Acordul a fost anunțat după patru zile de discuții, până acum confidențiale, la Beijing, între cele două țări rivale din Orientul Mijlociu, ambele mari producătoare de petrol.
Discuțiile vor oferi motive de intrigă și de neliniște Statelor Unite, se arată într-o analiză Reuters. De asemenea, reluarea discuțiilor diplomatice mai presupune o implicare a Chinei într-o regiune în care SUA exercită de mult timp influență.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, a declarat vineri că, deși Washingtonul nu a fost implicat direct, Arabia Saudită a ținut oficialii americani la curent despre discuțiile cu Iranul.
Potrivit oficialului american, Casa Albă consideră că presiunea internă și externă, inclusiv descurajarea eficientă a Arabiei Saudite împotriva atacurilor din partea Iranului sau a reprezentanților săi, a adus în cele din urmă Teheranul la masa negocierilor.
Însă, reprezentantul republican Michael McCaul, președintele Comisiei pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanților, a respins rolul Chinei de a fi un mediator de pace, afirmând că aceasta „nu este o parte responsabilă și nu poate fi considerată un mediator corect sau imparțial”.
Mediatorul, aspectul mai important decât acordul în sine
Teheranul și Riadul au declarat că au convenit să reia relațiile diplomatice și să redeschidă ambasadele în termen de două luni, adăugând că miniștrii lor de externe se vor întâlni pentru a pune în aplicare acordul, fără a menționa un calendar clar în acest sens.
De asemenea, în declarația celor două părți se mai arată că au convenit să activeze un acord de cooperare în domeniul securității, semnat în 2001.
Rivalitatea dintre Iranul predominant șiit și Arabia Saudită sunnită a dominat politica din Orientul Mijlociu în ultimii ani, extinzându-se în Siria, Irak, Liban și Yemen.
Jeffrey Feltman, fost oficial de rang înalt al SUA și ONU, a declarat că cel mai semnificativ aspect al acordului a fost rolul Chinei, mai degrabă decât redeschiderea reprezentanțelor diplomatice.
„Acest lucru va fi interpretat - probabil în mod corect - ca o palmă dată administrației Biden și ca o dovadă că Beijingul este o putere în ascensiune”, a declarat Feltman, membru al grupului de cercetare Brookings Institution, conform agenției britanice.
Daniel Russel, diplomat american de rang înalt pentru Asia de Est în timpul fostului președinte Barack Obama, a declarat că este neobișnuit ca regimul chinez să acționeze pe cont propriu pentru a ajuta la medierea unui acord diplomatic într-o dispută la care nu este parte.
„Întrebarea este dacă aceasta este forma lucrurilor care vor urma? Ar putea fi un precursor al unui efort de mediere chineză între Rusia și Ucraina atunci când Xi va vizita Moscova?”, a completat el.
Jon Alterman, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, a completat că „mesajul nu foarte subtil pe care China îl transmite este că, în timp ce Statele Unite sunt puterea militară preponderentă în Golf, China este o prezență diplomatică puternică și, fără îndoială, în creștere”.
Însă, Trita Parsi, vicepreședinte executiv al Quincy Institute afirmă că „în timp ce mulți la Washington vor vedea rolul emergent al Chinei ca mediator în Orientul Mijlociu ca pe o amenințare, realitatea este că un Orient Mijlociu mai stabil, în care iranienii și saudiții nu sunt unul la gâtul celuilalt, aduce beneficii și Statelor Unite”, conform CNN.
Implicații pentru acordul nuclear
La rândul său, Brian Katulis, de la Institutul pentru Orientul Mijlociu, a declarat că pentru SUA și Israel acordul oferă o „nouă cale posibilă” pentru relansarea discuțiilor în impas în problema nucleară iraniană, cu un potențial partener la Riad.
„Arabia Saudită este profund îngrijorată de programul nuclear al Iranului”, a spus el.
„Dacă această nouă deschidere între Iran și Arabia Saudită va fi semnificativă și cu impact, va trebui să abordeze preocupările legate de programul nuclear iranian - în caz contrar, deschiderea este doar optică”, a completat expertul, potrivit Reuters.
Naysan Rafati, analist senior pentru Iran la International Crisis Group, a declarat că „dezavantajul este că, într-un moment în care Washingtonul și partenerii occidentali sporesc presiunea împotriva Republicii Islamice, Teheranul va crede că poate ieși din izolare”.
În plus, având în vedere rolul Chinei, Teheranul ar putea „să se bazeze pe acoperirea marilor puteri”, a menționat Rafati.
Însă, comportamentul Iranului va fi analizat la microscop în următoarele luni, spun editorialiștii saudiți citați de Reuters.
„Perioada de două luni este primul test al credibilității Iranului și dovada bunelor intenții, deoarece trebuie să vedem începutul unei schimbări reale în peisajul regional și o corecție reală în relațiile sale cu Regatul”, a scris editorialistul saudit Hamoud Abu Taleb în cotidianul saudit Okaz.
Războiul din Yemen
Acordul vine în contextul în care Iranul își accelerează programul nuclear, după doi ani de încercări eșuate ale SUA de a revigora un acord din 2015, care urmărea să împiedice Teheranul să producă o bombă nucleară.
Aceste eforturi au fost complicate de o reprimare violentă a protestelor de către autoritățile iraniene și de sancțiunile dure impuse de SUA din cauza acuzațiilor de încălcare a drepturilor omului.
De asemenea, speranța unei păci mai durabile în Yemen, unde un conflict declanșat în 2014 a fost considerat pe scară largă drept un război indirect între Arabia Saudită și Iran.
În această țară, Riadul conduce o coaliție militară care luptă împotriva mișcării Houthi, aliniată cu Iranul.
Un armistițiu mediat de ONU, convenit în aprilie anul trecut, a rezistat în mare parte, în ciuda faptului că a expirat în octombrie fără un acord între părți pentru prelungirea acestuia.
Gerald Feierstein, fost ambasador al SUA în Yemen, a declarat că Riadul „nu ar fi fost de acord cu acest lucru fără a obține ceva. Dacă acel ceva este Yemenul sau altceva rămâne de văzut”.
