Linkuri accesibilitate

O gospodărie medie din România câștigă 7.301 lei și cheltuie 6.432 lei. Cele mai mici cheltuieli sunt pentru educație


Veniturile gospodăriilor din România au crescut în trimestrul al III-lea din 2023 față de cele din trimestrul al II-lea.
Veniturile gospodăriilor din România au crescut în trimestrul al III-lea din 2023 față de cele din trimestrul al II-lea.

În trimestrul al III-lea din 2023, veniturile lunare ale unei gospodării au crescut, în medie, cu peste 5% față de cele din trimestrul al II-lea. Față de a aceeași perioadă a anului trecut, veniturile unei gospodării sunt mai mari cu aproape 9,5% iar cheltuielile unei gospodării au crescut cu 10,6%.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în trimestrul al III-lea din 2023, cea mai mare pondere a veniturilor dintr-o gospodărie au avut-o veniturile salariale (69%), urmate de cele din prestații sociale (19%), adică pensii, indemnizaţii, șomaj, asistență socială, etc.

Nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie în mediul urban în trimestrul III 2023 a fost de 8.005 lei, cu 20% mai mari decât ale unei gospodării din mediul rural, care este de

De asemenea, veniturile din salarii ale gospodăriile din mediul urban au fost de 74% din total, pondere mai mare cu peste 13% față de mediul rural.

De cealaltă parte, în mediul rural e mai mare cu aproape un procent ponderea veniturilor din prestații sociale (aproape 20%) față de cea din mediul urban.

La rândul său, ponderea veniturilor în natură a fost de 10,3% în mediul rural, de 2,5 ori mai mare față de cea din mediul urban.

De cealaltă parte cheltuielile medii lunare ale populaţiei au fost, în trimestrul III 2023, de 6432 lei pe o gospodărie (2571 lei pe o persoană) și au reprezentat 88% din veniturile totale, în creştere cu 463 lei pe o gospodărie faţă de trimestrul II 2023.

Comparativ cu trimestrul III al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 10,6%, iar cele pe o persoană cu 10,7%.

În orașe,cheltuielile medii lunare pe o gospodărie au fost de 6909 lei, mai mari de 1,2 ori decât în mediul rural.

Aceasta înseamnă că o persoană din mediul urban a cheltuit, în medie, 2973 lei lunar, cu 40% mai mult decât o persoană din mediul rural.

În mediul urban, ponderea cheltuielilor pentru impozite, contribuții, cotizații și taxe a fost de 35,3% în cheltuielile totale, cu 8,5 puncte procentuale mai mare decât în mediul rural.

Pe de altă parte, în mediul rural ponderea contravalorii consumului de produse agroalimentare și nealimentare din resurse proprii a fost de 9,7% în cheltuielile totale, de 3,3 ori mai mare decât în mediul urban.

Institutul Național de Statistică a mai calculat că:

  • Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice, în valoare de 1.352 lei pe o gospodărie, au deţinut o pondere însemnată în cheltuielile totale de consum medii lunare ale gospodăriilor (33,6%).
  • Cheltuielile lunare destinate pentru locuință, apă, electricitate, gaze și alți combustibili sunt în valoare de 533 lei pe o gospodărie, cu o pondere în cheltuielile totale de consum medii lunare de 13,3%.
  • Nivelul cel mai scăzut al cheltuielilor gospodăriilor populației a fost cel destinat educației, de 8 lei pe o gospodărie (0,2% din cheltuielile totale).

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG