Bine v-am regăsit,
Iată principalele știri:
- Drone ucrainene au atacat o bază aeriană rusă în apropiere de Estonia. Patru avioane de transport au fost avariate.
- Șeful Poliției Române, Benone Matei, spune că accidentul de la 2 Mai, în care au fost uciși doi tineri de un șofer sub influența drogurilor putea fi evitat.
- Uniunea Europeană importă volume record de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia.
Cine vrea și cine nu vrea reformarea poliției
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu propune, ambițios, reformarea întregii poliții, începând cu reorganizarea totală a IPJ Constanța. Intențiile ministrului sunt o premieră după 1990, scrie colegul meu Ionuț Benea, însă politicienii nu au vrut niciodată să vadă o Poliție care nu răspunde la telefoanele de la partid.
Spotmedia publică un interviu cu liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica. El spune că lupta cu criminalitatea a fost pierdută în fiecare județ. Sindicalistul afirmă că puterea politică patronează poliția, tinerii polițiști nu mai sunt pregătiți profesional, dotarea lasă de dorit și instituția este dominată de secretarul de stat Bogdan Despescu.
În ciuda măsurilor ambițioase anunțate, Ministrul de Interne nu a explicat, constată defapt.ro, cine a intervenit pentru ca Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul de la 2 Mai, să fie lăsat să plece înainte de producerea tragediei. Șeful Poliției Române însă, Benone Matei, a exclus orice intervenție.
Crevedia e în stare de șoc
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță că va propune excluderea din partid a primarului din Crevedia, pe motiv că nu-i pasă de tragedia prin care trece comunitatea lui.
Cetățenii din Crevedia sunt încă în stare de șoc după succesiunea de explozii de sâmbătă. Ei povestesc cum la locul exploziilor nu era o stație de încărcare a mașinilor cu GPL, ci un spațiu unde se încărcau și descărcau cisterne.
Rador face o actualizare a stării persoanelor rănite în exploziile de la Crevedia, cei mai mulți fiind pompieri salvatori.
Rețeaua de alimentare cu GPL din București forțează limitele de siguranță, arată Cezar Amariei pentru Europa Liberă. Lipite de pensiuni sau restaurante, lângă spălătorii auto sau aproape de case ori blocuri, în București sunt de patru ori mai multe stații GPL decât erau în urmă cu șase ani.
Și tot despre gaz, dar la nivel geopolitic, scrie Anca Grădinaru. OMV Petrom & Romgaz încep construcția Neptun Deep în Marea Neagră, dar situația de securitate e una instabilă, cu amenințarea Rusiei de a militariza vestul Mării Negre.
Și Botoșaniul e încă în șoc după moartea Alexandrei. Disfuncțiile din garda Spitalului Județean Botoșani sunt cercetate într-o anchetă a Poliției. Lipsa de reacție a medicilor în timpul gărzilor nu se rezumă la cazurile recente, de la Urziceni și Botoșani, notează Europa Liberă.
Ploaie de drone și rachete în Rusia și Ucraina
Rusia a anunțat o serie de atacuri asuprea teritoriului său, transmite BBC. O lovitură asupra aeroportului din Pskov, la sute de kilometri de zona de război din Ucraina, a avariat patru avioane militare de marfă. Armata rusă spune că a doborât drone ucrainene deasupra regiunilor Briansk, Kaluga, Oriol și Riazan.
De cealaltă parte, anunță The Guardian, Kievul a fost vizat miercuri dimineață de „cel mai puternic” baraj de rachete și drone din primăvară încoace. Două persoane au murit. Peste 20 de rachete și drone au fost „distruse de forțele de apărare aeriană” peste noapte, a scris administrația militară a orașului Kiev.
Fostul lider fondator al grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a fost înmormântat în secret, iar Washington Post pune discreția evenimentului pe seama dorinței Kremlinului de a evita tulburările.
Reuters transmite că Rusia nu va investiga accidentul aviatic al lui Prigojin conform regulilor internaționale. Experții spun că lipsa unei investigații transparente va menține îndoiala asupra corectitudinii anchetei.
Wall Street Journal publică un reportaj despre lunetiștii ucraineni, care urmăresc să creeze confuzie și panică în rândurile inamice.
Uniunea Europeană importă volume record de gaz natural lichefiat (GNL) din Rusia. Belgia și Spania sunt al doilea și al treilea cel mai mare importator mondial de GNL rusesc în acest an, scrie Financial Times.
Alte știri:
- Ucraina critică un discurs al Papei Francisc adresat tinerilor ruși și îl califică drept „propagandă imperialistă”. – CNN
- Australia organizează pe 14 octombrie un referendum istoric prin care să recunoască populațiile indigene. – Reuters
- Grecia se confruntă cu cele mai mari incendii înregistrate vreodată în Europa. - Euronews
Așteptăm mesajele voastre la adresa de e-mail treiminute@rferl.org și pe paginile noastre de Facebook și Instagram.
Podcastul Europa Liberă SmartJob este pe Spotify, Apple Podcast și Google Podcast.
Toate cele bune!
Adrian