Linkuri accesibilitate

Bulgaria, nou guvern interimar condus de Gulub Donev. Alegeri anticipate pe 2 octombrie


 Noul premier, Gulub Donev, s-a născut în 1967 la Sofia, are un master la Universitatea de Economie Națională și Mondială din Sofia.
Noul premier, Gulub Donev, s-a născut în 1967 la Sofia, are un master la Universitatea de Economie Națională și Mondială din Sofia.

Preşedintele bulgar Rumen Radev a stabilit 2 octombrie ca dată pentru alegerile parlamentare, la mai puțin de doi ani de la ultimul scrutin, după prăbuşirea în iunie a guvernului de coaliţie al premierului reformist Kiril Petkov.

Radev a semnat luni două decrete: primul dizolvă Parlamentul pe 2 august și stabilește alegeri anticipate pentru 2 octombrie, iar al doilea decret numește un guvern interimar.

Noul premier, Gulub Donev, s-a născut în 1967 la Sofia, are un master la Universitatea de Economie Națională și Mondială din Sofia.

Donev are o carieră lungă în sistemul Ministerului Muncii.

A fost ministru al Muncii în guvernul interimar în 2017 și în 2021, când a fost și vicepremier, pentru ca apoi să fie numit secretar pentru politici sociale și sănătate în administrația prezidențială a Radev.

Radev va schița marți prioritățile noului guvern, a anunțat biroul său într-un comunicat, citat de Reuters. Pe pagina guvernului bulgar, Kiril Petkov era încă premier în funcție și nimic nu anunța plecarea sa.

Partidul Socialist din Bulgaria a abandonat miercuri planurile de a propune un nou guvern de coaliție, după eșecul din Parlament de a forma o nouă majoritate, ceea ce va duce, inevitabil, la alegeri anticipate în această toamnă.

Membră a Uniunii Europene, Bulgaria se confruntă cu creșterea inflației, cu incertitudini privind aprovizionarea cu gaze naturale și impactul războiului din Ucraina.

Numirea lui Donev, 55 de ani, consilier prezidențial pentru politici sociale, este văzută ca un semn că protejarea gospodăriilor de creșterea prețurilor la energie și la alimente va fi o prioritate pentru administrația sa.

Acest lucru ar putea implica eforturi de reînnoire a importurilor de gaze rusești, precum și repararea relațiilor diplomatice cu Moscova tensionate sub guvernul lui Petkov.

Petkov a expulzat 70 de membri ai personalului diplomatic rus din motive de spionaj și a refuzat să plătească gazul rusesc în ruble, ceea ce a determinat Moscova să reducă livrările către o țară aproape complet dependente de gazul rusesc.

Guvernul său, care a promis să combată corupția pe scară largă și a criticat invadarea Ucrainei de către Rusia, a fost răsturnat printr-un vot de cenzură la numai șase luni după preluarea mandatului.

Trei încercări de a-și asigura o majoritate pentru un nou guvern au eșuat de atunci, adâncind criza politică care ar putea pune în pericol miliarde de euro în ajutorul UE pentru redresare și poate deraia planurile țării balcanice de a adopta moneda euro din 2024.

Noul guvern va trebui, de asemenea, să facă față incertitudinii legate de aprovizionarea cu gaz înainte de iarnă, după ce UE se pregătește pentru noi reduceri ale fluxului de gaz din Rusia.

Sondajele de opinie arată că noile alegeri ar putea produce un alt parlament fracturat, cu partidul de centru al lui Petkov, PP, mergând alături de partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Metodiev Borisov.

Sondajele arată, deocamdată, că partidele din coaliția de ieșire a lui Petkov au șanse mici de a forma o nouă majoritate și indică o creștere a sprijinului pentru partidele naționaliste și proruse.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG