Jenya și familia sa sunt doar șase din cei aproximativ 90.000 de refugiați ucraineni care au fugit din calea războiului și locuiesc în prezent în România.
După invazia rusească din 24 februarie, zeci de mii de ucraineni veneau zilnic în România, în special pe la vămile Siret, Sighetu Marmației sau Isaccea.
Așa a ajuns din Odesa la Cluj și Yevgen Glazunov, Jenya (40 de ani, arhitect și inginer constructor) și familia sa numeroasă.
Este unul din mai puținele cazuri în care toți membrii familiei s-au refugiat din Ucraina, ieșirea din țară a bărbaților între 19-65 de ani fiind permisă doar celor cu probleme medicale sau cu mai mult de doi copii.
Jenya și Maya (30) au patru: Sofia - 9 ani, Slava (8), Serghei (6) și mezinul Misha, de doar 4 ani.
Pentru capul familiei, cei patru copii reprezintă un vis împlinit, dar aduc cu sine o responsabilitate uriașă. Mai ales într-o altă țară.
„Am fost crescut doar de mamă, am fost singur la părinți și cei patru copii sunt ca o împlinire a ceea ce eu nu am avut parte”, spune el.
La mai puțin de două săptămâni după invazia rusească, au lăsat însă în urmă Odesa, mica afacere pe care Jenya o avea acolo, în construcții, apartamentul în care se mutaseră cu un an înainte, rudele și prieteni dragi.
Imprevizibilul a ceea ce putea să urmeze, primele bombardamente, scenele de război și alarmele aeriene care i-au făcut să tresară încontinuu pe cei mici i-au făcut să ia decizia.
Au ajuns în România, la Cluj în 6 martie, după un drum de trei zile, din cauza cozilor interminabile de la graniță, care i-au făcut să aștepte 10 ore în mașină.
Locuiesc și astăzi în casa pusă la dispoziție gratuit de proprietar, renovată în timp record de acesta cu ajutorul a zeci de voluntari. Primele nopți nu au fost ușoare.
„Timp de câteva luni, după ce am ajuns la Cluj, soția se trezea noaptea gândindu-se că se aud tancuri, sau alarme, era doar trenul, din apropiere sau mașinile care treceau pe stradă. Chiar dacă ești martor doar o săptămână la o atmosferă de război, 'urmele' nu le poți șterge dintr-o dată”, povestește Jenya.
Generozitatea celor care au sărit în ajutorul ucrainenilor, cu hrană, îmbrăcăminte, servicii de educație - fie și într-o manieră improvizată, cu activități mai degrabă informale, din cauza barierei lingvistice - le-a făcut adaptarea relativ ușoară și apăsarea războiului de acasă să se reducă.
S-a simțit în schimb responsabil ca tată și ca persoană activă, care asigura principala sursă de venit a numeroasei familii.
„E un soi de presiune interioară, pe care o resimt în fiecare zi. Mă trezesc zilnic gândindu-mă la familia mea la copii și la tot ce trebuie să planific, ca activități familiale, dar și profesional, ca să reușim ceea ce ne propunem aici în România”.
Business în construcții, made in Ucraina
A fost la mai multe interviuri, însă joburile pe măsura pregătirii lui - de manager de proiect în construcții și antreprenor în închirierea de echipamente în domeniu se loveau însă de bariera lingvistică.
A început să vândă din echipamentele de acasă, la preț mult mai mic, pentru a asigura resursele financiare suplimentare de care familia are nevoie.
Dar a perseverat în același timp în dorința de a asigura independența financiară a familiei, inclusiv pentru ziua când programele de asigurare a hranei și a cazării, asigurate acum de stat, din fonduri UE, se vor opri.
A reușit astfel să deschidă propria afacere, de execuție de lucrări în construcții și amenajări interioare. În octombrie 2022 firma a fost înregistrată oficial la Registrul Comerțului.
Are doi angajați, secondați de un contabil și un jurist, români.
„Angajații care execută lucrările sunt ucraineni, deoarece în comunicarea cu ei nu există neînțelegeri; sunt foarte motivați, profesioniști în ce privește munca și de asemenea este foarte important să le pot oferi și un program flexibil, ore (de lucru) flexibile, pentru că ambii sunt aici cu familiile”.
Firma lui Jenya le oferă acum propriilor co-naționali o sursă de venit, dar, cu toate actele la zi, promovează și munca legală, susține el.
„Personal, cred că toți ucrainenii trebuie să lucreze în România, legal. Pentru că dacă vrei să beneficiezi de ceea ce îți oferă un oraș trebuie să plătești și tu taxe, pentru ca administrația să poată asigura serviciile de care te bucuri, de la parcuri, la transport”.
Din economiile și vânzarea echipamentelor din Ucraina a investit deja aproximativ 8.000 de euro în noul business, însemnând scule echipamente dar și o dubă pentru transportul materialelor.
Acum lucrează la izolarea ferestrelor unei hale pentru a reduce costul facturilor, odată cu venirea iernii.
„Nu suntem încă pe profit, dar mi-am propus ca oamenii să câștige 1.000 de euro în mână, iar dacă apare de lucru în plus să poată câștiga și ceva peste. Trebuie să fim pregătiți pentru momentul când nu vor mai exista aceste ajutoare financiare, de cazare și hrană”.
De altfel Jenya spune că o parte din ucrainenii care au început să muncească în România trimit bani acasă părinților cu pensii infime, de sub 100 de euro chiar.
„Nu știam cât vom sta aici, ne-am decis după șase luni!”
Jenya spune că una dintre cele mai mari provocări și incertitudini ale lui și ale soției a fost să anticipeze pentru cât timp vor rămâne în România. De altfel soacra sa, venită inițial cu ei, sa întors după câteva luni acasă, la soțul rămas în Odesa.
„După aproximativ jumătate de an de când locuiam aici, am decis să rămânem nu temporar, ci pentru o perioadă o mai lungă. Apoi am început și procesul de a-mi deschide propria firmă”.
Copiii s-au adaptat relativ repede, chiar dacă gărdiniția și școala le-a dat și le dă încă bătăi de cap. Până înspre vară copiii au urmat programele mai degrabă informale oferită în incinta unei școli private.
Doi dintre copii merg la grădiniță românească, sponsorizată de o asociație non-profit.
„Ceilalți doi copii, care merg la școală, studiază online, dar din păcate din cauza acestei terori a Rusiei asupra infrastructurii de energie din Ucraina, mulți profesori din Ucraina nu au curent electric și nu pot ține ore online. În fiecare zi avem schimbări în orar, din cauza acestor atacuri cu rachetă”.
Românii, atenți cu copiii
Chiar și așa copiii se simt bine, practic ca acasă, spun cei doi părinți.
„Avem culturi destul de asemănătoare și pentru că și în România atenția acordată copiilor e importantă și oamenii sunt în general foarte drăguți cu toți copiii, ucraineni, români, nu contează, de aceea și copiii se simt foarte bine aici și în siguranță”, spune soția lui Jenya, Maya Glazunov.
Lui Slava, de 8 ani, îi plac plimbările în parc.
„Îmi place și că sunt mulți copaci, multe râuri, munți dealuri, chiar și vremea”, povestește micuțul.
„E mult mai puțin vânt decât în Odesa, unde bate vântul des, din cauza mării”.
De când au ajuns în România nu au mai fost niciunul în vizită în Ucraina.
„Teoretic mergem și venim, dar pot apărea lucruri imprevizibile și nu putem risca”, spune Jenya.
Dacă primăvara a fost marcată încă de neliniști și întrebări, vara a venit cu excursii și drumeții, la Brașov, în Apuseni, sau în împrejurimile orașului.
Sofia (9 ani) a fost fascinată de plimbarea la cules de ciuperci, chiar dacă a fost o întâmplare buclucașă, care îi face acum să zâmbească pe toți membrii familiei.
„A fost uimitor, am găsit o grămadă de ciuperci, dar de fapt cele bune fuseseră deja culese. M-am gândit la un moment dat: 'Cum de am găsit atât de multe ciuperci, mari? Poate nu sunt bune'. Și după ce le-am dus acasă, vecinul ne-a spus: 'Gunoi!'. Dar experiența a fost foarte interesantă pentru copii”, conchide Jenya, înainte de a se îndrepta spre micuța mașină care i-a adus la început de martie în România.
Acum se pregătesc de Crăciun, într-o țară pe care nu ezită să o numească „acasă”.
