Linkuri accesibilitate

Statele Unite modernizează arsenalul nuclear din Europa. Ce este bomba gravitațională B61?


Potrivit Biroului Bugetar al Congresului SUA, bugetul alocat de Statele Unite dezvoltării de arme nucleare se află în creștere și este estimat să ajungă la 634 de miliarde de dolari pentru intervalul 2021-2030.
Potrivit Biroului Bugetar al Congresului SUA, bugetul alocat de Statele Unite dezvoltării de arme nucleare se află în creștere și este estimat să ajungă la 634 de miliarde de dolari pentru intervalul 2021-2030.

Statele Unite ale Americii au anunțat că vor accelera echiparea bazelor NATO din Europa cu varianta îmbunătățită a bombei nucleare B61, redenumită B61-12 după ultimele modificări.

Modernizarea celor 100 de bombe nucleare B61-12, care se află depozitate în mai multe baze aeriene NATO din Germania, Italia, Belgia, Olanda și Turcia, era inițial planificată pentru primăvara anului viitor.

Modificările aduse bombelor nucleare B61 țin de îmbunătățirea designului bombei, cum ar fi îndepărtarea unei parașute, modificarea cozii bombei și alte îmbunătățiri pentru a „o precizie semnificativ mai mare”, a transmis Kristensen, directorul Proiectului de Informație Nucleară al Federației Oamenilor de Știință Americani.

Aproximativ 20 de bombe nucleare se află stocate la baza aeriană Kleine Grogel din Belgia, baza aeriană Buchel din Germania și baza aeriană Volkel din Olanda. Alte 70 se află distribuite pe teritoriul Italiei, țară fără un armament nuclear propriu, spre deosebire de Franța și Marea Britanie.

Oficialii americani au decis, însă, să furnizeze noile bombe îmbunătățite în luna decembrie a acestui an, în urma unei întâlniri de la Bruxelles din octombrie.

Decizia de înlocuire a bombelor B61 cu varianta lor îmbunătățită are loc într-un moment tensionat cu Rusia, care acuză în mod fals Ucraina că intenționează să folosească o „bombă murdară”. Într-un discurs susținut joi la Moscova, în cadrul reuniunii Clubului Valdai, Vladimir Putin a exclus folosirea armei nucleare în Ucraina.

Programul de modernizare a bombelor B61 a fost discutat în mod deschis în documentele bugetare și în declarațiile publice din ultimii ani. Pentagonul a transmis că modernizările sunt necesare pentru a se asigura că stocul este modernizat și sigur.

„Deși nu vom discuta detalii despre arsenalul nostru nuclear, modernizarea armelor nucleare americani B61 este în curs de desfășurare de ani de ani de zile, iar planurile de a schimba în siguranță și în mod responsabil armele mai vechi cu modelele îmbunătățite B61-12 fac parte dintr-un efort de modernizare planificat de mult timp”, a transmis purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder.

Experții atrag, însă, atenția că decizia de a grăbi modernizarea bombelor nucleare americane din Europa riscă să escaladeze tensiunile cu Moscova.

„Ar fi ciudat să grăbească (procesul, n.r.)”, spune Hans Kristensen.

La momentul de față, există aproximativ 12.705 bombe nucleare pe toată planeta. Aproximativ 11.404 dintre acestea – sau 90% din stocul total de arme nucleare – se află în posesia Rusiei (5.977) și Statelor Unite (5.428).

Statele Unite dețin aproximativ 150 de bombe nucleare B-61 în Europa. Deși politica statelor europene este să nu confirme prezența armelor nucleare americane pe teritoriul lor, mai mulți foști politicieni europeni au confirmat prezența lor de-a lungul timpului.

Multe dintre ele au ajuns pe teritoriul Europei încă din perioada Războiului Rece, când scopul lor era de a descuraja orice retorică militară sau nucleară venită dinspre țările comuniste.

„Există deja bombe B61 (mai vechi, n.r.) acolo (în Europa, n.r.). Rușii știu asta. Ele funcționează foarte bine. Cele noi nu vor aduce o diferență atât de mare. Dar ar putea fi o modalitate de a le oferi garanții militare aliaților atunci când se simt deosebit de amenințați de Rusia”, a transmis Tom Collina, directorul de politici de la Fondul Ploughshares.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Bugetar al Congresului Statelor Unite, bugetul alocat de SUA pentru dezvoltarea de arme nucleare se află în creștere și este estimat să ajungă la 634 de miliarde de dolari pentru intervalul 2021-2030. Estimarea dată de oficialii americani este mai mare decât cea precedentă, care afirma că sumele alocate pentru dezvoltarea arsenalului nuclear, în valoare de 494 de miliarde de dolari pentru intervalul 2019-2028.

Bomba B61-12 este ultima variantă a familiei B61 de bombe nucleare gravitaționale lansate din aer, operaționale în cadrul armatei americane încă din 1968. Bomba are o lungime de 3,65 de metri și cântărește aproximativ 374,2 kilograme. Programul de modernizare a bombei B61 are ca termen de încheiere anul 2025.

  • 16x9 Image

    Sorin Dojan

    Absolvent in Drept la Universitatea Queen Mary din Londra, a ales jurnalismul din pasiune pentru oameni si povestile lor de viata. Anterior, a lucrat ca Editor Asistent la diferite publicatii academice, precum Queen Mary Human Rights Review si Women's History Review.

XS
SM
MD
LG