Managerul spitalului de urgență din Botoșani, Angel Călin, a anunțat că medicul care a fost de gardă în noaptea de dinainte ca tânăra mamă să moară, dar și ceilalți membri ai echipei medicale, au fost suspendați.
Într-o declarație pentru agenția Agerpres, managerul a precizat și că decizia îi vizează pe angajații de la Secția Obstetrică – Ginecologie 1, cei care au primit-o pe pacienta care a murit vinerea trecută.
Cazul femeii de 26 de ani care a murit la maternitatea Spitalului de Urgență din Botoşani, unde medicii nu i-au răspuns apelurilor de a-i face mai rapid un chiuretaj, stârneşte valuri de indignare.
Reprezentanţii spitalului spun că nu au operat-o în cursul nopţii întrucât situaţia părea stabilă şi că s-a agravat iremediabil abia dimineaţa, decesul intervenind foarte repede, în ciuda îngrijirilor acordate în secţia de Terapie Intensivă.
Revoltaţi de cele întâmplate, peste 300 de oameni s-au strâns duminică seară în faţa maternităţii, au adus flori, au aprins lumânări şi au scandat „vrem dreptate pentru Alexandra!”, a relatat Monitorul de Botoşani.
Ieşirea în stradă a oamenilor veniţi să îşi strige frustrarea şi să îşi exprime solidaritatea faţă de tânăra de 25 de ani, care a lăsat în urmă alţi trei copii, a creat ambuteiaje, fiind necesară intervenţia forţelor de ordine.
Anterior, în mediul online a fost lansat un apel cu privire la popularizarea cazului, sub sloganul „Eu sunt Alexandra”.
O petiţie intitulată „Dreptate pentru Alexandra” a fost lansată vineri în mediul online, strângând peste 7.000 de semnături până în prezent.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pacienţilor, Vasile Barbu, a scris pe contul său de Facebook că tânăra a fost „o victima a celor ce dorm in timpul noptii de garda. Nişte monstri, nu oameni, nu medici!”, relatând cronologia celor întâmplate, însoţită de mai multe screenshot-uri - postate de un alt utilizator - cu mesaje trimise de către tânără către medici.
Alexandra, gravidă la al patrulea copil a ajuns la maternitate joi seară, cu ambulanţa, după un apel la 112, în care a semnalat că sângerează.
Medicii i-au oferit un calmant, au anunţat-o că a pierdut sarcina - care s-ar fi oprit din evoluţie - şi că urmează să fie operată a doua zi.
În cursul nopţii tânăra a acuzat dureri mari şi a comunicat prin mesaje cu soţul său, care a îndemnat-o să apeleze la medicul de gardă, scrie Monitorul de Botoşani.
Femeia i-a transmis că situaţia ei nu este considerată urgenţă şi l-a întrebat despre cei trei copii de acasă.
Ulterior, aşa cum reiese din capturile de ecran ale telefonului, le-a scris atât medicului de gardă cât şi medicului curant - care se afla la domiciliu, implorându-i să o chiureteze mai repede.
„Sunt I. Alexandra, însărcinată în 13 săptămâni. Am venit la maternitate cu dureri mari de burtă şi sângerări. Din păcate bebe e oprit din evoluţie. Credeţi că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu rezist de durere. Exact ca la naştere. Vă rog din suflet”, ar fi scris ea medicului curant, în jurul orei 3 noaptea.
În lipsa unui răspuns, s-a adresat medicului de gardă, din spital. „Sunt I. Alexandra. Credeţi că îmi puteţi face chiuretajul în noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet! Simt că o iau razna”.
Nu a primit niciun răspuns.
Dimineaţa, în jurul orei 7:00, a transmis mesaje atât soţului, „Nu mai pot”, după care mamei sale, care o întrebase seara cum se simte: „Nu mai am aer”, i-a scris tânăra.
În jurul orei 7:30 a intrat în şoc, iar la 8:20 tânăra a decedat, relatează Hotnews.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoşani au spus, conform sursei citate, că starea femeiii s-a agravat în cursul dimineţii, când a avut o hemoragie masivă, inclusiv la nivelul căilor aeriene.
Când a fost adusă la spital, seara, situaţia fusese stabilizată.
„Nu s-a impus evacuarea sarcinii în cursul nopţii deoarece sângerarea externă era foarte redusă, colul uterin închis, fără semne de avort spontan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalui Judeţean Botoşani, Asaftei Ioan.
Conducerea spitalului a anunţat că a demarat o anchetă internă, pentru a vedea dacă au fost respectate procedurile medicale care sunt necesare într-o astfel de situaţie, sfârşită dramatic.