Liderii Franței, Germaniei și Italiei au ajuns la Kiev
Liderii Franței, Germaniei și Italiei au ajuns joi dimineață la Kiev cu un tren cu care au plecat miercuri seară din Polonia, relatează postul francez BFMTV.
Pe peronul gării din Kiev, liderul de la Paris a precizat că are un mesaj de unitate europeană și susținere pentru ucraineni.
„Vom vorbi despre prezent și despre viitor pentru că săptămânile care vin sunt foarte dificile”, a adăugat Emmanuel Macron.
Olaf Scholz: Ajutăm Ucraina atât timp cât va trebui
Cancelarul german Olaf Scholz, care efectuează o vizită, miercuri, la Kiev împreună cu omologul său italian Mario Draghi şi preşedintele francez Emmanuel Macron, se angajează să ajute Ucraina „atât timp cât va trebui”, într-un interviu acordat tabloidului Bild, relatează AFP.
În cursul acestei vizite, „vrem să ne manifestăm nu doar solidaritatea, ci vrem să ne asigurăm de asemenea că ajutorul pe care-l organizaăm - financiar, umanitar şi în privinţa armamentului - continuă”, subliniază Scholz.
„Vom continua (acest ajutor) atât timp cât va trebui în lupta de independenţă a Ucrainei”, declară Scholz în acest intervu, publicat de către tablodul Bild la sosirea celor trei lideri europeni la Kiev, joi, cu un tren de noapte, din Polonia.
BBC scrie despre „trioul european” care vizitează Irpinul
BBC scrie despre „trioul european” care vizitează Irpinul locul ocupației ruse. Este vorba de Emmanuel Macron, Olaf Scholz și Mario Draghi, cărora li s-a alăturat și președintele Klaus Iohannis. Ucrainenii le arată liderilor europeani ceea ce s-a întâmplat în oraș și cum se lucrează pentru ca viața să revină la normal.
„Este un oraș eroic, marcat de stigmatele barbariei”, le spune Macron reporterilor.
Klaus Iohannis, după Irpin: Toți cei responsabili pentru aceste crime să fie trași la răspundere de justiția internațională
După ce a vizitat Irpinul, președintele Klaus Iohannis a scris un nou mesaj pe Facebook în care spune că: „Nu există cuvinte care să descrie tragedia umană inimaginabilă și distrugerile îngrozitoare pe care le-am văzut astăzi la Irpin. Reiterez cu tărie apelul meu ca toți cei responsabili pentru aceste crime să fie trași la răspundere de justiția internațională, proces pe care România îl susține necondiționat”.
Facebook Forum