Klaus Iohannis nu intenţionează să se retragă din cursa pentru șefia Alianței Nord-Atlantice și spune că, prin această candidatură, nici nu ar căuta să negocieze o altă funcție în afara României.
„În continuare consider că şansele mele sunt rezonabile”, a declarat el într-o conferință de presă de miercuri.
Numai că șansele președintelui român s-au diminuat și mai mult, odată cu anunțul de marți al premierului estonian, Kaja Kallas, prin care și-a exprimat susținerea pentru Mark Rutte la șefia NATO.
Ea însăși candidat neoficial la funcția de secretar general, Kaja Kallas a declarat că Mark Rutte a convins-o că „pentru un NATO puternic, trebuie să avem o privire clară asupra Rusiei, să stimulăm disuasiunea și cheltuielile pentru apărare, să susținem aderarea Ucrainei și echilibrul geografic”.
„Am discutat acest lucru în profunzime cu Mark Rutte și el se angajează să respecte aceste priorități. Estonia îl poate susține pentru funcția de secretar general al NATO”, a spus ea.
Cine mai ezită?
Cu trei luni înainte de summitul NATO de la Washington, unde ar trebui să fie anunțat numele noului secretar general, Mark Rutte și-a asigurat susținerea a 28 dintre cei 32 de membri.
„Cei care ezită sau se opun în mod deschis sunt Ungaria, Slovacia, România și poate Turcia”, au declarat surse apropiate de NATO pentru corespondentul RFE/RL de la Bruxelles, Rikard Jozwiak.
În ceea ce privește Turcia, se pare că guvernul de la Ankara nu a luat încă o decizie și încă mai analizează.
Dar, spun aceleași surse de la NATO, Turcia „poate oscila în spatele lui Rutte în curând, deoarece acesta a vorbit cu Erdogan în weekend și știe că Ankara vine întotdeauna cu unele cerințe”.
Aceiași oficiali ai Alianței au menționat totodată că „Polonia nu este împotriva lui Rutte”, iar liderii de la Varșovia „doar negociază pentru posturi de conducere pentru ei sau pentru unii aliați în alte foruri, cum ar fi UE”.
Analistul de politică internă și externă Radu Magdin atrage atenția cu privire la schimbarea de abordare a Poloniei, care pare să fi luat o poziție de tipul „domnul Rutte ne place, dar sprijinim un candidat de regiune”.
„Polonezii își păstrează opțiunile inclusiv pentru apariția unui alt candidat, care să nu fie domnul Iohannis, pentru că nu am văzut nimic în declarația poloneză care să-l promoveze pe acesta”, spune Radu Magdin pentru Europa Liberă.
Cum se vede „alianța” cu Ungaria?
Premierul maghiar Viktor Orban a ieșit în evidență în ultimii ani ca fiind cel care ia decizii printre ultimii, fie în UE – cum a fost cazul acordării pachetului de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, fie în NATO – Ungaria a fost ultima țară care a fost de acord cu aderarea Suediei.
Radu Magdin spune că Ungaria pare să fie un aliat al României „și nu de dragul domnului Iohannis”.
„Cum spuneam, în politică, interesele se negociază. Ungaria practică acum un joc de putere inclusiv la nivelul NATO, pentru că probabil vrea să obțină ceva fie de la americani, fie de la olandezi, fie de la alți aliați ai lui Rutte”, exemplifică analistul.
O altă explicație ar fi, spune Radu Magdin, că Viktor Orban face un joc de putere prin care să arate că „Ungaria contează, pentru că se află într-un format decizional bazat pe consens”.
George Jiglău, lector universitar în științe politice la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, spune că asocierea cu Ungaria pe plan extern ar putea fi interpretabilă într-un sens negativ, până la un punct, având în vedere cum s-a comportat Ungaria în ultimii ani și apropierea sa de Rusia.
„Până la urmă, nu e vina lui Iohannis că îl susține Ungaria. Iohannis a fost un personaj pozitiv în ultimii ani în ceea ce a însemnat reacția NATO față de războiul din Ucraina. Nu cred că el e privit cu ochi răi”, spune expertul în științe politice.
Riscul tensiunilor
Sursele NATO au spus că nu se pune problema să existe clivaje sau vreo scindare în Alianță pe seama alegerii următorului secretar general.
Această problemă este „doar enervantă și cu potențial de prelungire”, spun sursele apropiate Alianței.
„În comparație cu toate celelalte lucruri pe care trebuie să le facem, inclusiv să găsim modalități de a aproviziona Ucraina și de a ne menține propria apărare și descurajare, acesta nu este cel mai important lucru și va fi rezolvat la un moment dat, cel mai târziu la Washington, dar de preferință în următoarele câteva săptămâni”, mai spun sursele NATO.
Lucrurile se văd asemănător inclusiv din România. Lectorul universitar George Jiglău nu crede că ar putea exista un pericol de acest tip.
„Provocările la adresa activității sau coeziunii NATO sunt, în momentul acesta, mult mai mari, altele decât competiția pentru următorul secretar general sau, mă rog, prezența domnului Iohannis în competiție”, spune el pentru Europa Liberă.
„Nu e un favorit, cred că și președintele Iohannis știe asta, dar de aici încolo, până la disensiuni, cred că e cale foarte lungă. E o competiție în care deocamdată pare că pleacă cu șansa a doua”, mai argumentează George Jiglău.
Analistul politic Radu Magdin spune că unele clivaje sunt inerente în orice competiție și că, în acest caz, interesele – care sunt de înțeles – sunt asumate.
„Disensiunile Est-Vest există, ele se rezolvă în general prin negocieri. Au existat disensiuni în diferite formate, UE sau NATO, între Nord și Sud și tot așa. Deci, din această perspectivă, ideea de disensiune nu face neapărat rău Alianței, pentru că în spatele disensiunilor se află interese, iar acestea se pot negocia”, spune el.
Cum se vede din România noul anunț al președintelui Iohannis
Expertul în politică externă Radu Magdin spune că, în cazul candidaturii lui Klaus Iohannis la șefia NATO, problema cu adevărat importantă este alta, nu cine l-ar mai putea sprijini, după ce a declarat că nu renunță la candidatură.
„Problema este cum faci tranziția de la o țară care timp de zece ani, sub patronajul tău ca președinte al României, a stat cu capul la cutie, pentru că tu, Iohannis, ai încurajat ca România să stea cu capul la cutie, să fie o țară în banca ei, fără personalitate în discurs, să nu supere pe nimeni”, spune el.
„Cum s-ar spune în popor: să fie bine, să nu fie rău. Cum faci tranziția după zece ani de la țară cu capul la cutie, fără ambiții, către o candidatură ambițioasă? Asta este problema lui Iohannis. Aici se vede vulnerabilitatea candidaturii lui”, completează el.
Pe de altă parte, lectorul universitar George Jiglău afirmă „președintele a verbalizat pozițiile României și care au fost cam singurele coerente, fără echivoc de partea occidentală, în această parte a Europei”.
„În ultimii ani, președintele a apărut în imagini importante, a fost menționat ca fiind parte din procese importante de negociere și i s-a conferit cumva un rol destul de important în ceea ce privește un soi de reprezentativitate pentru partea de est a Europei și în interiorul NATO, și în interiorul Uniunii Europene”, spune Jiglău.
Negociază Iohannis ceva?
Este de înțeles că România își va susține propriul său candidat, așa că Mark Rutte poate începe negocierile pentru ca președintele român să renunțe la candidatură.
„Cred că președintele o să rămână până la capăt în competiția asta, chiar dacă va pierde și se va ajunge până la urmă la un consens. Eu cred că dă mai bine să mergi până la capăt în procesul ăsta, decât să ieși la un moment dat și să spui că n-ai nicio șansă”, argumentează politologul George Jiglău.
Pe de altă parte, spune politologul, Klaus Iohannis „nu va ține lucrurile blocate”.
„El a plecat acolo cu un capital de imagine pe care nu are niciun interes să și-l erodeze de pe vreo poziție adversă sau să joace mai tare niște cărți pe care nu le are.”
El mai completează că, deși procesul alegerii noului șef al NATO nu s-a încheiat, atunci când „SUA și alte state centrale importante anunță că-l susțin pe contracandidat, bineînțeles că șansele se diminuează.”
În aceste condiții, analistul Radu Magdin consideră că este posibil ca președintele Iohannis să aștepte o negociere.
„Probabil așteaptă o anumită propunere și cred că respectiva propunere sau respectiva ofertă fie nu a venit, fie nu este pe placul dumnealui și de asta mesajele sale sunt de continuitate, anume că el rămâne în cursă”, spune analistul.
„Până la urmă, pe măsura trecerii timpului, președintele va realiza faptul că ar fi fost mai bine să aibă un deceniu de activitate, nu de percepută inactivitate, care să-l fi ajutat în demersul său actual. Lucrurile ar fi trebuit făcute mai din timp pentru un succes garantat”, spune Radu Magdin.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
