Pentru sindicalistul Marius Nistor, liderul Federației Sindicale din Educație „Spiru Haret”, așteptările sunt foarte mari de la cel care este șeful statului și la bază este profesor.
„Are obligația morală să intervină și să impună realizarea acelui consens care este criza din învățământ. Deocamdată am văzut niște declarații, ne arată «înțelegere», dar de la înțelegere până la rezolvarea problemelor este ceva cale. Unele mesaje cam așa sună: că avem dreptate, că sunt probleme care s-au acumulat în timp”, a declarat Nistor pentru Europa Liberă.
El spune că, foarte probabil, a fost și rolul președintelui că a fost pusă pe stand-by „rotația politică” și că s-a acordat prioritate grevei cadrelor didactice în defavoarea „rotativei” care se amână.
„Dar, de la blocarea acestei rotații politice și până la rezolvarea problemelor din Educație, mai trebuie parcurși niște pași. Iar noi am atras atenția de fiecare dată: România educată (program de suflet al președintelui – n.r.) are nevoie de finanțare corespunzătoare și are nevoie și de cadre didactice, de angajați care să fie motivați. Dacă ne dorim acest lucru, atunci trebuie să facem tot ceea ce depinde de fiecare dintre noi”, spune Marius Nistor.
Sindicaliștii din Educație nu renunță la grevă după negocierile pe care le-au avut luni cu ministrul Muncii, Marius Budăi, și cu cel al Educației, Ligia Deca.
Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a spus că sindicatele și-au menținut revendicările de până acum, începând cu majorarea salariului pentru profesorii debutanți cu studii superioare de lungă durată la nivelul celui mediu brut pe economie.
Sindicaliștii au cerut ca garantarea acestei majorări să se facă printr-un act normativ.
„Ca variantă pentru creşterea salariilor până la finalul anului le-am propus să se aplice articolul 12 din Legea 153, mai concret coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât e salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum”, a spus Hăncescu.
Propunerea sindicatelor urmează să fie transmisă de cei doi miniștri premierului Nicolae Ciucă.
Liderul Federației Sindicatelor din Educație, „Spiru Haret”, Marius Nistor, a spus că acest conflict va înceta în momentul în care Executivul și cei trei lideri ai coaliției de la guvernare vor dori încetarea sa și vor fi pregătiți să ia o decizie.
VIDEO Imagini de la un alt protest al profesorilor, care a adunat mii de cadre didactice în toată țara
„Decizia este strict legată de cele două propuneri care au fost avansate de către federaţiile sindicale. Nu ne dorim continuarea acestui conflict, ne dorim să ne întoarcem cu toţii, cât mai repede, în sălile de clasă, dar totul depinde strict de rapiditatea cu care coaliţia va lua o decizie”, a spus Nistor.
El a explicat că a cerut ca președintele Iohannis să medieze acest conflict și să aibă o întâlnire cu birourile de conducere ale celor trei federații sindicale.
„Protestul de mâine se ţine, în momentul de faţă nu există niciun motiv care să ne determine să renunţăm la el. Am solicitat suplimentar o întâlnire a Birourilor celor trei federaţii cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că repetăm, este obligaţia domniei sale să intervină într-un moment cheie, într-un moment critic şi să medieze în acest conflict care a izbucnit între angajaţii din învăţământ şi Guvernul României”.
„Mâine, după ora 16.30, suntem dispuşi să ne întâlnim unde doreşte preşedintele pentru a rezolva această problemă”, a adăugat Marius Nistor.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus că la negocierile cu sindicatele din Educație a avut mandat pentru a discuta despre cum va evolua greva și pentru a scurta termenul de 15 iulie, propus pentru discuția despre grilele salariale, pe motiv că aceste discuții au început deja.
Cât privește calendarul de examene, ministrul Educației, Ligia Deca a spus că, în cazul în care greva se va prelungi și școala va fi prelungită pentru ca mediile să poată fi încheiate.
„Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a şi clasa a XIII-a, în cazul învăţământului seral, este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen, astfel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată”, a spus Deca.
În schimb, calendarul pentru examenele naționale nu va fi temporizat, singura amânată fiind evaluarea pentru clasa a șasea, „acea evaluare sistemică, în ideea în care există timpul necesar, după revenirea la şcoală, şi a unei scurte pregătiri, de reintrare în ritm.”
Luni a început înscrierea la examenul de bacalaureat, care se va face până pe 7 iunie.
„Termenul pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a şi clasa a XIII-a, în cazul învăţământului seral, este de 2 iunie. În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest termen, astfel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată. Chiar aş vrea să subliniez acest lucru, niciun elev nu va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată, niciun elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a-şi susţine examenul, fie evaluarea naţională, fie examenul de bacalaureat”, a spus Deca, întrebată cum vor obţine elevii foaia matricolă pentru a se înscrie la examen atâta vreme cât școlile sunt în grevă.
De la începutul grevei, Guvernul a oferit vouchere de 1.000 și 1.500 de lei și o majorare cu 9% a salariilor personalului nedidactic din învățământ, măsură care vizează 55.000 de persoane și despre care sindicaliștii au spus că reprezintă prea puțin față de nevoile angajaților din învățământ.
Majorarea de 9%, de la 1.920 lei, cât primește acum un angajat din categoria personalului nedidactic, la 2.092,8 lei reprezintă un plus la salariu 172,8 lei pe lună. Acestor venituri li se vor adăuga două prime consecutive, una în luna iunie şi una în luna octombrie, de câte 500 de lei fiecare.
De asemenea, guvernul a mai oferit prime de 1.000 și de 1.500 de lei, acordate în iunie și octombrie pentru 220.000 de angajați, personal didactic şi personal didactic auxiliar.