Decizia de extindere a ofensivei terestre are loc la aproximativ cinci săptămâni după ce armata israeliană şi-a început operaţiunile militare în nordul enclavei de coastă palestiniene.
„Armata israeliană continuă să îşi extindă operaţiunea terestră împotriva Hamas în întreaga Fâşie Gaza. Armata acţionează acolo unde Hamas are bastioane", a spus Hagari, citat de Reuters.
Armata israeliană a ordonat oamenilor să evacueze unele zone din și în apropierea orașului Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza, dar nu a făcut niciun anunț cu privire la vreun nou asalt terestru din sud.
„Forțele se întâlnesc față în față cu teroriști și îi ucid”, a mai spus Daniel Hagari.
În cursul nopţii, un atac asupra unei intrări a spitalului Kamal Adwan din nordul Gaza s-a soldat cu moartea mai multor persoane, potrivit agenţiei palestiniene Wafa.
Într-un comunicat, guvernul Hamas a acuzat armata israeliană de o „încălcare gravă" a dreptului umanitar internaţional.
Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat, duminică seară, că 15.523 de persoane, dintre care 70% femei şi copii, au fost ucise de la începutul bombardamentelor israeliene asupra Fâşiei Gaza, efectuate ca ripostă la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene asupra Israelului, din data de 7 octombrie.
„În ultimele ore, 316 morţi şi 664 de răniţi au fost scoşi de sub dărâmături şi duşi la spitale, dar mulţi alţii sunt încă sub dărâmături", a declarat Ashraf al-Qidreh, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Hamas.
Soldaţii israelieni sunt angajaţi într-o ofensivă terestră începând din 27 octombrie în nordul Fâşiei Gaza, unde au preluat controlul asupra mai multor sectoare.
De la reluarea luptelor, vineri, la sfârşitul unui armistiţiu de o săptămână cu Hamas, armata s-a concentrat în principal pe raiduri aeriene.
Armata israeliană a anunţat, duminică, că a efectuat „aproximativ 10.000 de atacuri aeriene de la începutul războiului”.
În sudul Fâşiei Gaza, atacurile au vizat masiv, începând de vineri, marele oraş Khan Yunis, şi împrejurimile, unde în fiecare zi armata avertizează că un „atac teribil este iminent" şi le ordonă locuitorilor să plece.
Duminică, localnicii au fugit din oraş, pe jos, înghesuiţi în căruţe sau în maşini, cu bunurile lor îngrămădite pe capote, potrivit imaginilor AFP.
În Israel, atacul lansat de comandourile Hamas s-a soldat cu 1.200 de morţi, majoritatea civili, potrivit autorităţilor. În replică, Israelul a declarat război Hamas şi a promis să distrugă mişcarea islamistă, care se află la putere în Gaza din 2007.
Spitalele din sudul Fâşiei Gaza au fost copleşite de afluxul de răniţi, în timp ce rezervele de combustibil necesare pentru a face să funcţioneze generatoarele aproape că s-au epuizat.
La spitalul Nasser din Khan Yunis, cel mai mare din sudul Fâşiei Gaza, la fiecare explozie soseau noi răniţi şi noi cadavre, uneori fără ca cineva să le poată identifica.
În oraşul Rafah, aflat în apropiere, locuitorii care călcau printre dărâmături s-au adunat în jurul unui crater uriaş. „Acesta este un bombardament cu totul ieşit din comun. Nu ştim de ce. Nu ştim cu ce scop", a exclamat unul dintre ei, Mohammad Fahjan.
Vizitând rezerviştii, şeful Statului Major israelian, generalul Herzi Halevi, a declarat că armata îşi continuă operaţiunile în sudul Fâşiei Gaza „cu la fel de multă forţă şi la fel de multe rezultate” ca în nord, într-o înregistrare video difuzată duminică de armată.