Linkuri accesibilitate

SUA anchetează scurgerea de informații secrete. Document: Ucraina va epuiza rachetele până în mai


Militari ucraineni se deplasează cu un transportor blindat de trupe (APC) olandez YPR-765 pe un drum în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk, 6 aprilie 2023.
Militari ucraineni se deplasează cu un transportor blindat de trupe (APC) olandez YPR-765 pe un drum în apropiere de Bahmut, regiunea Donețk, 6 aprilie 2023.

Departamentul american de Justiție a deschis o anchetă cu privire la documentele care au fost scurse pe internet în ultimele săptămâni. O parte ar fi clasificate, în timp ce unele ar fi fost modificate după apariția lor și republicate.

Această scurgere de documente, unele dintre ele fiind catalogate „secret” de serviciu sau „top secret”, priveşte în special evaluări şi rapoarte ale serviciilor americane de informaţii legate de războiul din Ucraina, dar şi cu privire la aliații SUA, transmite Reuters.

Duminică, Pentagonul a comunicat că analizează validitatea documentelor fotografiate care „par să conțină materiale sensibile și extrem de clasificate”.

Până acum ar fi vorba de circa 100 de pagini de documente. De exemplu, unul dintre ele, datat 23 februarie și marcat „secret”, prezintă în detaliu modul în care sistemele de apărare antiaeriană S-300 ale Ucrainei vor fi epuizate până la 2 mai, în ritmul actual de utilizare.

Documentele par să conțină și informații clasificate pe alte subiecte, precum operațiunile grupării de mercenari Wagner în Africa și căile Israelului de a furniza ajutor letal Ucrainei, până la informații despre legăturile Emiratelor Arabe Unite cu Rusia și preocupările Coreei de Sud cu privire la furnizarea de muniție către SUA pentru a fi folosită în Ucraina.

Investigația se află într-o fază incipientă, fiind considerată una dintre cele mai grave breșe de securitate de la apariția a peste 700.000 de documente, videoclipuri și telegrame diplomatice pe site-ul WikiLeaks în 2013, mai relatează Reuters.

Culisele războiului

De asemenea, unele dintre estimările privind victimele de pe câmpul de luptă din Ucraina par să fi fost modificate pentru a minimiza pierderile rusești.

Doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că nu au exclus posibilitatea ca documentele să fi fost falsificate pentru a induce în eroare anchetatorii cu privire la originea lor sau pentru a difuza informații false care ar putea afecta interesele de securitate ale SUA.

Astfel de informații atent păzite ar putea fi de mare folos forțelor rusești, iar Ucraina a declarat că președintele său și înalții săi oficiali din domeniul securității s-au întâlnit vineri pentru a discuta modalități de a preveni scurgerile de informații.

Cine este autorul?

Un oficial american a declarat, sub protecția anonimatului pentru Reuters, că anchetatorii analizează patru sau cinci teorii cu privire la cel/cei care au scrus documentele, de la un angajat nemulțumit până la o amenințare din interior care dorește în mod activ să submineze interesele de securitate națională ale SUA.

Primele documente, fotografiate și încărcate pe platforma de socializare Discord, folosită în principal de pasionații de jocuri, au apărut la începutul lunii martie, potrivit capturilor de ecran ale postărilor analizate de CNN.

Aric Toler, un cercetător de la organizația de investigații Bellingcat și care a urmărit cronologia documentelor, a spus pentru CNN că fotografiile au stat pe un server dedicat jocului Minecraft timp de aproximativ o lună, înainte ca cineva să le sesizeze.

Documentele ar fi fost publicate într-o discuție în contradictoriu cu privire la războiul din Ucraina.

Abia în ultimele zile acestea au atras atenția, după ce un utilizator a postat o parte din documente pe platforma 4chan, iar apoi un vorbitor de limbă rusă a postat o versiune modificată a unuia dintre documente pe Telegram. Se pare că modificările au fost făcute pentru a reduce numărul soldaților ruși uciși.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG