Doi oficiali americani au declarat pentru cotidianul NYT, sub protecția anonimatului, că Statele Unite au furnizat ucainei aproximativ 20 de sisteme de rachete tactice cu rază lungă de acțiune (ATACMS).
Livrarea a fost efectuată în secret din cauza îngrijorării că ar putea fi atacate de Rusia în timp ce erau expediate”, spun cei doi oficiali. În plus, Ucraina „a vrut să încerce să îi prindă pe ruși cu garda jos”.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat pe lângă omologul său american, Joe Biden, pentru furnizarea acestor rachete care pot avea o rază de 300 de kilometri, iar livrarea a fost convenită cu condiția ca Ucraina să nu lovească pe teritoriul rusesc, mai spune unul dintre oficiali.
Confirmarea administrației Biden a venit doar după ce președintele Ucrainei a anunțat utilizarea lor împotriva a două aerodromuri rusești din teritoriul ocupat.
În total, au fost distruse nouă elicoptere, un sistem de rachete antiaeriene şi un depozit de muniţii, potrivit forțelor aeriene.
Putin: „Războiul e război”
Președintele rus a declarat miercuri că Statele Unite se afundă și mai mult în conflictul din Ucraina și fac o greșeală furnizând Kievului rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune, transmite Reuters.
Aflat într-o vizită în China, Vladimir Putin a spus că furnizarea de sisteme ATACMS „nu face decât să prelungească agonia” Ucrainei.
„În primul rând, acest lucru provoacă, desigur, daune și creează o amenințare suplimentară. În al doilea rând, vom fi desigur capabili să respingem aceste atacuri. Războiul este război”, a declarat Putin.
„Dar, cel mai important, în mod fundamental nu are capacitatea de a schimba deloc situația pe linia de contact. Aceasta este o altă greșeală a Statelor Unite”, a spus el.
Ucraina a primit sisteme ATACMS mai vechi
Însă, NYT mai relatează că versiunea de rachetă trimisă de Statele Unite are o rază de acțiune limitată față de cele moderne, de numai 160 de kilometri.
Chiar și așa, raza acestor sisteme mai vechi este suficientă pentru a ajunge la aproape toate bazele pe care Rusia le-a folosit pentru sprijin aerian și pentru aprovizionarea trupelor lor din Ucraina ocupată, mai consideră oficialii americani.
Față de sistemele ATACMS moderne, cele furnizate Ucrainei au o muniție cu dispersie, care împrăștie 950 de mici bombe ce pot provoca pagube pe o suprafață mare. Armele de acest tip sunt interzise de un acord internațional pe care Statele Unite nu l-au semnat.
Versiunile mai noi ale ATACMS au o singură încărcătură explozivă în focoase, iar SUA au ajuns la concluzia că stocul propriu de astfel de rachete era atât de mic încât nu își permitea să renunțe la ele.
otodată, sistemele ATACMS livrate Ucrainei erau considerate de Pentagon ca fiind neutilizabile într-un conflict în care forțele americane ar fi putut să fie implicate.
Rachetele ATACMS sunt al doilea tip de armă cu dispersie pe care Washingtonul l-a furnizat Kievului.
În iulie, administrația Biden a început să furnizeze Ucrainei obuze de artilerie de 155 de milimetri, care conțin fiecare 72 de submuniții mai mici.