Linkuri accesibilitate

Cine sunt vinovații pentru construirea și cadastrarea unui bloc ridicat pe un culoar de zbor al avioanelor


Aeroportul Băneasa se află la un kilometru de blocul construit fără autorizații, iar construcția se află pe culoarele de zbor ale avioanelor, conform datelor Autorității Aeronautice Civile.
Aeroportul Băneasa se află la un kilometru de blocul construit fără autorizații, iar construcția se află pe culoarele de zbor ale avioanelor, conform datelor Autorității Aeronautice Civile.

Procurorii anchetează conducerea și angajații de la Cadastru în dosarul blocului construit pe culoarul de zbor al avioanelor care aterizează sau decolează de la Aeroportul Băneasa. Reprezentanții proprietarilor susțin că au acționat legal.

Autoritățile locale, dar și cele centrale încearcă să descopere cum a fost posibil ca un bloc cu zece niveluri, opt etaje plus parter și subsol, să fie ridicat fără niciun fel de autorizație în apropiere de Aeroportul Băneasa.

Totodată, și procurorii verifică dacă proprietarii clădirii și funcționarii care le-au permis construcția fără autorizații și chiar intabularea pot fi acuzați de fapte ilegale.

În plus, autoritățile din Sectorul 1 încearcă să obțină demolarea clădirii.

Este vorba de un imobil construit pe strada Heliului, din cartierul Aviației din Sectorul 1. Europa Liberă a relatat situația acestui bloc încă de anul trecut, atunci când proprietarii încercau să-și legalizeze șantierul prin metoda „intrării în legalitate”.

Parchetului de pe Judecătoria Sector 1 verifică în dosarul 1681/P/2022 modul în care blocul cu opt etaje a fost ridicat sub ochii autorităților, conform unui document consultat de Europa Liberă.

Anchetatorii de la DIICOT verifică la rândul lor dacă proprietarii clădirii ar putea fi acuzați, printre altele, de spălare de bani și tranzacții fictive, așa cum a precizat consilierul local Dan Milea.

Primăria Sector 1 și Poliția Locală din același sector al Capitalei au sesizat procurorii în legătură cu imobilul construit fără autorizații în apropiere de Aeroportul „Aurel Vlaicu” din Băneasa. Conform datelor obținute de la Autoritatea Aeronautică Civilă imobilul a fost ridicat pe un culoar de zbor și ar putea pune în pericol traficul aerian.

Blocul construit pe strada Heliului
Blocul construit pe strada Heliului

„Poliția Locală Sector 1 a formulat două plângeri penale cu privire la speța din strada Heliului nr.14- 16B care au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București”, reiese dintr-un răspuns oferit Europei Liberă de Primăria Sector 1.

Angajații de la Cadastru, verificați de procurori

Funcționarii din cadrul Oficiului Național de Cadastru și Publicitate Imobiliară București, care au permis procedurile de intabulare, sunt cercetați „sub aspectul săvârșirii comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu pentru eludarea art. 37(6) din Legea 50/1991 în momentul intabulării dreptului de proprietate asupra imobilului de pe strada Heliului 14B-16 edificat în lipsa autorizației de construire”, reiese din dosarul 1681/P/2022.

„Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a disjuns și a declinat competența (n.r. Dosarului 1681/P/2022) de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, în vederea continuării cercetării față de funcționarii din cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București care au procedat la admiterea cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului de pe strada Heliului 14B-16”, sunt datele obținute de Europa Liberă dintr-un document al procurorilor.

Reprezentanții OCPI ne-au precizat că au pus la dispoziția procurorilor toate informațiile, dar nu pot comenta ancheta. Ni s-a mai spus că până în acest moment niciun angajat al Cadastrului nu a fost pus sub acuzare.

Corpul de Control al premierului anchetează cum au acționat autoritățile

Analiza cazului de pe strada Heliului a dezvăluit portițele din lege. În urma executării unei presupuse datorii, o clădire poate fi propusă a fi intabulată chiar dacă nu are autorizații de construcții.

Din acest motiv, plângerea care viza un executor judecătoresc implicat în caz a fost clasată. Anchetatorii au constat că nu sunt probe privind încălcarea legii.

„Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a clasat cauza privind sesizarea împotriva executorului judecătoresc și a disjuns și a declinat competența de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în vederea continuării cercetării față de funcționarii din cadrul Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară București care au procedat la admiterea cererii de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului de pe strada Heliului 14B-16”, reiese din documentele consultate de Europa Liberă.

Executorul era vizat de plângere penală pentru că ar fi favorizat a tranzacție între membrii familiei Roman din București, proprietarii clădirii,. Aceștia s-ar fi folosit de executarea unor datorii, ca să poată intabula clădirea. Executorul era cercetat „sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, neglijență în serviciu, fals intelectual și uz de fals”, conform plângerii penale.

Pe fir a intrat inclusiv Corpul de Control al prim-ministrului, la care a ajuns sesizarea nr. 9532 din 29 decembrie 2022, înaintată de unul dintre vecinii clădirii construită ilegal.

Din răspunsul oferit de instituția amintită reiese că „urmează să analizeze solicitarea și să comunice măsurile legale corespunzătoare cu informarea Corpului de control al prim-ministrului”.

Plângere penală la DIICOT pentru o posibilă infracțiune de spălare a banilor

Așa cum a mai anunțat consilierul local Dan Milea, autoritățile de la Sectorul 1 au mai înregistrat și o sesizare la DIICOT privind spălarea de bani și efectuarea de tranzacții fictive în cazul acestei clădiri.

„Acest bloc ilegal este un test pentru Administrația Locala Sector 1 pentru a opri infracțiunile în urbanism. Daca acest bloc rămâne în picioare și nimeni nu da socoteală după ce s-au încălcat toate legile pe care puteau fi încălcate, atunci nu mai este nimic de făcut!”, a precizat Dan Milea, pentru Europa Liberă.

Blocul din calea avioanelor

Autoritatea Aeronautică Civilă susține că imobilul de pe strada Heliului avea nevoie și de autorizarea instituției în cauză, deoarece se află în zona terenurilor cu servituți aeronautice cu gradul II.

Blocul este situat la un kilometru de Romaero și la 1,2 kilometri de Aeroportul Băneasa și se află într-o zonă cu trafic aerian la mică înălțime. Zona străzii Heliului este în zona terenurilor cu servituți aeronautice cu gradul II, precizează Autoritatea Aeronautică Civilă într-un răspuns pentru Europa Liberă.

„Adresa menționată de dumneavoastră (strada Heliului nr.14B-16) se încadrează în zona II de referință generată de Aeroportul Internațional București – Băneasa Aurel Vlaicu, respectiv în zonele de protecție aferente echipamentelor CNS: ILS LOC 07, ILS LOC 25, DME 07, DME 25, PSR_MSSR Otopeni, MSSR Mode_S București, MSSR Buciumeni, în conformitate cu prevederile art. 3.4 și art. 4.3 din RACR-ZSAC ediția 1/2015, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în răspunsul Autorității Aeronautice.

O suprafața de teren deasupra căreia se desfășoară un trafic aerian la mică înălțime, pe care se desfășoară inclusiv manevre de aterizare și decolare, este denumită în limbaj de specialitate și în legislație un teren cu „servituți aeronautice”. Practic, pe aceste terenuri sunt culoare de zbor pentru avioanele civile de dimensiuni mari sau de dimensiuni mici.

Drumul spre cadastrare a unui bloc fără autorizații

Proprietarii clădirii, membrii unei familii cu numele Roman, au reușit să înceapă în 2021 intabularea fără a avea autorizații, printr-o procedură de executări judecătorești între ei.

În urma unei astfel de proceduri, executorul a cerut intabularea. Oficiul de Cadastru Sector 1 a acceptat cererea și a început intabularea, deși clădirea nu avea nici măcar acte pentru acordul de gaze și canalizare.

În plus, clădirea depășește cu mult regimul de înălțime al zonei.

„Un bloc cu S+P+8E construit fără autorizație de construire, intabulat printr-o procedură ilegală de executare silita pentru o datorie fictivă de 1.500.000 euro de la proprietarul Roman către noul proprietar Roman, transferat cu împărțirea construcției făcută pentru 30 de apartamente, 13 locuri de parcare și 12 boxe. În prezent, se lucrează la finisaje”, explică Dan Milea, consilierul local din Sectorul 1.

Acesta detaliază dificultățile autorităților de a contesta noua construcție.

„Primul pas spre desființare a fost făcut. S-a înscris în cartea funciara litigiul. După opt luni în care am încercat să efectuăm control cu Poliția Locală Sector 1 (și încă nu am reușit să intrăm în incintă), am reușit un prim pas: am înscris litigiul Poliției Locale în cartea funciară pentru teren, apartamente, garaje și boxe”, a scris Dan Milea într-o postare pe Facebook realizată în urma dezvăluirilor Europa Liberă.

Imobilul de pe str. Heliului nr. 14B-16 are un regim de înălțime de S+P+8E, format din 30 de apartamente, 13 parcări, 12 boxe, spațiu comercial, terasa circulabilă și spații tehnice, rezultă din extrasul de carte funciară a imobilului.

Mult peste regimul maxim admis în zona de P+2, după cum reiese din Planul Urbanistic Zonal aplicabil și din Regulamentul Local de Urbanism.

Imobilul a fost intabultat în ianuarie 2022, prin Încheierea nr. 1822,de către Cadastrul Sectorului 1. Proprietari sunt Roman Dan și Roman Gigi.

Am încercat să îi contactăm, dar nu au dorit să comenteze. Un reprezentant al familiei Roman ne-a transmis că, din punctul prorpietarilor de vedere, au acționat legal.

  • 16x9 Image

    Marian Păvălașc

    A intrat în echipa Europa Liberă în ianuarie 2021. Este un jurnalist freelancer care își propune să publice știri importante, dar și reportaje, investigații. A intrat în presă în primii ani ai studenției, în urmă cu 15 de ani, atunci când a început să scrie pentru un cotidian din Galați. 

XS
SM
MD
LG