Europa Liberă a încercat să afle de la primii patru oameni din PSD, dar și de la lideri de organizații din partid, la ce site-uri au ajuns banii publici din subvenție folosiți pentru promovare.
Demersul constant al Europei Libere este menit să facă publice contractele cu bani publici și relația partidelor politice cu presa.
Ultimele date oficiale arată că PSD și PNL au dublat sumele alocate pentru promovarea în presă și pentru propagandă, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În 2022, intervalul ianuarie – mai, peste 38 de milioane de lei (peste 7,5 milioane de euro), toți bani publici, au fost utilizați în scopul promovării politice. În întregul an 2021, partidele au plătit peste 62 de milioane de lei (12 milioane de euro) pentru presă și propagandă.
Din acest total, PSD a scos din vistieria de partid, între 1 ianuarie 2021 și 31 mai 2022, peste 60 de milioane de lei pentru a se promova politic. Sunt doar câteva date care arată importanța pe care PSD o acordă promovării în presă, dar cu un amendament: zero transparență.
Social-democrații nu au oferit vreo informație despre unde au ajuns banii și ce s-a prestat în schimbul lor. Septimius Pârvu, analist Expert Forum, spune că este rușinos că partidele au ajuns să fie date în judecată pentru a se afla informațiile de interes public.
Prim-vicepreședinții PSD, Sorin Grindeanu și Gabriela Firea, nu răspund sau „nu știu” cum s-au folosit banii din subvenție și unde au ajuns sumele plătite diferitelor site-uri.
Sorin Grindeanu și Gabriela Firea nu au putut preciza vreun site care are contract cu PSD.
Europa Liberă a adresat o întrebare similară și secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Reacția acestuia a fost: „sunteți agresiv”. Singura întrebare adresată a fost legată de numele site-urilor care au primit bani de la partid. Nici Stănescu nu a dat vreo informație legată de banii publici folosiți de social-democrați.
Pentru liderii de organizație, subiectul aproape nu există. Nimeni nu știe câți bani primește partidul, cum îi folosește și ce site-uri sunt plătite din banii de subvenție.
„Contractele cu presa nu mă interesează”, afirmă președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor. Venit la ședința conducerii PSD, liderul local nu are vreo informație despre cum se folosesc banii la centru.
O reacție similară are și președintele PSD Prahova, Bogdan Toader. Nu știe cum s-au folosit banii publici, dar subliniază că are încredere în conducerea partidului. Toader precizează că la nivel județean are contracte cu presa, dar nu cunoaște situația la nivel național.
Felix Stroe, președintele PSD Constanța, nu știe ce s-a întâmplat cu banii de la centru și spune că poate da informații doar despre filiala sa.
„Aaa, nu am idee de așa ceva”, răspunde și președintele PSD Teleorman, Adrian Gâdea, care venise la ședința de miercuri de la București însoțit de primarul municipiului Alexandria.
Alți lideri de organizație au dorit să-și păstreze anonimatul, dar răspunsul a fost constant: nu știm pe ce s-au folosit cele 60 de milioane de la partid. Toți au spus că răspunsul poate să fie oferit de Marcel Ciolacu, președintele PSD.
În urmă cu două zile, Europa Liberă a primit un răspuns scris de la președintele PSD în care acesta susține că informațiile solicitate de Europa Liberă privind contractele cu presa nu reprezintă informații de interes public.
Surse din conducerea PSD au declarat pentru Europa Liberă că Marcel Ciolacu a dat ordin să nu fie divulgate contractele pe care partidul le are cu presa. Într-un interviu pentru Europa Liberă, din luna aprilie, președintele PSD afirma că va desecretiza toate informațiile. Acest lucru nu s-a întâmplat în intervalul aprilie – iulie și a rămas la nivelul de declarație politică.
Europa Liberă a încercat, miercuri, să afle de la președintele PSD cel puțin numele unui site care încasează bani pentru promovarea partidului. Surpriză însă: nici președintele PSD nu știe pe cine plătește partidul. Sau cel puțin asta afirmă.
Fragment din dialogul Europa Liberă – Marcel Ciolacu (președintele PSD), 6 iulie 2022
Europa Liberă: Dumneavoastră nu știți numele site-urilor la care ajung banii PSD?
Marcel Ciolacu: Nu. Pe mine mă interesează eficiența pe care a avut-o destinația acestor bani.
Europa Liberă: Cine controlează aceste contracte, sunt bani publici?
Marcel Ciolacu: Nu controlează nimeni nimic. Presupun că de controlul banilor publici se ocupă Curtea de Conturi de fiecare dată.
Europa Liberă: Dumneavoastră ne spuneți că partidul plătește unei agenții anumite sume de bani, agenția trimite mai departe banii către un site, iar dumneavoastră ca președinte PSD nu știți ce a prestat acel site?
Marcel Ciolacu: Îmi pare foarte rău să vă dezamăgesc, dar nu știu și nici nu e interesul meu să știu.
Surse din conducerea partidului au declarat pentru Europa Liberă că Marcel Ciolacu primește constant raportări despre contractele PSD cu presa și are numele tuturor site-urilor plătite din bani publici de partid.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a evitat și el să dea informații când a fost întrebat despre contractele partidului cu presa. Europa Liberă l-a întrebat în luna februarie ce primește PSD pentru banii plătiți, dar nu a primit vreun răspuns concret.