România va avea în curând o nouă tehnologie anti-drone instalată la granița cu Ucraina.
Ar fi vorba despre cel mai performant sistem anti-drone din Europa, împotriva atacurilor rusești, au declarat vineri surse guvernamentale. În acest scop ar urma ca, în perioada următoare, să se încheie o serie de acorduri interguvernamentale, spun sursele citate.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri la Kiev, la ședința comună de guvern, că România şi Ucraina vor avea „o abordare nouă” în prevenirea atacurilor pentru a ruseşti asupra infrastructurii strategice a Ucrainei aflate la frontiera cu România.
„În cadrul NATO, împreună cu partenerul strategic, Statele Unite ale Americii, s-au luat şi alte măsuri pentru a preveni astfel de incidente”, a spus miercuri prim-ministrul României, Marcel Ciolacu.
Până în prezent, patru drone folosite de Rusia contra Ucrainei au ajuns pe teritoriul României. Ar fi vorba însă de drone care au ajuns accidental pe teritoriul României, iar oficialii NATO spun că nu a existat o intenție de atac asupra României.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a spus în urmă cu o săptămână că alianța a crescut numărul de aeronave care monitorizează spațiul aerian al României după descoperirea dronelor.
Pe 12 octombrie, Ministerul Apărării a confirmat că a găsit un crater provenind de la o presupusă dronă care ar fi explodat la impact, în județul Tulcea, în apropiere de granița cu Ucraina.
Rămășițele au fost descoperite la trei kilometri vest de satul Plauru, care se află peste Dunăre de portul ucrainean Ismail.
Anterior, zona a fost afectată de căderea altor drone rusești care vizau infrastructura ucraineană de transport fluvial pe Dunăre.
Informațiile publicate de Hotnews și Agerpress vin după ce președintele Klaus Iohanis a declarat în urmă cu două săptămâni că România va avea un sistem de apărare antidronă suplimentar.
„Împreună cu NATO suntem, practic, în clar cum vom aduce un sistem de apărare antidronă suplimentară în zona respectivă (județul Tulcea n.r.)”, spune Klaus Iohannis.