia.
În justificarea războiului împotriva Ucrainei, Putin a spus că Occidentul e cel care a creat „amenințări fundamentale” la adresa Rusiei. Occidentul a apropiat NATO de granițele Rusiei, a vrut să o „zdrobească” după căderea Uniunii Sovietice, forțându-l, practic, să atace... Ucraina.
Putin a spus și că Ucraina e o creație a bolșevicilor, un stat care nici măcar nu există. La fel cum ucrainenii, de fapt, nici nu există. Nu ar fi trebuit să mire pe nimeni, spune David von Drehle în editorialul publicat aseară de The Washington Post.
Analiza invocată de Putin a venit „direct din lucrările profetului fascist”, ideologul Kremlinului, Aleksandr Dughin. „Cel cunoscut drept ’creierul lui Putin’, prevede scindarea Europei — și căderea Chinei”, scrie editorialistul despre Dughin, un personaj cunoscut și publicului din România. (Despre ofensiva ideologică a lui Aleksandr Dughin în România, vă propun o analiză Expert Forum din 2019).
„Produs al declinului sovietic din perioada târzie, Dughin aparține listei lungi și sumbre a teoreticienilor politici care inventează un trecut puternic și glorios - infuzat cu misticism și obedient în fața autorității - pentru a explica un prezent eșuat”, spune David von Drehle.
Putin a urmat cu sfințenie viziunea lui Dughin, publicată încă din 1997, care include acțiunile Rusiei de a sădi diviziune în societatea americană, de a exacerba tensiunile istorice dintre Marea Britanie și Europa continentală, de a atrage Europa de Vest prin bogăția resurselor naturale.
Ce s-a întâmplat în ultimii ani probabil că i-a confirmat lui Vladimir Putin că Dughin ar avea dreptate până la capăt. Așa că i-a ascultat și următorul sfat: o Ucraină independentă e un pericol, a spus Dughin, și stă în calea măreției Rusiei, adaugă editorialistul the Washington Post.
Despre un alt punct al discursului lui Putin, așa-numita „denazificare” a Ucrainei, în interviul publicat de G4Media cu Dr. Samuel Barnai. Acesta explică elementele naționaliste cu accente de extremism și neo-nazism care au dus la apariția în 2014 a „Detașamentului de operațiuni speciale Azov”, invocat acum frecvent de Rusia, când încearcă să justifice atacurile asupra țintelor civile.
Sancțiuni pentru aleșii ruși
The New York Times notează că președintele Joe Biden este pregătit ca în timpul vizitei pe care o face în Europa (va participa joi la reuniunea liderilor NATO și va vizita vineri Varșovia) să anunțe noi sancțiuni. Acestea ar viza sute de membri ai Dumei de Stat.
Despre măsurile europene în urma războiului ordonat de Vladimir Putin, în interviul acordat pentru Europa Liberă de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu. „Nu se pune niciun fel de problemă ca România sau orice al stat NATO să fie atacate. Nu e cazul ca vreun cetățean român să se teamă cu privire la situația de securitate a României”, i-a spus acesta Adrianei Nedelea.
Din Ucraina, oficialii preluați de presa internațională semnalează că un laborator de la centrala nucleară de la Cernobîl a fost „jefuit și distrus” de forțele Rusiei. Despre pericolul nuclear, dar și temerile legate de poluarea pe care o pot produce exploziile din Ucraina, AICI.
„După informațiile false privind poluare aerului, combătute astăzi în repetate rânduri de specialiștii MMAP, au apărut speculații și în privința riscului de poluare a Mării Negre”, spune ministrul român al Mediului într-o declarație preluată de Hotnews.ro. „Riscurile poluării apelor teritoriale ucrainene din Marea Neagră sunt minime, iar propagarea unei eventualele poluări până în apele teritoriale române este imposibilă", a spus Tánczos Barna.
Din Ucraina, președintele Volodimir Zelenski atrage atenția asupra situației grave din Mariupol: „Din acest oraș nu a mai rămas nimic”, a spus acesta preluat de Reuters, iar orașul Herson e aproape de un dezastru umanitar.
Forțele Rusiei au bombardat, la Cernigău, podul peste râul Desna, transmite Nexta. Toate informațiile legate de războiul declanșat de Vladimir Putin în live blogul Europa Liberă.
Alte știri:
- SUA și NATO avertizează că Belarus s-ar putea alătura curând invaziei declanșate de Rusia, transmite CNN.
- Justiția rusă îl condamnă pe Alexei Navalnîi la 9 ani de închisoare.
- O persoană a murit în tornada care a lovit aseară New Orleans/SUA. Detalii pe nola.com.
Dacă aveți sugestii sau propuneri de subiecte pe care să le acoperim la Europa Liberă ne puteți scrie la adresa de e-mail treiminute@rferl.org.
O zi liniștită,
Carmen