„Instanţa de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul Philippe Al României. El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu și pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro”, a declarat Alina Gorghiu.
Al României Paul Philippe (75 ani), care a renunțat la numele tatălui său și și-a luat în buletin numele de „Al României”, pentru a acredita legalitatea descendenței sale regale, a fost dat în urmărire în 2020.
El a fugit din România înainte de a fi condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei Regale de la Băneasa.
El este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis în decembrie 2020.
Al României Paul a fost arestat provizoriu de autoritățile franceze în 2022, pe baza mandatului european de arestare. El a fost eliberat de Curtea de Apel Paris și plasat sub control judiciar. În noiembrie anul trecut, Curtea de Apel a respins cererea României de a-l extrăda.
În aprilie 2024, Al României Paul a fost prins și reținut în Malta. De atunci România încearcă să obțină extrădarea și aducerea lui în țară, pentru executarea pedepsei primite în justiție.
Faptele pentru care a fost condamnat definitiv în România au fost comise între 2006 și 2013, atunci când el a revendicat fără drept Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa. Prejudiciul total în acest dosar depășește 145 de milioane de euro.
În același dosar, DNA i-a trimis în judecată în 2016 pe Remus Truică, Dan Andronic, precum şi pe oamenii de afaceri Tal Silberstein, Beniamin Steinmetz şi Moshe Agavi.
Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein la câte 5 ani de închisoare.
Al României Paul este fiul lui Carol Mircea Grigore, născut în 1920 în România, presupus fiu nelegitim al lui Carol al II-lea, rege al României din 1930 până la abdicarea sa în 1940 în favoarea fiului său cel mai tânăr, Mihai I.
Carol Mircea Grigore a obținut recunoașterea filiației sale cu Carol al II-lea în Portugalia, în 1955, apoi în Franța în 1963 și în România mult mai târziu, în 2012.
Al României Paul , care deține naționalitățile franceză, britanică și română, s-a întors să trăiască în România în anii 1990. El nu a fost niciodată recunoscut ca membru al familiei regale a României.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.