Apicultorii din România se plâng că au rămas cu mari cantități de miere nevândută. Specialiștii spun că piața mierii este blocată din cauza conflictului din Ucraina și de intrarea pe piață a unor cantități mari de miere neconformă. În lipsa veniturilor, mulți apicultori ar putea renunța la afacere.
Sorin Preda este apicultor în județul Olt și face parte din a treia generație de crescători de albine din familie. Are 200 de stupi în comuna Vulpeni. Are 4 tone de miere de salcâm ecologică pe care nu o poate vinde. Procesatorii nu i-au făcut nicio ofertă, cum se întâmpla în anii trecuți.
Situația este grea, spune Sorin Preda, pentru că în lipsa veniturilor nu poate să își continue activitatea.
„Ni se spune că nu e cerere. Am sunat la firmele cu care lucrăm de ani de zile și ne spun că nu achiziționează pe ecologic, absolut deloc, miere de salcâm. În 2021, nu aveam miere să dăm, așa de mare era cererea pentru mierea ecologică.”
N-am putut să vindem un gram de miere en-gros.
Situații similare cu cea a lui Sorin Preda ne-au descris apicultori din județele Olt, Argeș sau Dâmbovița.
Ion Enache e din Argeș și spune că face miere ecologică de peste 32 de ani. Și el are peste 2 tone de miere de salcâm ecologică. E pesimist privind viitorul apicultorilor.
„Dispărem. Acu 2 ani, mierea de salcâm se lua cu 38 de lei, acum nu ne dă nimeni nici măcar un leu. Nu știm de ce procesatorii nu mai cumpără miere.”
Piața mierii în 2023 e blocată și mulți apicultori ar putea să renunțe din cauza greutăților financiare, avertizează președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea:
„Noi nu am avut probleme de valorificare a mierii în ultimii 40-50 de ani așa cum am avut anul trecut. Consumul la nivel european a scăzut, importurile la fel. Mierea românească nu a fost solicitată.”
Europa Liberă a fost la stupina lui Sorin Preda în județul Olt.
De ce e blocată piața mierii?
Vicepreședintele Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS), Constantin Dobrescu, afirmă că momentul economic e unul dificil pe piața globală a mierii:
„Mierea e percepută ca un aliment al bunăstării, asociat cu nivelul de trai. Când nivelul de trai crește, crește și consumul de miere de albine. În perioada de criză, unul dintre primele lucruri care se taie de pe lista de alimente sunt produsele considerate neesențiale, cum e mierea de albine. Prețul devine mai important decât calitatea.”
La asta, în România se adaugă și importurile mari de miere din Ucraina și China, multe dintre ele de o calitate suspectă.
„Cantitățile semnificative de miere neconformă cresc artificial stocurile”, spune vicepreședintele ROMAPIS. „Creșterea stocurilor și amestecul cu miere de calitate discutabilă sunt elemente care duc la scăderea prețurilor generale.”
Stocurile de miere importată din țări non-UE afectează piața din România
„România a depășit pragul anual de 4.000 de tone de importuri [non-UE]. Aceste importuri, chiar dacă nu sunt consumate în totalitate în România ajung în stocuri și creează o presiune de ieftinire a mierii”, explică Ioan Fetea de la Asociația Crescătorilor de Albine din România.
Până în aprilie 2023, România a importat din China și Ucraina peste 1.400 de tone de miere. Producția totală de miere a României în 2022 a fost de 13.000 de tone de miere, potrivit Asociației Crescătorilor de Albine din România.
Ioan Fetea mărturisește că propriului combinat al Asociației Crescătorilor de Albine din România nu are comenzi și stă cu mierea pe stoc. Din această cauză nu mai cumpără miere nouă.
Întreprinderea nu mai procesează miere românească pentru export pentru că a pierdut clienții din Uniunea Europeană. Aceștia au transmis asociației că ei înșiși au stocurile pline, iar consumul general de miere de albine a scăzut.
Procesatorii de miere de albine contactați de Europa Liberă confirmă blocajul de pe piață și spun că, la rândul lor, au stocurile de miere pline și mai puține vânzări. Asta îi face să nu mai cumpere decât în cantități reduse și la prețuri mai mici decât în anii trecuți.
Dar nici apicultorii care vând direct consumatorilor nu au scăpat de probleme. Ei spun că importurile masive din Ucraina și China pur și simplu au umplut piața cu miere la un preț pe care niciun producător de miere autentică nu îl poate concura.
„Ambalajele care veneau din Ucraina, foarte multe, și-au dublat prețul”, spune Bogdan Manolache, apicultor din regiunea Gilău. „În al doilea rând, mierea din Ucraina a venit foarte ieftină. E război, ei au nevoie de bani, nu de miere. Au mers toți acolo [n.r. în Ucraina] și au cumpărat-o pe bani de nimic. Ne-a afectat pentru că s-a umplut piața de miere.”
Cum pot rezista apicultorii români în asemenea situație?
„Cea mai bună soluție pentru România ar fi să ne protejăm producția autohtonă. Trebuie să facem analize foarte stricte la tot ce intră în România”, spune Ioan Fetea, de la Asociaţia Crescătorilor de Albine din România, referindu-se la importurile din China, Ucraina și alte țări non-UE.
La rândul lor, procesatorii susțin că statul ar putea ajuta consistent producția internă de miere de albine. Ar trebui doar să oblige supermarketurile să cumpere numai de la producători de miere românească pentru o anumită cotă din mierea vândută la raft. Astfel supermarketurile ar fi nevoite să caute producători care vând doar miere românească.
În lipsa unei asemenea măsuri, supermarketurile preferă să cumpere miere ieftină provenind din China, Ucraina și alte țări din afara UE, iar procesatorii spun că trebuie să se adapteze acestor realități de pe piață.
La rândul lui, vicepreședintele Federaţiei Asociaţiilor Apicole din România (ROMAPIS), Constantin Dobrescu, e de părere că și consumatorii pot proteja producția autohtonă, cumpărând mai degrabă miere de la apicultori locali decât din marile lanțuri de magazine.