Linkuri accesibilitate

Putin îi curtează pe „patrioții Wagner”, dar promite justiție pentru liderii acestora, care au vrut să vadă Rusia „sufocată în conflicte”


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un discurs neprogramat din 26 iunie 2023.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, într-un discurs neprogramat din 26 iunie 2023.

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat oferta sa de amnistie pentru luptătorii Wagner care au luat parte la revolta armată din weekend, dar nu și pentru liderul grupării, Evgheni Prigojin, într-un foarte probabil semn de ruptură totală de fostul său aliat.

Putin i-a acuzat pe liderii revoltei Wagner că doresc „să vadă Rusia sufocată în conflicte sângeroase” și a promis că îi va aduce pe organizatorii revoltei „în fața justiției”, fără să facă vreo mențiune directă la Evgheni Prigojin, în vârstă de 62 de ani.

Putin spune că dușmanii Rusiei vor să vadă țara „sufocată în conflicte civile sângeroase”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:56 0:00

În același discurs, el a confirmat informațiile că au fost uciși piloți ruși în timpul revoltei eșuate, aducând un omagiu celor morți: „Curajul și sacrificiul de sine al eroilor-piloți căzuți au salvat Rusia de la consecințe tragice și devastatoare”.

Pe de altă parte, el i-a numit pe mercenarii Wagner ca fiind „patrioți”, cărora li se va permite să se înroleze în armată, să meargă în Belarus sau să se întoarcă acasă.

„Astăzi, aveți posibilitatea de a continua să serviți Rusia prin încheierea unui contract cu Ministerul Apărării sau cu alte agenții de aplicare a legii, sau de a vă întoarce la familia și prietenii dumneavoastră. Cine dorește poate merge în Belarus”, a declarat Putin.

„Promisiunea pe care am făcut-o va fi îndeplinită. Repet: alegerea vă aparține”, a mai spus el.

Discurs de reparare a imaginii

De asemenea, Vladimir Putin s-a folosit de acest discurs pentru a-și consolida imaginea afectată.

Liderului popular care controlează ferm țara i-a luat aproape o zi pentru a aborda revolta armată, iar cetățenii, oficialii și ofițerii din armată au făcut prea puțin pentru a opri cea mai mare provocare la adresa puterii sale din cei 23 de ani de când conduce Rusia.

Cu toate acestea, el a mulțumit poporului rus pentru unitate și a mulțumit comandanților și soldaților grupului de mercenari pentru că au evitat vărsarea de sânge.

Deși nu l-a menționat pe Prigojin în scurtele sale remarci, Putin a spus că organizatorii revoltei au trădat poporul rus și a avertizat că orice încercare de șantaj sau de tulburări în Rusia „va fi sortită eșecului”, afirmând că Occidentul dorește ca rușii „să se omoare între ei”.

Într-o conferință de presă de luni, președintele american Joe Biden a declarat că SUA și aliații săi nu au fost implicați în rebeliunea celor aproximativ 25.000 de mercenari Wagner.

Replică pentru Prigojin

Discursul lui Putin a venit la câteva ore după ce Prigojin a afirmat că a lansat revolta armată pentru a împiedica Kremlinul să desființeze grupul său de mercenari, despre care a afirmat că sunt cei mai buni luptători din Rusia.

Marșul spre Moscova al luptătorilor Wagner a venit după ce, la începutul acestei luni, Vladimir Putin a susținut planurile Ministerului Apărării de a consolida controlul asupra grupurilor de mercenari, în ceea ce mulți analiști au spus că a fost o mișcare menită să limiteze puterea lui Prigojin. Aceste modificări urmau să intre în vigoare la 1 iulie.

Prigojin a declarat în prima sa ieșire publică de la rebeliune că intenția marșului spre Moscova a fost cea de a evidenția incompetența conducerii militare a Rusiei în războiul împotriva Ucrainei și nu de a răsturna guvernul rus.

Fără să arate căință pentru acțiunile sale, cu un discurs audio sfidător care a durat 11 minute, Evgheni Prigojin a susținut că progresul marșului său militar a fost „un curs de măiestrie” despre modul în care armata rusă ar fi trebuit să-și desfășoare invazia în Ucraina.

În plus, acesta a recunoscut că marșul său a dus la moartea unor soldați ruși, când trupele Wagner au doborât elicopterele care îi atacau.

„Ne pare rău că a trebuit să le lovim, dar ei ne loveau cu bombe și rachete”, a spus Prigojin.

În continuare, el nu a dezvăluit unde se află în prezent și nici nu a menționat detalii despre acordul care ar fi fost negociat de conducătorul autoritar Alexandr Lukașenko, care i-ar fi acordat azil în Belarus.

SUA nu sunt implicate în tulburările din Rusia

Luni, Departamentul de Stat al SUA a dezvăluit că ambasadorul american la Moscova a dezvăluit că a contactat direct autoritățile ruse, în timpul tulburărilor din weekend, și a precizat că Statele Unite nu au fost implicate în revolta Wagner.

Statele Unite au luat legătura „pentru a reitera ceea ce am spus în mod public - că aceasta este o afacere internă a Rusiei în care Statele Unite nu sunt implicate și nu vor fi implicate”, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Nu în cele din urmă, Washingtontul a transmis Moscovei în timpul rebeliunii mercenarilor Wagner că „se așteaptă ca Rusia să își respecte obligațiile de a ne proteja ambasada și de a proteja personalul diplomatic” din Rusia.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG