Linkuri accesibilitate

Războiul din Ucraina | Rusia acuză Kievul pentru moartea fiicei lui Dughin. Borell se opune interzicerii totale a vizelor pentru ruși

Președintele Ucrainei avertizează că săptămâna ar urma să fie marcată de atacuri rusești de o cruzime deosebită în condițiile în care Ucraina sărbătorește miercuri, în 24 august, 31 de ani de independența față de Uniunea Sovietică.

Principalele știri:

00:45 23.8.2022

Josep Borrell se opune interzicerii totale a vizelor pentru ruși

Diplomatul șef al UE, Josep Borrell, a declarat că se opune interzicerii totale a vizelor pentru ruși, transmite The Guardian.

Miniștrii de externe ai UE urmează să discute la Praga despre interzicerea vizelor de călătorie pentru turiștii ruși, după ce țări precum Estonia, Letonia și Finlanda au cerut o interdicție a lor la nivelul întregului bloc comunitar după ce Rusia a invadat Ucraina.

00:25 23.8.2022

Ucraina: 9.000 de soldați au murit de la invazia rusească

Șeful armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat că aproape 9.000 de soldați ucraineni au murit de când Rusia și-a lansat invazia la scară largă în februarie.

Este pentru prima dată când Ucraina dezvăluie amploarea pierderilor sale militare de la începutul războiului.

23:18 22.8.2022

Rusia exclude încheierea războiului pe cale diplomatică

Un înalt diplomat rus a exclus o soluție diplomatică pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Ghenadi Gatilov, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, a declarat pentru Financial Times că nu vor exista discuții directe între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, adăugând că Moscova se așteaptă la un conflict prelungit.

20:26 22.8.2022

Garda Națională a Ucrainei: Presupusa ucigașă a Dariei Dughina nu a servit în batalionul Azov

Garda națională a Ucrainei a negat acuzațiile Rusiei că presupusul ucigaș al Dariei Dughina ar fi servit anterior în armata ucraineană ca membru al regimentului Azov.

Kremlinul a susținut că ucraineanca acuzată de uciderea fiicei lui Dughin era membru al batalionului Azov, o unitate a armatei ucrainene pe care Rusia a desemnat-o grupare teroristă.

Mass-media rusă „încearcă să justifice în rândul cetățenilor săi decizia anterioară de a recunoaște o unitate a Gărzii Naționale a Ucrainei ca organizație teroristă, arătând rușilor „crimele comise de Azov” pe teritoriul Federației Ruse”, a declarat garda națională a Ucrainei într-o o declarație pe pagina sa de Facebook.

Acesta a adăugat că femeia nu a servit în garda Azov.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG