Postul de televiziune TSV relatează pe canalul său din rețeaua Telegram, citând „surse din cadrul structurilor de forță”, că focuri sporadice s-ar fi tras pe teritoriul Ucrainei, în zona localității Pavlivka, aflată în apropierea satului Cuciurgan și că ar fi vorba de niște exerciții militare, după cum transmite Radio Europa Liberă Moldova.
Aceste relatări au fost preluate imediat de mai multe agenții de presă rusești.
Relatarea din 5 mai vine după mai multe presupuse incidente similare care ar fi avut loc recent în Transnistria, regiune autointitulată „autonomă” și susținută de Moscova care are 1.500 de soldați ruși pe teritoriul său.
O serie de incidente începute în regiunea transnistreană pe 25 aprilie au readus în discuție o posibilă implicare a enclavei separatiste din R. Moldova în războiul Rusiei contra Ucrainei.
Kievul a spus în cel mai recent comentariu, pe 4 mai, că incidentele sunt „provocări” organizate de transnistreni și serviciile secrete rusești exercită o presiune „psihologică” asupra Ucrainei, pentru a o forța să-și disperseze atenția și efortul militar, în timp ce încearcă să opună rezistență trupelor rusești din estul țării.
Pe canalul său Telegram, postul TSV a citat o sursă din forțele de securitate transnistrene spunând că presupusul incident de joi ar fi avut loc în apropierea punctului de trecere a frontierei Pervomaisk-Cuciurgan din sudul Transnistriei.
„Locuitorii din Pervomaisk (de pe partea transnistreană a graniței) au raportat focuri trase în vecinătatea punctului de control Cuciurgan (pe partea ucraineană). O sursă din cadrul forțelor de ordine a relatat că, într-adevăr, au avut loc împușcături pe teritoriul ucrainean", transmite TSV.
Imaginile difuzate pe rețelele de socializare săptămâna trecută au arătat că blocuri masive de beton sunt instalate pe partea ucraineană a graniței pentru a împiedica accesul în Ucraina din Transnistria.
Transnistria a susținut săptămâna trecută că exploziile au lovit ministerul securității, o unitate militară și un turn de radio deținut de ruși, în timp ce s-ar fi tras focuri de armă într-un sat care găzduiește un depozit de arme rusesc. Moscova a numite aceste presupuse acțiuni „acte de terorism”.
Ucraina a spus că Rusia dorește să destabilizeze regiunea pentru a crea un pretext pentru o intervenție militară.
Transnistria, susținută de Rusia, o fâșie îngustă de pământ între Republica Moldova și Ucraina, și-a declarat independența față de Chișinău în 1990, iar cele două părți au purtat un scurt război în 1992, care a fost înăbușit de trupele ruse care au intervenit de partea așa-zișilor separatiști.
Rusia păstrează încă aproximativ 1.500 de soldați în Transnistria, despre care se spune că păzesc un imens depozit de arme din epoca sovietică.
Pe lângă trupele care se presupune că ar păzi acest depozit, Rusia mai are în Transnistria încă 400-500 de soldați care au fost etichetați ca forțe de menținere a păcii de la sfârșitul războiului din 1992, deși condiția esențială pentru a fi forțe de menținere a păcii nu este respectată: să fie admise cu acordul ambelor părți.
Temerile cu privire la o revărsare a conflictului din Ucraina peste graniță au crescut după ce un general rus a declarat că invazia Moscovei avea ca scop crearea unui coridor de uscat prin teritoriul sudic al Ucrainei până în Transnistria.
Uniunea Europeană s-a angajat să intensifice ajutorul militar pentru Republica Moldova pe 4 mai.
„Anul acesta intenționăm să creștem în mod semnificativ sprijinul nostru pentru Moldova, oferind forțelor sale armate echipamente militare suplimentare”, a declarat miercuri, pe 4 mai, președintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferință de presă cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în timpul unei vizite la Chișinău.
Michel a promis, de asemenea, sprijin pentru Moldova împotriva atacurilor cibernetice și a dezinformării, adăugând că evitarea escaladării conflictului în Transnistria este de o importanță critică.