Linkuri accesibilitate

PNL a plătit 900.000 de lei pentru o lună de consultanță. Sondajele și consultanții partidelor: 3 milioane de dolari


Banii publici alimentează anual vistieria de partid, iar liderii PNL și PSD utilizează fondurile pentru contractele cu presa, plata consultanților politici sau a sondajelor. Imagine cu Marcel Ciolacu (centru), Florin Cîțu (fost președinte PNL), Nicolae Ciucă (președintele PNL).
Banii publici alimentează anual vistieria de partid, iar liderii PNL și PSD utilizează fondurile pentru contractele cu presa, plata consultanților politici sau a sondajelor. Imagine cu Marcel Ciolacu (centru), Florin Cîțu (fost președinte PNL), Nicolae Ciucă (președintele PNL).

Majorarea subvenției, bani publici de la bugetul de stat, a încurajat partidele să-și sporească substanțial bugetele pentru promovarea în presă, sondaje sau consultanți. PSD dă cei mai mulți bani publici pentru a-și îmbunătăți imaginea, dar secretizează orice informație legată de sumele cheltuite.

Presă, sondaje, consultanți - trei zone spre care partidele care primesc subvenție și-au concentrat atenția și spre care au dirijat cele mai mari fonduri în 2021 și 2022. Singurul partid care nu utilizează resursele publice pentru propria activitate este AUR, dar banii se află în continuare în conturile partidului. Ei pot să fie folosiți în campania electorală din 2024.

Europa Liberă a dezvăluit că PSD și PNL au dublat bugetele alocate pentru promovarea în presă în primele cinci luni din 2022, suma urcând până la 37 de milioane de lei (peste 8 milioane de dolari). În ultimele 18 luni, sume importante au câștigat însă și consultanții politici sau casele de sondare a opiniei publice. Banii folosiți sunt fondurile publice primite ca subvenție de partidele parlamentare.

PNL: cea mai mare sumă pentru consultanță politică în 2021, bani mai puțini pentru sondaje

Liberalii, aflați la guvernare și în 2021, au utilizat cea mai mare sumă dintre partidele parlamentare pentru plata consultanților politici: 2,4 milioane de lei. Datele analizate de Europa Liberă arată că cel mai mare contract a fost derulat o singură lună de firma SC Interkorp Lab SRL, iar valoarea contractului a fost de 882.985 de lei. Scopul: consultanță pentru mediul online.

Firma apare ca fiind fondată de Gabi-Daniel Dumitru în mai 2020, iar până în septembrie 2021, administratorul firmei a fost Mirona-Cristina Stere. Contractul a fost încheiat după Congresul PNL din 25 septembrie 2021, în care Florin Cîțu a fost ales președinte al partidului, iar Dan Vîlceanu în funcția de secretar general.

„Am oprit contractul după o lună”, a declarat pentru Europa Liberă fostul secretar general al PNL, Dan Vîlceanu.

Pe lista firmelor care au oferit consultanță politică Partidului Național Liberal în 2021 se regăsesc:

  • Interkorp Lab SRL – 882,985 de lei;
  • Kensington Communication 289,729 de lei (ianuarie 2021);
  • Intermedia Services – 292,303.86 (în 1o plăți în cursul lui 2021);
  • Hora Laura PFA – 76.800 de lei;
  • J&O Media 2010 – 132.300 de lei;
  • Trandafir Gelu – Marian – PFA – 77.000 de lei (în 12 plăți);
  • Right Politics – 90.000 de lei (în 9 plăți);
  • XEO Multi Business - 292.904 de lei;
  • Win Communications – 28.000 de lei;

Contractele pentru consultanță politică s-au diminuat în prima parte a lui 2022. Dan Vîlceanu susține că s-a făcut o analiză și s-a renunțat la mai multe contracte. În primele cinci luni ale anului 2022, consultanța politică a costat PNL peste 250.000 de lei.

Liberalii au plătit 1,3 milioane de lei pentru a afla care sunt intențiile românilor în materie de vot și care sunt principalele teme care îi preocupă.

  • CURS – 697,876 de lei (plăți efectuate doar în lunile noiembrie și decembrie 2021);
  • NOVEL RESEARCH S.R.L.: 442,435 de lei;
  • SOCIOPOL SRL: 142,800.00 de lei, (plăți efectuate în octombrie și noiembrie 2021);

Datele pentru 2022, intervalul ianuarie – mai, indică faptul că PNL a plătit deja pentru sondajele de opinie peste un milion de lei.

Potrivit declarației de interese pe care a depus-o deputata Diana Tușa, soțul acesteia, Iosif Buble (CURS), a încheiat un contract cu PNL pentru intervalul 11.10.2021 – 10.10.2022 în valoare de 261.000 de euro.

Pentru serviciile legate de organizarea evenimentelor, PNL a folosit din banii publici peste 1 milion de lei, care au ajuns la Stage Expert SRL.

Un contract de 1,8 milioane de lei a fost semnat în toamna lui 2021 pentru promovarea mesajelor PNL legate de prețul la gaz eși energia electrică. Campania derulată cu Future Innovation a fost coordonată de Pavel Popescu, președintele PNL Sector 4.

PSD folosește consultanți din SUA. Bogdan Popescu, un nume important pentru social-democrați

Europa Liberă a consultat mai multe documente care confirmă că PSD a folosit 2,2 milioane de lei pentru sondaje în 2021 și 1,78 milioane de lei pentru consultanță politică. Conducerea PSD refuză să ofere orice informație de interes public legată de banii pentru presă, consultanță politică sau sondaje.

Interesant este că bugetul pentru consultanță politică s-a majorat substanțial după intrarea PSD la guvernare. În primele cinci luni ale lui 2022, social-democrații au plătit pentru acest serviciu 1,6 milioane de lei. Suma se apropie de tot bugetul pentru 2021.

Marcel Ciolacu susține că nu știe numele site-urilor care au contracte cu PSD, deși partidul a plătit în ultimele 17 luni peste 62 de milioane de lei.

Și în privința consultanților politici, PSD blochează orice informare oficială.

Surse din conducerea social-democraților au declarat pentru Europa Liberă că un nume important este cel al lui Bogdan Popescu. Consultantul lucrează de câțiva ani cu echipa lui Marcel Ciolacu, chiar dacă nu este o figură foarte cunoscută.

Bogdan Popescu a început să lucreze alături de PSD încă din 2003, când a fost consilierul lui Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanțe în guvernul Năstase. După aceea, consultantul politic a trecut în echipa lui Mircea Geoană în perioada 2007 – 2009. Colaborarea lui Bogdan Popescu continuă cu PSD prin intermediul lui Valeriu Zgonea în perioada când acesta ajunge numărul doi în PSD și președinte al Camerei Deputaților.

Pe filiera lui Bogdan Popescu, spun sursele citate, au ajuns să lucreze pentru PSD și doi consultanți americani. Informația a fost dezvăluită de Europa Liberă în 2020, iar rolul celor doi este legat, în primul rând, de sondaje și interpretarea datelor.

Printre consultanții PSD a rămas și Nelu Barbu, fost purtător de cuvânt în guvernul Dăncilă.

PSD lucrează și cu Daniel Buduluș, acționar al firmei 360 Revolution, un fost apropiat al lui Sebastian Ghiță. Activitatea principală a firmei sale este organizarea de evenimente. Surse din partid susțin că Buduluș ar fi implicat, prin alte firme, și în promovarea online a partidului.

Dacă pentru consultanță politică, PSD a plătit 1,78 milioane de lei, pentru sondajele de opinie a utilizat 2,25 milioane de lei din subvenția încasată de la stat. Printre firmele care lucrează pentru PSD, potrivit unor surse din conducerea partidului, se numără: CURS, Inscop și Avangarde, condus de Marius Pieleanu.

CURS, condus de Iosif Buble, a încheiat un contract cu PSD pentru anul 2022 în valoare de 360.677 de lei. Buble, care conduce și site-ul stiripesurse, are contracte cu PNL, PMP, dar și cu mai mulți parlamentari.

Marius Pieleanu (Avangarde) a fost prezent, miercuri, la ședința Consiliului Politic Național al PSD în care a prezentat cel mai recent sondaj. Potrivit datelor, social-democrații conduc ca intenție de vot cu 35%, PNL are 20%, AUR 12%, iar USR este la 9%. Pieleanu apare la diferite televiziuni în calitate de sociolog și analist.

Conform datelor obținute de Europa Liberă, în primele cinci luni din 2022, PSD a plătit sondaje în valoare de 1,12 milioane de lei.

  • 16x9 Image

    Cristian Andrei

    Face parte din echipa Europa Liberă din aprilie 2019, prima dată ca freelancer, iar din ianuarie 2021 este Senior Editor. În ultimii 15 ani a trecut de la presa tipărită, la televiziune și apoi, la presa online. Ca reporter de teren în zona politică este printre cei mai experimentați jurnaliști acreditați la PSD, dar a relatat și despre evoluția tuturor partidelor din ultimul deceniu. A făcut parte din redacția Gândul până în 2015, iar în televiziune a lucrat pentru Digi24.

XS
SM
MD
LG