În cadrul programului Visa Waiver, cetățenii țărilor participante pot călători în Statele Unite pentru turism sau afaceri timp de până la 90 de zile, fără viză. Pașapoartele care nu au nevoie de viză sunt incluse în Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA).
Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate a pașapoartelor maghiare în sistemul ESTA va fi redusă de la doi ani la un an.
Mai mult, nu vor mai fi permise vizite multiple fără viză, iar cetățenii maghiari vor avea dreptul la o singură intrare fără viză pe teritoriul SUA.
Reprezentanții guvernului SUA spun că Ungaria este singura țară din programul Visa Waiver căreia i se aplică această limitare.
„Există sute de mii de pașapoarte care au fost emise de guvernul Ungariei ca parte a programului de naturalizare simplificată, fără a exista mecanisme stricte de verificare a identității”, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, pentru Politico.
În 2017, SUA au modificat la „provizoriu” statutul Ungariei în programul de scutire de vize. Apoi, în 2020, îngrijorările legate de securitatea documentelor au făcut autoritățile de la Washington să nu mai accepte în programul Visa Waiver pașapoartele cetățenilor maghiari născuți în afara țării.
Măsura care intră în vigoare de la 1 august 2023 îi afectează, însă, pe toți deținătorii de pașapoarte maghiare.
Moment tensionat între Ungaria și Occident