Linkuri accesibilitate

Un localnic îi întâmpină pe soldații ucraineni - Harkov, 20 septembrie 2022
Un localnic îi întâmpină pe soldații ucraineni - Harkov, 20 septembrie 2022

Război în Ucraina | Rusia nu mai are controlul total asupra regiunilor anexate. Duma de stat a aprobat anexarea lor

Președintele Ucrainei a mulțumit, duminică seară celor nouă state membre NATO din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, care au semnat o declarație de susținere a aderării țării la NATO. El a anunțat amplificarea cooperării militare cu Turcia.

Principalele știri:

22:20 3.10.2022

Kadîrov își trimite copiii minori pe front în Ucraina

Liderul cecen și aliat al lui Vladimir Putin, Ramzan Kadîrov, a declarat că cei trei fii ai săi minori vor lupta pe frontul din Ucraina.

Kadîrov a spus că a venit timpul ca fiii săi, de 14, 15 și 16 ani, „să se arate într-o luptă adevărată” și că „vor merge în curând în prima linie”.

„O vârstă minoră nu ar trebui să interfereze cu pregătirea apărătorilor Patriei noastre. Akhmat, Eli și Adam au 16, 15 și, respectiv, 14 ani. Dar pregătirea lor militară a început cu mult timp în urmă, aproape de mici. Și nu glumesc. A sosit momentul să se arate într-o adevărată luptă și salut doar dorința lor. În curând vor merge în prima linie și se vor afla pe cele mai dificile secțiuni ale liniei de contact”, a declarat Kadîrov, citat de agenția rusă de presă RIA Novosti, preluată de The Guardian.

19:22 3.10.2022

Rusia nu mai deține controlul total asupra vreuneia dintre cele patru provincii ucrainene „anexate”

Rusia nu mai deține controlul total asupra niciunei provincii ucrainene, din cele patru pe care spune că le-a anexat săptămâna trecută, după ce trupele ucrainene au avansat cu zeci de kilometri în provincia Herson din sudul țării și au făcut câștiguri suplimentare în est.

Luni, armata rusă a recunoscut că forțele Kievului au spart frontul în regiunea Herson.

Aceasta a spus că armata ucraineană și „unitățile sale superioare de tancuri” au reușit să „penetreze adâncurile apărării noastre” în jurul satelor Zoltaya Balka și Alexsandrovka, scrie The Guardian.

19:16 3.10.2022

Trei recruți ruși au murit la centrul de antrenament: unul a făcut infarct, unul s-a sinucis și unul a murit de ciroză hepatică

Trei bărbați ruși recrutați să lupte în războiul din Ucraina au murit la un centru de antrenament al armatei din Poroșino, în regiunea rusă Ekaterinburg, potrivit Novaya Gazeta.

Da, confirm că trei persoane au murit. Unul dintre bărbații mobilizați a murit în urma unui atac de cord, altul s-a sinucis. Al treilea a fost externat și trimis acasă, unde a murit din cauza cirozei hepatice”, a declarat parlamentarul rus Maxim Ivanov.

Un alt canal de știri a raportat anterior sinuciderea unui bărbat de 46 de ani din regiunea Kurgan, al cărui cadavru ar fi fost găsit în cantina centrului de antrenament al armatei Poroșino.

18:58 3.10.2022

Șeful centralei nucleare de la Zaporojie a fost eliberat

Șeful centralei nucleare de la Zaporojie, ocupată de ruși în Ucraina, a fost eliberat, potrivit șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi.

Ihor Murashov, directorul general al centralei nucleare Zaporojie s-a întors cu bine la familia sa, a scris Grossi pe Twitter.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG