Linkuri accesibilitate

Militari ucraineni pe un transportor blindat amfibie pleacă din Bakhmut, în regiunea Donețk, 7 septembrie 2022.
Militari ucraineni pe un transportor blindat amfibie pleacă din Bakhmut, în regiunea Donețk, 7 septembrie 2022.

Război în Ucraina | Forțele ruse au atacat Odesa cu drone iraniene

Ziua 214 a invaziei: Rușii care dezertează primesc 15 ani de închisoare, potrivit unui decret adoptat sâmbătă de Vladimir Putin. Protestele împotriva mobilizării au continuat sâmbătă în mai multe orașe rusești, 700 de persoane fiind arestate.

20:44 25.9.2022

Proteste față de mobilizarea militară în Daghestan, în sudul Rusiei

Polițiștii din reugiunea Daghestan, din sudul Rusiei, s-au ciocnit duminică cu persoanele care se opun mobilizării. Oamenii erau nemulțumiți față de decizia lui Vladimir Putin de a mai trimite sute de mii de oameni la luptă în Ucraina, scrie Reuters.

Prima mobilizare militară a Rusiei după cel de-al Doilea Război Mondial, anunțată miercuri de Putin, a declanșat proteste în zeci de orașe din întreaga țară.

Furia publicului pare să fie deosebit de puternică în regiunile minoritare etnice sărace, cum ar fi Daghestan, o regiune cu majoritate musulmană situată pe malul Mării Caspice, în nordul muntos al Caucazului.

20:14 25.9.2022

Liz Truss le-a spus aliaților să fie fermi față de Ucraina

Premierul britanic Liz Truss le-a spus aliaților să rămână fermi față de Ucraina. Truss, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu președintele Joe Biden și președintele Emmanuel Macron la New York, în prima ei călătorie în străinătate, a declarat într-un interviu acordat CNN, că a cerut democrațiilor care au păreri asemănătoare să fie ferme împotriva „regimurilor autocratice”.

Liz Truss a spus că Putin își intensifică invazia în Ucraina pentru că nu câștiga și a făcut o greșeală strategică, scrie Reuters.

„Nu ar trebui să-i ascultăm zgomotul de sabie și amenințările lui false. În schimb, ceea ce trebuie să facem este să continuăm să aplicăm sancțiuni Rusiei și să continuăm să sprijinim ucrainenii”, a spus Liz Truss.

20:07 25.9.2022

Duminică, au continuat așa-zisele refendumuri din teritoriile ocupate de ruși

Referendumuri de anexare a estului Ucrainei la Rusia au continuat duminică, pentru a treia zi la rând, iar Parlamentul rus ar putea aproba anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie în câteva zile, care ar putea obţine astfel „protecţie deplină”, a anunţat şeful diplomaţiei ruse, la ONU. Serghei Lavrov, relatează Reuters.

După o eventuală anexare a acestor teritorii ucrainene, Moscova poate prezenta contra-ofensiva ucraineană de recuerire a acestor regiuni drept o agresiune împotriva Rusiei.

O eventuală anexare ar spori riscul unei confruntări militare între Rusia şi NATO, în contextul în care Occidentul, inclusiv state membre NATO, înarmează trupele ucrainene.

Premierul britanic Liz Truss îndeamnă Regatul Unit şi aliaţii săi să nu ţină cont de ameninţările preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l acuză de comiterea unei greşeli strategice. „Cred că nu a anticipat puterea reacţiei lumii libere”, a declarat ea CNN.

„Noi nu trebuie să-i ascultăm zăngănitul sabiei şi ameninţările false. Trebuie, în schimb, să continuăm să impunem sancţiuni Rusiei şi să-i susţinem pe ucraineni”, declară Truss în acest interviu difuzat duminică.

Ucraina şi aliaţii săi resping referendumurile de anexare drept un „simulacru”, menit să justifice o escaladare a războiului şi mobilizării în urma înfrângerilor suferite în ultima perioadă de Rusia.

Doi parlamentari de rang înalt s-au plâns duminică în privinţa acestei mobilizări şi au cerut oficialilor regionali să rezolve situaţia şi „excese” care alimentează furia publicului.

19:47 25.9.2022

Ucrainenii ridiculează mobilizarea parțială a Moscovei

Ministerul ucrainean al Apărării a ridiculizat duminică mobilizarea parțială a Moscovei pentru a-și consolida forțele în Ucraina, postând pe Twitter mai multe videoclipuri pe rețelele de socializare în care arată poliția rusă bătând și arestând bărbați care protestează împotriva mobilizării.

„Rusia mai are rămășițe ale unei armate profesioniste” pe care armata ucraineană „nu le-a distrus încă”, a scris ministerul ucrainean al apărării într-un tweet în limba engleză.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG