Giorgia Meloni este preşedinta partidului Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia), care are are rădăcini post-fasciste, însă Meloni minimizează acest lucru și își prezintă partidul ca pe un grup conservator.
Ea s-a angajat să sprijine politica occidentală cu privire la Ucraina și să nu-și asume riscuri nejustificate cu o economie afectată puternic de creșterea prețurilor, potrivit Reuters.
La fel ca alţi lideri populişti europeni, ea exploatează criza scumpirii nivelului de trai, îmbătrânirii, oboseala din cauza pandemiei Covid, migraţia şi incertitudinile economice.
Meloni promite să redea puterea oamenilor simpli din popor şi nu elitei, să securizeze frontierele şi să relanseze economia printr-o reducere a impozitelor şi reglementărilor.
Ea vrea să renegocieze cu UE planul de relansare post-Covid, să modifice Constituţia în vederea alegerii preşedintelui italian cu sufragiu universal şi să oprească migraţia musulmană printr-o blocadă navală a Libiei.
Giorgia Meloni a devenit activistă de la vârsta de 15 ani în asociaţii studenţeşti clasificate ca foarte de dreapta, în timp ce lucra ca babysitter sau chelneriţă. În 1996 a ajuns să conducă o asociaţie de liceeni, Azione Studentesca, a cărei emblemă este Crucea Celtică.
În 2006, Meloni a devenit deputată şi vicepreşedintă a Camerei Deputaţilor. Doi ani mai târziu a fost numită ministru pentru tineret în guvernul premierului lui Silvio Berlusconi.
Este invitată frecvent în platourile de televiziune, unde participă la diverse emisiuni politice. Prin ideile ei și prin modul în care se exprimă, Meloni a devenit unul dintre cei mai căutați invitați în media.
„Sunt Giorgia, sunt femeie, sunt mamă, sunt italiană, sunt creştină", le-a spus ea susţinătorilor în 2019, la Roma, în timpul unui discurs aprins, devenit celebru. Locuieşte cu partenerul său, un jurnalist de televiziune, şi are o fiică născută în 2006.
La sfârşitul anului 2012, obosită de disensiunile care măcinau dreapta, a fondat Fratelli d'Italia, împreună cu alţi disidenţi din partidul lui Silvio Berlusconi, şi a ales opoziţia.
„Dumnezeu, patrie, familie"
În vârstă de 45 de ani, Giorgia Meloni a urcat rapid în sondajele de popularitate, iar partidul său era creditat cu aproximativ 24% din intenţiile de vot la alegerile legislative din 25 septembrie, înaintea Partidului Democrat (PD, centru-stânga).
La alegerile legislative din 2018, partidul Fraţii Italiei a trebuit să se mulţumească cu puţin peste 4% din voturi, dar de atunci Meloni a reuşit să catalizeze în jurul său nemulţumirea şi frustrarea numeroşilor italieni care se declară copleşiţi de „dictatele" Bruxelles-ului, de viaţa scumpă şi de viitorul precar care îi aşteaptă pe copii.
Deviza ei este „Dumnezeu, patrie, familie", iar priorităţile sale vizează închiderea graniţelor pentru a proteja Italia de islamizare, renegocierea tratatelor europene pentru ca Italia să îşi recapete controlul asupra destinului său, lupta împotriva „lobby-urilor LGBT" şi a „iernii demografice" pe care o traversează ţara, unde vârstă medie este cea mai mare din ţările industrializate, cu puţin în urma Japoniei.
Pe 6 octombrie 2016, a denunţat pe Facebook „înlocuirea etnică în curs în Italia", pe aceeaşi linie cu alte formaţiuni europene de extremă dreaptă.
„Meloni reprezintă un punct de referinţă pentru contestaţie, protest şi nemulţumire", notează Sofia Ventura, profesoară de ştiinţe politice la Universitatea din Bologna.
Urmașa Mişcării Sociale Italiene, un partid neo-fascist
Meloni şi partidul său sunt urmaşii Mişcării Sociale Italiene (MSI), un partid neo-fascist creat după al doilea război mondial.
La 19 ani declara pentru canalul France 3 că dictatorul Benito Mussolini a fost „un politician bun". Deşi trebuie să menajeze o parte din baza electorală care se identifică cu acest trecut,
„Dacă aş fi fascistă, ar spune că sunt", s-a apărat ea într-un interviu recent acordat revistei britanice The Spectator.
Naraţiunea pe care o promovează este „contrazisă de fapte", estimează cotidianul de centru-stânga La Repubblica, care arată cu degetul către o parte a anturajului şi a bazei electorale a partidului, rămasă sensibilă faţă de rădăcinile sale.
Într-un exerciţiu desăvârşit de echilibristică, politiciana italiană recunoaşte şi astăzi că Mussolini „a realizat multe", imputându-i în acelaşi timp „erorile" comise: legile anti-evreieşti, intrarea în război, autoritarismul.
În acelaşi timp, ţine să clarifice că în rândurile partidului „nu este loc pentru cei nostalgici faţă de fascism, nici pentru rasism şi antisemitism".
