Diferențele de apreciere despre pacea care ar putea să pună capăt războiului din Ucraina, despre viitorul relațiilor cu Rusia și rolul acesteia în ordinea internațională, una complet schimbată, zdruncină destul de serios unitatea Occidentului.
Nu e vorba doar de percepția diferită privind înarmarea Ucrainei, sancțiunile împotriva Rusiei sau abordarea lui Putin dintre binomul franco- german și anglo-saxoni, ci și de diferențele tot mai vizibile dintre Polonia, țările nordice și cele baltice și același binom, căruia i se adaugă Italia și Austria.
Bătrânul continent începe să fie străbătut de o falie, care riscă să se adâncească pe măsură ce intervin oboseala războiului, „banalitatea răului” despre care vorbea Hannah Arendt, criza prețurilor, a gazului și grânelor.
Geografia, istoria și ambițiile unor lideri
Era de așteptat pentru că este vorba de geografie, de o istorie diferită, de dependența, la fel de diferită, de gazul rusesc, dar și de ambițiile unor lideri politici.
Poziția geografică are un cuvânt greu de spus, iar țările aflate în proximitatea Rusiei au motive mai consistente de îngrijorare privind propria securitate, de aceea Suedia și Finlanda au cerut să intre în NATO, iar Danemarca a votat prin referendum aderarea la politica de apărare a UE.
Acestor motive de securitate, țările baltice le adaugă și pe cele ale istoriei nefericite sub ocupație rusească de după Al Doilea Război Mondial. La fel, Cehia și Slovacia nu uită că s-au aflat în sfera de influență a URSS, cu tot ceea ce a însemnat asta pentru ele.
În cazul Poloniei, situația este chiar mai complicată, pentru că, pe lângă toate acestea se adaugă masacrul de la Katyn, unde la ordinul lui Stalin au fost împușcați 22.000 de ofițeri polonezi, consecință a pactului Ribbentrop- Molotov dintre Germania nazistă și Rusia stalinistă, catastrofa aviatică de la Smolensk, Rusia, unde în urmă cu 12 ani au murit președintele Lech Kaczynski, conducerea forțelor armate, membri ai guvernului, oameni politici, clerici și alți oficiali, în total 85 de persoane.
În acest peisaj, Ungaria face notă discordantă, vine pe contrasens cu propria ei istorie din perioada URSS, dar în acest caz e vorba de iliberalismul și ambițiile unui lider, Viktor Orban, care a profitat de situație pentru a obține concesii și de la Rusia, și de la Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană reunește, deci, state care au trecut prin secolul XX în mod diferit, unele au îndurat comunismul, altele au cochetat cu el, unele au trecut prin dictatura venită din URSS, altele au înțeles ce se întâmplă abia după prăbușirea Cortinei de Fier.
Cu o istorie atât de diferită, perspectiva asupra viitorului continentului este și ea diferită, mai ales că în unele cazuri „trece” prin conductele de gaz rusesc.
Două curente divid Europa
Acesta este contextul în care vedem configurându-se în Europa un curent format din statele care au susținut activ, cu armament, bani și ajutoare Ucraina, format din Polonia în primul rând, Estonia, Lituania, Letonia, dar și Cehia, Slovacia.
Îl vedem configurându-se și prin poziționarea diferită față de declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron. Pentru a doua oară acesta a spus că „nu trebuie să umilim Rusia pentru ca în ziua în care luptele încetează să putem construi o rampă de ieşire prin intermediul mijloacelor diplomatice”.
Macron a primit o replică tăioasă de la ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, dar și din partea partenerilor estici și baltici, așa cum s-a întâmplat și prima oară, când președintele francez spunea că Ucraina ar trebui să facă diverse concesii teritoriale pentru a obține pacea și a nu „umili” Rusia.
Polonia, liderul polului regional intransigent față de Rusia
„Vom asista la configurarea unui bloc slav”, iar Polonia ar putea deveni un „lider incontestabil pentru Europa Centrală și de Est”, spune istoricul Armand Goșu.
După război, din acest pol va face parte și Ucraina, care va deveni o forță regională, explică Armand Goșu într-un interviu pentru contributors.ro.
„Vor forma un pol de putere de circa 120 de milioane de locuitori care vor avea un cuvânt tot mai important de spus în lumea occidentală. Vechea Europă nu va mai domina politic de o manieră categorică UE, ci s-ar putea realiza un echilibru. Cred, sper mai degrabă, ca Berlinul și Parisul să aibă inteligența să coopereze cu acest nou pol de putere și să nu-și ostilizeze Polonia și Ucraina. În cazul în care ușa UE va fi prea strâmtă pentru Ucraina, ceea ce pare să sugereze declarațiile președintelui Macron, mă aștept la o criză serioasă de legitimitate a Uniunii și chiar la nașterea unei alternative, care să readucă Marea Britanie în jocul continental”.
Profesorul de relații internaționale Valentin Naumescu susține că aceste nuanțe, aceste diferențe de opinie în ce privește abordarea războiului declanșat de Putin se accentuează pe măsură ce trece timpul.
„Este vorba de o opțiune fermă, intransigentă, maximală și combativă, condusă de Polonia, care are și o relație tradițională de colaborare foarte bună cu Ucraina, la care se adaugă statele baltice, foarte active, cu o politică externă curajoasă în interiorul UE. De partea cealaltă este curentul mai reticent, în care surprinde insistența lui Macron pentru a nu umili Rusia, de parcă problema cea mai mare a ordinii europene de securitate este aceasta”, spune profesorul Naumescu pentru Europa Liberă.
De fapt, insistența lui Macron pentru o soluție diplomatică negociată cu Rusia, înseamnă evident cedare de teritorii din partea Ucrainei, insistență care vine și pe fondul propunerilor de modificare a tratelor europene.
Impactul războiului asupra Uniunii Europene s-ar putea să fie mult mai mare decât ne-am fi așteptat, susține Naumescu.
„Mă tem că dacă UE nu înțelege cât de important este acest moment, cât de mari pot fi consecințele s-ar putea ca după finalul acestui război să vedem că Polonia dorește să meargă într-o direcție, că Marea Britanie începe să aibă o influență mare în nord și în est, s-ar putea ca parcursul pe care îl dă Macron să fie urmat de țări din nucleul fondator și să ducă la o coagulare în zona vestică. Există riscuri și mă tem că UE va intra într-o perioadă de turbulențe”.
„Polonia va deveni din ce în ce mai asertivă, va conduce probabil acest curent regional, își va întări poziția cu statele baltice, s-ar putea și cu alte state nordice”, concluzionează profesorul Valentin Naumescu.
Iată că UE se trezește în fața unei situații asupra căreia nu are o viziune post-conflict. Iar summitul din 23 – 24 iunie va dezvălui public această realitate, plus clivajul din interiorul Uniunii.
Pe fond este vorba de a continua colaborarea cu Rusia lui Vladimir Putin, așa cum s-a întâmplat de la venirea acestuia la putere, sau de a schimba complet paradigma în ce-l privește.
Jurnalista și scritoarea Anne Applebaum atrăgea atenția într-un articol din revista The Atlantic că „nu există niciun acord internațional pe care putem conta că Putin îl va respecta”.
În plus, așa cum arată Thierry Wolton în O istorie a comunismului – complicii, fără tovarășii de drum din lumea occidentală, comunismul nu ar fi putut produce atâtea victime și nici face răul pe care l-a făcut într-o jumătate de Europă.
Iar istoria are prostul obicei să se repete.
