Linkuri accesibilitate

Autostrăzile în lucru ale României. În ce stadiu sunt cei 420 de kilometri finanțați prin PNRR


Imagine de pe tronsonul Nădășelu (județul Cluj)-Zimbor (Sălaj) din autostrada Transilvania, finanțat, la fel ca tronsonul vecin, Zimbor-Poarta Sălajului, prin PNRR. Pentru ambele, termenul a fost extins în 2026, deși inițial era 2024.
Imagine de pe tronsonul Nădășelu (județul Cluj)-Zimbor (Sălaj) din autostrada Transilvania, finanțat, la fel ca tronsonul vecin, Zimbor-Poarta Sălajului, prin PNRR. Pentru ambele, termenul a fost extins în 2026, deși inițial era 2024.

Stadiul celor 18 porțiuni de drum rapid, de pe patru autostrăzi, finanțate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) oscilează între 10% și 80%. Termenul limită de realizare este 2026, însă majoritatea au – conform contractelor de lucrări – deadline-uri mai devreme.

România și-a propus să construiască până în 2026 aproximativ 420 de kilometri noi de autostradă prin PNNR.

Este vorba de 18 loturi de drumuri rapide, de pe patru autostrăzi: autostrada Moldovei A7 – Pașcani-Ploiești (319 km), 43 de km de pe autostrada Transilvania, 53,5 km pe A8, „Autostrada Unirii” Târgu-Mureș-Ungheni și veriga lipsă de 13 km de pe autostrada Lugoj-Deva, între Margina și Holdea.

La acestea se adaugă segmentul de autostradă din centura Bacăului (aproximativ 16 km), parte din A7, deschis în 2021. Este singura dintre autostrăzile finanțate prin PNRR care este circulabilă în prezent.

„PNRR este o mare șansă pentru infrastructura rutieră – avem șansa să construim o autostradă de nu mai puțin de 320 de kilometri, între Ploiești și Pașcani, 13 loturi de drum rapid în total”, evidențiază președintele Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea, care monitorizează constant, cu imagini și filmări la fața locului, marile șantiere de drumuri rapide din România.

Autostrăzi finanțate din PNRR

  • Autostrada Moldovei, A7 Ploiești - Pașcani (319 km) - 13 tronsoane, stadiu de realizare între 10% - 78%. Termenul de finalizare între 2024-2025.
  • Autostrada Transilvania, A3, trosoanele Nădășelu - Zimbor (12,5 km) - stadiu 46% și Zimbor - Poarta Sălajului (25,5 km) - stadiu 74%. Termene de finalizare extinse până în 2026.
  • Autostrada Unirii, A8, Târgu-Mureș - Miercurea Nirajului (24,4 km) - Ordin de începere a lucrărilor în mai 2024. Termen: 6 luni proiectare, 24 de luni execuție; Leghin - Târgu-Neamț (29 km) - Ordin de începere a lucrărilor în februarie 2024. Șase luni pentru proiectare, 24 de luni execuție.
  • Autostrada Lugoj-Deva, A1, Margina - Holdea (13 km) - 4 kilometri sunt realizați de vechiul antreprenor. Ordin de proiectare emis în 5 decembrie 2022. proiectare 14 luni și execuție 34 de luni. Proiectul nu este încă finalizat, presupune realizarea a 2 tuneluri, pe o lungime de 2,14 km.

La multe dintre tronsoanele de drum rapid, stadiul de realizare este mult în urmă, spune el. Ciurea dă exemplu loturile dintre Focșani și Bacău, majoritatea cu stadii de realizare de 10%-15%, subliniază el.

Cele mai multe contracte pentru cele 18 loturi repartizate pe patru autostrăzi au termen de finalizare mai strânse decât deadline-ul general din PNRR (2026), mai exact anii 2024 și 2025.

Datele contractuale inițiale vor fi depășite, iar în unele cazuri au fost operate deja extinderi ale acestora fără să existe întotdeauna o justificare, dezvăluie Ciurea.

În unele cazuri, proiectele ar putea depăși și termenul de realizare din PNRR, 2026.

Cu toate acestea, autoritățile își păstrează optimismul.

Ministrul Sorin Grindeanu a declarat miercuri că mai multe tronsoane de pe principala autostradă din PNRR, A7 – între Ploiești și Buzău și între Buzău și Focșani – vor fi deschise anul acesta.

Ținta autorităților de 250 kilometri noi de autostradă deschiși în 2023 și 2024 va fi, astfel, depășită, promite el.

În privința autostrăzilor din PNRR, ministrul sublinia în februarie 2024 că România are în total 18 contracte de tronsoane de autostradă finanțate prin acest program, în valoare de peste 5,5 miliarde de euro (27,5 de miliarde de lei).

Europa Liberă trece în revistă stadiul tronsoanelor de autostradă cuprinse în PNRR.

Amintim, proiectele rutiere din program sunt finanțate din fondul de împrumuturi – adică sunt sume acordate de organisme europene la dobânde mici, dar nu reprezintă fonduri nerambursabile.

Din categoria Transporturi, doar proiectele feroviare din PNRR beneficiază de bani nerambursabili.

Nodul de autostradă de la Turda, Cluj.
Nodul de autostradă de la Turda, Cluj.

Autostrada Moldovei

Autostrada Moldovei (A7) este cea mai lungă autostradă finanțată integral prin intermediul unui singur program de finanțare, în acest caz PNRR.

Cei 329 de kilometri între Pașcani și Ploiești sunt împărțiți pe mai multe distanțe, denumite la rândul lor „autostrăzi”, chiar dacă reprezintă în fapt doar porțiuni din aceasta: „autostrăzile” Ploiești-Buzău (63,2 km), Buzău-Focșani (82,5 km), Focșani-Bacău (96 km) și Bacău-Pașcani.

Cele trei tronsoane de pe Buzău-Ploiești sunt construite de trei antreprenori, în timp ce toate cele zece loturi dintre Buzău și Pașcani sunt contractate de către compania UMB, compania omului de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Potrivit lui Ionuț Ciurea, cele care au șanse reale să fie gata anul acesta sunt:

  • lotul 1 din Ploiești - Buzău (21 km), unde stadiul de realizare este de 72% (conform hărții CNAIR);
  • lotul 2 din autostrada Buzău-Focșani (31 km);
  • lotul 4 – „cocoașa de la Focșani” (11 km), spune reprezentantul Pro Infrastructura.

Chiar și așa sunt semne de întrebare, inclusiv pe cel mai avansat lot, unde lucrările sunt realizate de companiile Pizarotti și Retter.

„Acel stadiu de 72% din lotul 1 din Ploiești-Buzău (între Dumbrava și Mizil) poate lua ochii, dar mai este încă mult de lucru, în special la structuri; următoarele două luni vor fi decisive. Termenul (extins în prealabil) este octombrie, va fi depășit, dar realist e undeva în decembrie”, spune Ionuț Ciurea.

Pe lotul 1 al autostrăzii Ploiești-Buzău, din A7, între Dumbrava și Mizil, lucrările sunt la peste 70%.
Pe lotul 1 al autostrăzii Ploiești-Buzău, din A7, între Dumbrava și Mizil, lucrările sunt la peste 70%.

Pe lotul vecin, între Mizil și Pietroasele (28 km), stadiul este și mai avansat, 77%, dar cel mult o porțiune din acest tronson poate fi gata în 2024, explică acesta.

„Partea realizată de [constructorul] CONI, vreo nouă kilometri, este mai avansată, dar și acolo mai sunt structuri de realizat, dar pe restul distanței lucrările sunt în urmă. Mobilizarea e slabă, deși mai sunt mai puțin de cinci luni de lucru din an”, evidențiază el.

Pe celălalt lot din Ploiești-Buzău (Pietroasele-municipiul Buzău, 14 km) abia în februarie a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor. Termenul de finalizare estimat este 2025, conform CNAIR.

În schimb, pe distanța Buzău-Focșani, două loturi – Buzău și Râmnicu-Sărat (31 km) și „cocoașa” Focșaniului (11 km) – vor fi gata cel mai probabil anul acesta, spune Ciurea.

Tronsonul Buzău-Focșani.
Tronsonul Buzău-Focșani.

„Deși stadiul fizic este de 45% la lotul 2 și 50% la lotul 4, mobilizarea antreprenorului pe aceste segmente este bună, fiind prioritizate de UMB, care are aproape 390 de km de autostrăzi în lucru în România.

În schimb, pe lotul 1, de doar patru kilometri, termenul din august nu va putea fi respectat și va fi împins pe anul viitor, în condițiile în care sunt necesare lucrări mai complexe, de ridicare a unui pod peste râul Buzău, explică Pro Infrastructura.

Majoritatea loturilor de pe autostrăzile Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani, mult în urmă

Dacă între Ploiești-Buzău-Focșani majoritatea tronsoanelor vor fi gata cel târziu anul viitor, situația stă mult mai rău pe tronsoanele Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani.

Cinci din cele șase loturi sunt foarte întârziate, evidențiază Ciurea, susținut de datele disponibile pe harta interactivă a CNAIR.

Cu excepția loturilor 1 din Bacău-Focșani (36 km), între Focșani și Domnești Târg – unde stadiul fizic este de 22% și lotul 2 Domnești Târg-Răcăciuni (39 km) – 20%, pe restul tronsoanelor lucrările sunt sub 20% din total.

Cel mai rău se prezintă situația pe tronsonul Focșani-Pașcani, între Trifești și Gherășeti (19 km), unde stadiul lucrărilor este sub 10%.

„Pentru cele șase loturi, ordinul de începere a lucrărilor a fost în mai, respectiv martie 2023. Să considerăm că, în medie, pentru toate șase, stadiul este de 25%, deși în realitate este mai mic. Dacă ținem cont că au trecut deja aproape 15 luni, la ce nivel vom ajunge după alte 15 luni? Undeva la jumătate”, arată el.

Totuși, ministrul Sorin Grindeanu a declarat miercuri, 31 iulie, că „tot ce ține de A7, până la final de 2025 va fi finalizat”.

Stadiul lucrărilor pe autostrada Moldovei

TOTAL: 319 KM

  • Ploiești - Buzău 63,2 km

Lot 1 Dumbrava - Mizil (antreprenori Pizzarotti / Retter) - 21 km - 72 %
Lot 2 Mizil - Pietroasele (CONI / Trace Group) - 28,35 km - 77,5%
Lot 3 Pietroasele - Buzău (Nurol / Makyol) - 13,9 km - 7,5%

Loturi construite de firmele din grupul UMB, a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu

  • Buzău - Focșani 82,5 km

Tronson 1 Buzău - Vadu Pașii - 4,6 km - 45%
Tronson 2 Vadu Pașii - Râmnicu-Sărat - 30,8 km - 44%
Tronson 3 Râmnicu-Sărat - Mândrești Munteni - 36,1 km - 40%
Tronson 4 Mândrești - Focșani Nord („cocoașa” de la Focșani) - 11 km - 50%

  • Focșani - Bacău 96,1 km

Tronson 1 Focșani - Domnești Târg - 35,6 km - 22%
Tronson 2 Domnești - Răcăciuni - 39 km - 20%
Tronson 3 Răcăciuni - Bacău - 21,52 km - 11%

  • Bacău - Pașcani 77,3 km

Lot 1 Săucești - Trifești - 30,3 km - 13%
Lotul 2 Trifești - Gherăești - 19 km - 9,6%
Lotul 3 Mircești - Pașcani - 28 km - 12%

Sursa: CNAIR

* Traseul autostrăzii A 7 parcurge și centura Bacăului (pe aproximativ 20 km), inaugurată în 2021, fără a fi calculată în cei 319 km ai autostrăzii, finanțați prin PNRR

**Autostrada A7 prevede încă 130 de kilometri de la Pașcani la Siret, la granița cu Ucraina. Licitația pentru loturile 1 și 2 de pe porțiunea Pașcani - Suceava au fost lansate luna aceasta, iulie 2024.

Proiectele de pe A8 trec din start de 2026

Dacă autostrada A7 ar urma să lege Moldova de capitală, autostrada A8 Târgu-Mureș-Ungheni (granița cu Republica Moldova) ar urma să lege regiunea istorică de vestul țării.

În cazul ambelor tronsoane prinse în PNRR, ordinele de începere a lucrărilor au fost date abia anul acesta.

Pentru lotul 1 Târgu-Mureș-Miercurea Nirajului (24,5 km), realizat de compania turcă Nurol, proiectarea a început abia în luna mai, va dura 6 luni, după care vor fi doi ani pentru proiectare și execuție.

Adică ianuarie 2027.

Pe lotul de la celălalt capăt al autostrăzii, dintre Târgu-Neamț și Leghin (29 de km), realizat de UMB, proiectarea a început în februarie, dar nu este încă gata.

Și acolo vor fi doi ani pentru realizare, ceea ce înseamnă final de 2026, asta în caz că nu va exista niciun fel de prelungire de termen.

Ceea ce s-a întâmplat des în cazul autostrăzilor construite în România.

Lotul care trece de termenul din PNRR

Singura „verigă” lipsă din autostrada A1 (Arad-Sibiu) – între Margina (Timiș) și Holdea (Hunedoara), de doar 13 kilometri – este tronsonul a cărui realizare are șanse infime să respecte termenul din PNRR, 2026.

Deși are doar 13 km, acest segmant include celebrele „tuneluri pentru urși”, pe o lungime de doi kilometri, care fac proiectul să fie mai complicat de realizat.

Aici, Agenția de Mediu a obligat autoritățile din transporturi să prevadă o soluție de protejare a faunei, iar CNAIR a lansat o licitație specială pentru aceste tronson. A fost adjudecată în octombrie 2022, pentru 600 de milioane de euro, de către UMB, cu termen de realizare 45 de luni.

Proiectul nu a fost încă autorizat, ceea ce duce din start finalizarea dincolo de anul 2026, subliniază Ionuț Ciurea.

Nici pe porțiunea de autostradă care nu include tuneluri mobilizarea lasă de dorit, mai explică reprezentantul Pro Infrastructura. De altfel, pe site-ul CNAIR stadiul lucrărilor este 0%.

Antreprenorul a efectuat totuși unele lucrări, premergătoare, după cum anunța sucursala companiei de drumuri din Timiș, în luna mai.

Întârzieri pe loturile PNRR din autostrada Transilvania

Pe autostrada Transilvania, cele două loturi din PNRR – Nădășelu-Zimbor (12,5 km) și Zimbor-Poarta Sălajului (26,5 km), realizate de aceeași companie, UMB – bat pasul pe loc.

„La fel ca pe Zimbor-Poarta Sălajului, și pe lotul vecin am găsit, în 24 iulie, aceeași mobilizare slabă a celor de la UMB, care sunt întinși pe prea multe șantiere și se concentrează puternic pe A7 Buzău-Focșani, restul proiectelor suferind”, a scris în urmă cu câteva zile Asociația Pro Infrastructura.

Deși stadiul de realizare este de 74%, respectiv 44%, lucrările au intrat în impas, după ce pe Nădășelu-Zimbor au apărut alunecări masive de teren.

Porțiunea Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului (37 km) a autostrăzii Transilvania.
Porțiunea Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului (37 km) a autostrăzii Transilvania.

A fost necesară modificarea traseului, prin realizarea unor viaducte, pe care CNAIR le-a scos la licitație separat, contractul de lucrări fiind semnat în iunie. Termenul de realizare este de doi ani.

Între timp, o prelungire de tot doi ani a primit și antreprenorul de pe cele două loturi amintite. Astfel, termenul de finalizare s-a prelungit din 2024 în 2026.

Nejustificat, consideră asociația Pro Infrastructura, în condițiile în care problemele apărute fac acum obiectul altui contract.

Asta în condițiile în care contractele pentru ambele loturi au fost semnate încă din 2020.

„Prin 2021 visam să circulăm în 2023, cel târziu în 2024, dar acum ne luăm adio inclusiv de la 2025. Sperăm să ne încadrăm în jalonul PNRR, 2026”, a transmis recent asociația.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ovidiu Cornea

    Ovidiu Cornea lucrează în presă de peste 16 ani. A activat ca reporter și redactor în presa scrisă și online din Cluj - inclusiv corespondent național. În ultimii ani a lucrat în radio. A fost invitat cu regularitate în diverse emisiuni TV, locale și regionale.

    Îi place munca de teren, dar și dezbaterea temelor cu miză comunitară, socială. Articolele sale pe teme din domeniile Educație, Mediu, Inovație, au fost premiate în 2021 la Gala Premiilor Profesioniștilor din Presă Cluj, jurizate de jurnaliști notorii la nivel național.

    Este licențiat în Jurnalism, cu master în Sociologie și Asistență Socială.

XS
SM
MD
LG