Obligativitatea vizelor pentru a intra în țări precum Italia, Spania, Franța ori Germania este pentru mulți dintre români o amintire neplăcută, de demult, la fel de îndepărtată ca obiectivul aderării României la Schengen. Cei mai mulți dintre noi au uitat că, până în 2002, românii puteau pleca la Roma sau Paris doar după un drum la ambasadă, cu speranța obținerii unei vize.

În cei 20 de ani care au trecut de atunci, următorii pași pe agenda liberei circulații a cetățenilor români au fost ridicarea vizelor pentru SUA și aderarea la Spațiul Schengen. Ambele obiective rămân nerealizate după două decenii.

Cu un război la granițe în 2022, o inflație galopantă și un guvern al provocărilor (o guvernare PNL împreună cu PSD fiind puțin probabilă după alegerile din decembrie 2020), tema Schengen a părut în 2022 una potrivită pentru temperarea potențialelor nemulțumiri ale populației și ar fi fost, dacă reușea, un succes categoric al președintelui Iohannis, premierului PNL Nicolae Ciucă și al actualei coaliții de guvernare.

Politicienii români au crezut - remarca recent expertul în relații internaționale Ștefan Popescu pentru Europa Liberă - că războiul ordonat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei, întregul context în care Uniunea Europeană avea nevoie să demonstreze unitate (iar România nu crease și nu va crea „probleme” precum Ungaria) va face din aderarea la Schengen în 2022 un obiectiv realist. La acest scenariu a contribuit și îndeplinirea, de mai bine de un deceniu, a condițiilor tehnice.

„Sunt șanse, fiindcă nevoia de unitatea în Europa a devenit și mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. Și această unitate se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația vor deveni parte din Spațiul Schengen. După atâția ani de așteptare, cred că toți liderii și-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătățească unitatea Uniunii și soliditatea noastră în abordare”, spunea președintele Klaus Iohannis, în octombrie, la Praga.

Însă, în decembrie 2022, Austria a spus „Nu”, iar potrivit autorităților de la București decizia nu are nicio legătură cu România.

Mai mult, nu e nimic ce poate face România pentru a o schimba, poate doar să răspundă cu aceeași monedă când Austria va dori să obțină ceva, iar Bucureștiul ar avea un cuvânt de spus.

Drumul către Schengen a avut mereu două paliere: cel tehnic, al siguranței granițelor, atins deja, cel puțin teoretic, de mulți ani; și cel diplomatic, al convingerii statelor membre că România trebuie să adere.

Drumul României către Schengen a început înainte de 2007, anul aderării la Uniunea Europeană.

Pe 15 februarie 2000, începuse procesul de negociere a aderării, iar în 30 noiembrie 2001, Guvernul Adrian Năstase a transmis Conferinței pentru Aderare România - Uniunea Europeană, Documentul de Poziție pe Capitolul 24 - Justiție și Afaceri Interne, care a avut ca anexă Planul de Acțiune Schengen.

Negocierea efectivă a capitolului 24 a început în 2002 și s-a încheiat în decembrie 2004.

În țară, puterea era pierdută de PSD și preluată de Alianța DA (PNL+PD). Premier devenea Călin Popescu Tăriceanu, iar președinte Traian Băsescu.

Din decembrie 2004 până după aderare, în primăvara anului 2007, ministru de Interne a fost Vasile Blaga (PD), în prezent europarlamentar, iar ministru de Externe Mihai Răzvan Ungureanu (PNL), care urma să preia în 2007 conducerea Serviciului de Informații Externe (SIE).

Portofoliul „Integrare Europeană” a aparținut PD – Ene Dinga până în august 2005 și apoi Anca Boagiu, până în aprilie 2007.

La momentul îndeplinirii condițiilor tehnice de aderare la Schengen, în 2011, Anca Boagiu era ministru al Transporturilor în guvernul Boc 2.

Din 2002 până în 2007, Planul de Acțiune Schengen a fost monitorizat și actualizat anual.

România a beneficiat de numeroase programe, proiecte și finanțări menite să îi pregătească aderarea la UE și implicit la Schengen.

Aderarea la spațiul de liberă circulație era atât un drept, cât și o obligație desprinsă din Tratatul de Aderare.

Potrivit autorităților române, la 1 ianuarie 2007 - Romania îndeplinise „criteriile minimale pentru aplicarea Convenției semnate la Schengen la 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (Convenția Schengen)”.

Capitolele tehnice

Din 2007 până în 2011, România a bifat criteriu după criteriu, pe capitole și subcapitole. În octombrie 2007, Guvernul a adoptat Planul de Acţiune Schengen Revizuit 2007 și a anunțată că „orizontul de timp avut în vedere de autorităţile române pentru aderarea la spaţiul Schengen este anul 2011”.

Pentru îndeplinirea criteriilor Schengen, România primea (2007 – 2009) circa 560 de milioane de euro – „finanţare nerambursabilă destinată modernizării tehnice şi instituţionale în vederea aderării la Spaţiul Schengen”. Ministru de Interne devenise Cristian David.

Obiective 2007:

• Întărirea controlului la frontierele externe, a supravegherii zonei de frontieră externă şi luptei împotriva criminalităţii trans-frontaliere.
• Îmbunătăţirea controlului prin creşterea capacităţii de furnizare şi accesare a informaţiilor.
• Dezvoltarea capacităţii de cooperare internaţională în combaterea criminalităţii trans-frontaliere.

Anul 2008 a fost dedicat pregătirilor pentru procesul de evaluare Schengen, iar 2009, când PD-L a încercat să guverneze cu PSD, a fost anul vizitelor de evaluare.

În 2009, România a avut nu mai puțin de patru miniștri de Interne: Gabriel Oprea, Liviu Dragnea și Dan Nica de la PSD, până la destrămarea Guvernului Boc 1, și apoi Vasile Blaga, de la PD-L.

Tot în 2009, în aprilie, şef al Departamentului Schengen, cu rang de secretar de stat, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, era numit Șerban Nicolae.

Evaluări Schengen 2009:

• 23-29 martie, în domeniul cooperării polițienești;
• 29 aprilie - 1 mai în domeniul protecţiei datelor personale;
• 02 - 11 iunie în domeniul vizelor;
• 3 - 7 septembrie în domeniul frontierelor maritime;
• noiembrie - în domeniul frontierelor aeriene;

Din octombrie 2009, şef al Departamentului Schengen din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) devine fostul șef al Poliției Capitalei, Marian Tutilescu, în funcție până în 2014.

2010, an în care ministru de Interne este Vasile Blaga (iar din septembrie 2010 până în februarie 2012, Traian Igaș), au loc o serie de evaluări (a frontierelor terestre, de exemplu, 27 martie - 1 aprilie), reevaluări, dar și inaugurări de sedii (Biroul SIRENE național) sau aprobări de rapoarte – pentru frontierele aeriene, de exemplu.

* SIS/SIRENE = platforma de schimb de informații și alerte Schengen

În 2011, un document de prezentare însoțit de un mesaj al miniștrilor de Interne (Traian Igaș) și Externe (Teodor Baconschi) semnalează că în aderarea României la Schegen fusese investit un miliard de euro.

Peste 60.000 de poliţişti fuseseră pregătiţi „la cele mai înalte standarde”.

România îndeplinise toate cerințele și fusese „evaluată pozitiv în privinţa tuturor domeniilor supuse evaluării tehnice”.

Pe 28 ianuarie 2011, România încheie cu succes procesul de evaluare Schengen. Începe luptă politică & diplomatică, care nu s-a încheiat nici 11 ani mai târziu, la final de 2022.

Principalii contestatari ai aderării României și Bulgariei au în acești ani în principal Olanda, Franța și Germania.

În decembrie 2022, împotriva aderării României s-a pronunțat Austria. Olanda și-a menținut opoziția față de Bulgaria. Germania a fost chiar unul dintre susținătorii puternici și insistenți ai aderării celor două țări. Doar Croația a fost acceptată.

Lupta politică

Pe 8 iunie 2011, Parlamentul European adoptă cu 487 voturi „pentru”, 77 – „împotrivă” şi 22 de abţineri documentul redactat de raportorul Carlos Coelho privind aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Pe 9 iunie 2011, miniştrii de Interne şi de Justiţie din statele membre UE adoptă la Luxemburg, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), Concluziile Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în România şi Bulgaria.

Documentul conchide ca România este pregătită să adere la spaţiul Schengen, dar o decizie este programată pentru 22 septembrie 2011.

„Nu este vorba despre o amânare a aderării la spaţiul Schengen, pentru că nu acesta a fost subiectul pe agenda Consiliului JAI. Dimpotrivă. Faptul că miniştrii de Interne au adoptat concluziile Consiliului în forma convenită reprezintă încă un semnal pozitiv, după votul majoritar din Parlamentul European, de ieri, 8 iunie. Nu este o surpriză pentru nimeni că am îndeplinit toate cerinţele pentru a fi stat membru. Astăzi am primit recunoaşterea oficială a acestui lucru, prin vocea miniştrilor de interne din statele membre. Decizia finală cu privire la data aderării noastre la spaţiul Schengen se va lua, cel mai probabil, în luna septembrie a acestui an”, declara ministrul de Interne, Traian Igaş, pe 9 iunie 2011.

Din iunie până în septembrie, oficialii MAI au menținut tema pe agenda discuțiilor bilaterale. Opoziția Olandei era deja clară, iar pe 16 decembrie, MAI transmitea speranța că „principiile care stau la baza funcționării UE vor prevala în fața intereselor politice conjuncturale ale unui stat membru”.

Tensiunile apăruseră chiar dacă în martie 2011, Olanda donase Aeroportului Henri Coandă scanere corporale, într-un program de combatere a traficului de droguri.

Olanda spunea încă în 2011 același lucru pe care îl amintea și acum câteva luni, în 2022: intrarea în Schengen depinde de justiție și de statul de drept.

În 2011, ministrul olandez pentru Imigrație, Gerd Leers, era chiar mai clar: problema României era corupția.

„Imaginați-vă că aveți o ușă cu opt dintre cele mai bune încuietori din lume. Dar înaintea acelei uși stă cineva care îi lasă pe toți să intre - atunci ai o problemă”, spune el într-o perioadă în care poveștile cu șpăgi în vămi nu erau o povești-surpriză pentru români. Iar fenomenul corupției la granițe a fost în toți acești ani o temă periodică de dezbatere.

Olanda nu făcea, de altfel, decât să își asume și public ce credeau și alte țări – și anume că România și Bulgaria nu erau pregătite pentru a adera la Schengen.

Franța și Germania exprimaseră îndoieli, dar la Consiliul JAI din 22 septembrie 2011 au votat împotrivă doar Olanda și Finlanda.

„Discuţiile au reprezentat un moment de cumpănă, nu doar pentru România şi Bulgaria, dar şi pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei. Valori precum încredere, parteneriat şi responsabilitate, des invocate atunci când sunt definite principiile de funcţionare ale spaţiului Schengen, au fost ignorate de cele două state membre, Olanda şi Finlanda”, transmitea ministrul de Interne, Traian Igaş.

După 2011, an după an, Comisia Europeană și Parlamentul European au reamintit că toate condițiile tehnice au fost îndeplinite. Diverse țări au continuat însă să se opună.

În 2012, ministrul de Interne Ioan Rus vorbea cu omologul său francez, Manuel Valls, despre aderarea în două etape, susținută de Paris.

Și după preluarea mandatului de la Interne de Mircea Dușa, apoi de Radu Stroe ofensiva a continuat, dar în ciuda întâlnirilor bilaterale, și a susținerii puternice a comisarului european Cecilia Malmström, nu s-a schimbat nimic.

În martie 2012, la Consiliul European, România acceptase o serie de noi condiții pe care le îndeplinise până în decembrie, așa că pe 3 martie 2013 a cerut includerea temei Schengen pe agenda Consiliului JAI din 7-8 martie.

Presa austriacă scria că Franța se opune, alături de Germania și Olanda, stabilirii unui termen pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen, transmitea ProTV la acea vreme.

Franța, Germania și Olanda ar fi fost nemulțumite de eforturile insuficiente pentru combaterea corupției în România și Bulgaria. Austria nu s-ar fi opus, dar dorea o aderare etapizată. Și Finlanda se opunea în continuare.

Concluzia JAI a fost că tema va fi rediscutată „cândva”, din perspectiva „abordări în doi pași”.

În iunie, Parlamentul României înființează Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru aderarea României la spațiul Schengen, condusă de senatorul Mircea Geoană.

Din 21 decembrie 2014, comisia a fost condusă de Titus Corlățean (PSD), ministru de Externe între 6 august 2012 - 10 noiembrie 2014. Comisia și-a încetat activitatea în 2016, odată cu mandatul legislativului ales în 2012.

Tema a rămas mereu o „prioritate” pentru ministerele de Interne și Externe, președintele Klaus Iohannis a preluat-o în mandatele sale ca pe un obiectiv de politică externă, dar momentul decembrie 2022 a fost unic prin așteptarea majoră creată în rândul publicului și prin opoziția neașteptată a Austriei.

Următorul termen, al unei „speranțe legitime”, după cum a spus Klaus Iohannis, este 2023.