Legea a fost adoptată ca urmare a diferitelor sabotaje comise de activiștii beloruși, care au atacat căile ferate naționale pentru a bloca eforturile de război ale Rusiei.
Măsura ar urma să se aplice nu doar unor asemenea acte comise cu succes, ci și încercărilor eșuate. Agenția de presă Interfax, citată de Euronews, spune că doar încercările considerate „teroriste” vor avea ca pedeapsă moartea, excluzând premeditarea sau încercarea de a comite alte crime.
Belarusul rămâne singurul stat din Europa care mai aplică pedeapsa cu moartea.
Pe 16 mai, Ministerul britanic al Apărării a transmis că Lukașenko și-a mobilizat o parte din trupe la granița de sud cu Ucraina, precizând că „prezența forțelor beloruse lângă graniță le vor ține ocupate pe cele ucrainene astfel încât să nu poată trimite mai mult suport pe frontul din Donbas”.
Mobilizarea de la granița cu Ucraina are loc în condițiile în care Lukașenko transmitea săptămâna trecută că nu va invada Ucraina.
Experții consultați de Europa Liberă spun, însă, că acțiunile liderului Belarusului denotă mai degrabă grija sa față de situația în care s-a băgat.
„Cred că (Lukașenko, n.r.) își face griji de cum va evolua situația pe viitor”, spune Oleg Ignatov, expert de la think tankul International Crisis Group. „Cred că se simte vulnerabil când vine vorba de a avea de-a face cu Ucraina”.
La începutul săptămânii, în timpul unei întâlniri a Ogranizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), aliatul lui Putin le reproșa liderilor din Kazahstan, Kirghistan, Tadjikistan și Armenia că statele din CSTO nu sunt suficient de unite împotriva sancțiunilor venite din Vest.
Cu toate astea, acțiunile lui Lukașenko denotă doar un sprijin dat pe jumătate Moscovei.
În 2014, el a refuzat să recunoască anexarea peninsulei Crimeea de Rusia – lucrul ăsta întâmplându-se abia la finalul lui 2021 și după ce Ucraina s-a poziționat împotriva fraudării alegerilor prezidențiale din 2020 de către liderul de la Minsk.
Minskul s-a oferit, de asemenea, să găzduiască soldați ruși pe teritoriul său – de unde Putin a și pornit invazia din nordul Ucrainei – și să-i trateze în spitale. Însă a refuzat să trimită trupe în semn de sprijin pentru armata rusă pe front.
Politicile purtate de Lukașenko în privința Ucrainei reflectă o situație neplăcută în care „ultimul dictator al Europei” se găsește. Singurul său aliat este și țara care a arătat că poate invada orice vecin de-al său dacă i se opune în orice fel. Iar pentru Lukașenko, care ține la independența Belarusului, potrivit lui Oleg Ignatov, o alimentare a dependenței regimului său de Moscova nu poate să ducă într-o direcție bună.
Cât de utilă e armata Belarusului intereselor Moscovei
Potrivit The World Factbook, Belarusul are în prezent 45.000 de trupe active distribuite în felul următor:
- 25.000 de trupe terestre;
- 15.000 de trupe aeriene;
- 5.000 de soldați ai forțelor speciale.
În plus, Minskul investește aproximativ 1,2% din bugetul său în armată - cu 0,3% mai puțin decât în anii precedenți. Spre deosebire de Belarus, statul român – cu un PIB considerabil mai mare decât cel al fostului stat sovietic – investea 2% din bugetul țării în armată în 2021, în creștere față de ceilalți ani.
Problemele cele mai mari ale armatei Belarusului constau însă în tehnică militară învechită și un echipament militar ce datează din perioada sovietică, spune Oleg Ignatov.
„Armata belarusă nu e foarte sofisticată. Nu are capacitățile pe care armata rusă le are. Lukașenko continuă să susțină că avem nevoie de arme moderne din Rusia, de aeronave rusești sau de rachete moderne”, afirmă expertul de la International Crisis Group.
Liderul de la Minsk anunța săptămâna trecută, în schimb, că Moscova va ajuta Belarusul să producă rachete similare cu cele Iskander, aflate în dotarea armatei ruse. Potrivit Consiliului European pentru Relații Externe, în intervalul 24 februarie – 3 martie, aproximativ 70 din cele 480 de rachete rusești care au lovit Ucraina au venit dinspre teritoriul Belarusului.
Potrivit unui raport publicat în 2021 de Centrul Internațional pentru Apărare și Securitate, un think tank din Estonia, statul belorus și-a modernizat mult prea puțin armata în intervalul 1992-2010, alegând să depindă de echipamentul sovietic sau să fie apărat de partenerul său mai mare din est.
Raportul citează că printre principalele vulnerabilități ale armatei se numără:
- Avioanele de luptă;
- Sistemele de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune;
- Sistemele de artilerie cu rachete;
- Tancurile de luptă.
Pe lângă armamentul vechi și – așa cum s-a dovedit în războiul din Ucraina – vulnerabil în fața armamentului din Occident, Ignatov transmite că nu se știe cât de loiali sunt ofițerii de rang mijlociu lui Lukașenko.
„Lukașenko rămâne la putere datorită loialității generalilor și ofițerilor de securitate de rang înalt. Dar nu știm nimic despre ofițerii de rang mijlociu sau jos”, spune Ignatov.
„Spre exemplu, în cazul în care Lukașenko se decide să invadeze Ucraina, nimeni nu știe cum vor acționa militarii de rang mediu sau inferior din armată. Probabil vor acționa loial, probabil vor dezerta și se vor răspândi pe teritoriul Ucrainei. E una din întrebările mari”, a continuat expertul consultat de Europa Liberă.
Lipsa de încredere în regimul său s-a acutizat după fraudarea alegerilor din 2020, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă să ceară demisia dictatorului.
„Sunt cu toții însă silențioși fiindcă liderii lor au fost trimiși la închisoare sau au emigrat”, explică Oleg Ignatov.
Serge Kharytonau, expert la think tankul american iSANS, explică faptul că inclusiv în 2020, armata lui Lukașenko nu a luptat împotriva unui inamic real, ci împotriva unor civili, lucru pe care soldații beloruși îl fac de la câștigarea independenței în anii ’90.
În aceste condiții, armata sa are foarte puține șanse să lupte împotriva ucrainenilor, de unde și evaluarea Ministerului Apărării din Regatul Unit că trupele poziționate de-a lungul graniței cu Ucraina nu au un rol ofensiv.
„Au luat parte la o operațiune militară comună cu rușii în Kazahstan în ianuarie 2022. Dar asta a fost mai mult o simulare. Soldații beloruși nu au fost niciodată implicați în lupte adevărate”, transmite Kharytonau pentru Europa Liberă.
O Rusie slăbită pe front, un aliat serios în minus
Tonul lui Lukașenko față de războiul din Ucraina s-a schimbat considerabil după ce a devenit din ce în ce mai clar că războiul va dura mai mult decât cele câteva zile estimate de oficialii ruși, dar și experții și liderii internaționali.
Dacă la început, potrivit lui Kharytonau, Lukașenko se arăta încrezător că Rusia va câștiga războiul rapid, cu timpul dictatorul a încercat să-și distanțeze țara de conflict. A ales ulterior să se prezinte ca un intermediar sau un negociator pentru pace decât ca un oficial care a permis lansarea invaziei Ucrainei de pe teritoriul său.
Aceasta este, de altfel, și politica adoptată de Minsk în ultimii ani – un act de echilibristică între a-și arăta loialitatea față de Putin și dorința de a fi un fel de „Elveție a Europei de Est”, cum afirma Serge Kharytonau în trecut pentru Europa Liberă România.
Iar în contexul în care războiul Rusiei în Ucraina pare să se prelungească la infinit, tonul regimului lui Lukașenko se modifică astfel încât să evite orice fel de conflict direct cu Ucraina. Oleg Ignatov spune că temerile sunt justificate, considerând că forțele armate ale Ucrainei și susținerea pe care o primește din Occident sunt considerabil peste ceea ce Belarusul își permite.
„Ucrainenii au afirmat că sunt interesați să destabilizeze și să ocupe Transnistria dacă și Guvernul moldovan e de acord. Lukașenko înțelege că sunt mai multe feluri de destabilizare a întregii regiuni și vede că atât ucrainenii cât și rușii au un interes în a extinde acest conflict”, a transmis Ignatov.
„Dacă Ucraina ar avea destule resurse, ar încerca să destabilizeze Belarusul fiindcă este în interesele sale. Deci riscuri (pentru Belarus, n.r.) există”, a continuat el.
„Lukonomia” șubredă a Belarusului
Fiind un fost stat sovietic, Belarusul are o bază industrială putenică. În schimb, la fel ca în cazul armatei, sectorul industrial al țării datează din perioada sovietică și este în prezent depășit ca vreme, ineficient și dependent de energia rusă subvenționată de Kremlin.
Baza agricolă a țării depinde în mare parte de subvențiile guvernamentale. O parte semnificativă din teritoriul Belarusului rămâne în continuare acoperit de radiațiile exploziei de la Cernobîl – un studiu recent arăta că 45% din mostrele de cereale colectate din districtul Ivankiv înregistrau valori de stronțiu peste limitele permise de consum.
În prezent, aproximativ 80% din industrie rămâne în mâinile statului, în timp ce investițiile străine au dispărut de pe piață. Câștigurile rezultate de pe urma exporturilor se datorează rafinării petrolului crud importat din Rusia și vânzarea acestuia la prețul de pe piață. În condițiile în care Uniunea Europeană încearcă să renunțe la importurile de combustibil rusesc, pierderile vor afecta de asemenea și câștigurile Minskul.
Economiile celor două state sunt atât de interdependente încât o devalorizare a rublei în decembrie 2014 a dus la scăderea valorii rublei beloruse cu aproximativ 40%.
„Sancțiunile impuse de Occident Rusiei o fac mai săracă. Iar o Rusie mai săracă înseamnă subvenții mai puține date regimului lui Lukașenko. În plus, dacă rușii devin mai săraci, atunci există mai puține oportunități de comerț între cele două state”, a punctat Kharytonau.
Creșterea economică a Belarusului a rămas una redusă în ultimii ani. Potrivit The World Factbook, PIB-ul țării atingea valoarea de 179.97 miliarde de dolari, cu nici un miliard mai mult față de valoarea sa înregistrată în 2018 (179.1 miliarde). Creșterea reală a PIB-ului țării în 2019 – înainte de pandemie – a fost de doar 1.22%. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, economia Belarusului se va contracta cu 2.8% în 2022.
„Cu cât vedem mai multe efecte ale sancțiunilor impuse de Occident asupra Rusiei, cu atât le va fi mai greu lui Putin și Lukașenko să mențină controlul în Belarus”, a concluzionat expertul de la iSANS.
Un război de uzură care poate dura ani alături de o economie dependentă de puterea unei alte economii nu indică decât faptul că Lukașenko vrea să-și scoată țara cât mai repede din situația incomodă în care a băgat-o. Acțiunile sale nu sunt nici pe departe cele ale unui aliat fidel, sunt de părere experții
„Când Lukașenko vede că direcția în care se îndreaptă războiul e greșită, e mai interesat de cum să poată ieși din treaba asta decât să sprijine Rusia. Nu vrea mai multe sancțiuni, fiindcă sancțiunile fac Belarusul mai dependent de Rusia”, spune Ignatov. „Occidentul nu îi dă de ales, dacă va deveni tot mai dependent de Rusia, atunci suveranitatea Belarusului e la mijloc”.
