Linkuri accesibilitate

Premierul Israelului neagă implicarea Mossad în protestele declanșate de propunerile sale privind justiția


Manifestanți îmbrăcați în personaje din serialul „Povestea slujitoarei”, la un protest față de modificările din legislația juridică propuse de guvernul de coaliție al premierului Benjamin Netanyahu. Tel Aviv, Israel, 23 martie 2023.
Manifestanți îmbrăcați în personaje din serialul „Povestea slujitoarei”, la un protest față de modificările din legislația juridică propuse de guvernul de coaliție al premierului Benjamin Netanyahu. Tel Aviv, Israel, 23 martie 2023.

Guvernul israelian a respins duminică informațiile legate de Israel și care ar fi incluse în documente ce ar aparține Pentagonului, care au fost scurse pe internet.

Israelul a respins afirmația că Mossad, serviciul de informații secrete din subordinea directă a premierului, a sprijinit protestele privind revizuirea sistemului judiciar, transmite Reuters.

În aceste documente se vorbește că lideri ai serviciului de informații externe ar fi sprijinit proteste la nivel național împotriva unei propuneri de revizuire a sistemului judiciar israelian.

New York Times a publicat sâmbătă o evaluare din 1 martie, potrivit căreia conducerea Mossad ar fi încurajat personalul său și cetățenii israelieni să se alăture protestelor în masă. Ziarul a afirmat că, deși documentele scurse păreau autentice, nu înseamnă că sunt exacte.

Biroul premierului Benjamin Netanyahu a declarat că raportul este „mincinos și fără niciun fel de fundament”.

„Mossadul și înalții săi oficiali nu au încurajat - și nu încurajează - personalul agenției să se alăture demonstrațiilor împotriva guvernului, demonstrațiilor politice sau oricărei activități politice”, a declarat acesta.

Planul de revizuire al lui Netanyahu a stârnit o furie publică fără precedent de când coaliția sa de partide de dreapta dură și religioase a ajuns la putere, la sfârșitul anului trecut și a provocat, de asemenea, alarmă în rândul aliaților occidentali ai Israelului, mai scrie Reuters.

Legislația propusă ar permite Parlamentului să treacă peste deciziile Curții Supreme și să dețină controlul asupra numirilor judiciare.

După săptămâni de intensificare a demonstrațiilor, Netanyahu a cedat la sfârșitul lunii martie și a declarat că va amâna reformele contestate pentru a permite discuții de compromis cu partidele de opoziție.

Departamentul de Justiție (DoJ) al SUA a declarat vineri că este în contact cu Departamentul Apărării și că a început o anchetă privind scurgerea presupuselor documente, care acoperă mai multe subiecte legate de securitatea națională. DoJ a refuzat să facă alte comentarii.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG