Cu două luni înainte de prezidențiale s-au aliniat la start 13 candidați, dar până în 5 octombrie, data limită de depunerea candidaturilor, s-ar putea ca numărul lor să crească.
Nu sunt mai mulți candidați decât în alți ani. De pildă, la alegerile din 2019 au fost în cursă 14 candidați, la cele din 2014 tot 14, iar în 2000, 2004 și 2009 câte 12 candidați pentru funcția de președinte.
Cum în final președinte ajunge doar unul singur, de regulă „răul cel mai mic”, ceilalți competitori trebuie să se resemneze că bastonul de mareșal a fost în altă raniță.
Întrebarea este dacă aceștia chiar și-au dorit bastonul sau au avut alte calcule. Ei sau cei din spatele lor.
Alegerile prezidențiale de anul acesta au o particularitate: cursa pentru primul tur este foarte strânsă, practic șase candidați – Marcel Ciolacu (PSD), Nicolae Ciucă (PNL), Elena Lasconi (USR), Mircea Geoană (independent), George Simion ( AUR) și Diana Șoșoacă (SOS) – aleargă într-un pluton destul de compact.
Sondajul INSCOP îl dă câștigător pe Mircea Geoană, deși diferența dintre el și Marcel Ciolacu s-a redus simțitor, iar cel al CURS – pe Marcel Ciolacu.
Toți ceilalți potențiali competitori în afara acestui pluton nu pot nici măcar năzui la turul al doilea, mai ales că rămâne de văzut dacă vor reuși să strângă cele 200.000 de semnături pentru a-și putea depune candidaturile.
Cine sunt ei:
- Ludovic Orban (președinte Forța Dreptei, fost lider PNL, candidează din partea alianței PMP și FD),
- Cristian Diaconescu (fost ministru de externe în guverne PSD și PDL, fost lider PMP, candidează independent),
- Ana Birchall (a deținut mai multe funcții de ministru în diverse guverne PSD, candidează independent),
- Kelemen Hunor, liderul UDMR,
- Cristian Terheș (a intrat în Parlamentul European pe listele AUR, partid din care a plecat, candidează din partea Partidului Național Conservator Român – PNCR),
- Răzvan Constantinescu ( candidează sprijinit de un partid de buzunar, Patrioții Poporului Român),
- Călin Georgescu (vehiculat de mai bine de un deceniu ca potențial premier al AUR, candidează ca independent),
- Alexandra Păcuraru ( fiica patronului postului Tv Realitatea, care a fost condamant definitiv pentru corupție, candidează din partea Alternativa pentru Demnitate Națională).
Ce-i mână în luptă pe „candidații- iepuraș”
Acești candidați știu din start că nu au șanse să prindă turul doi, darămite să ajungă președintele României. Atunci ce-i mână în luptă?
În primul rând, sunt cei care își negociază voturile pentru turul doi, sperând să obțină în schimb diverse funcții în viitoarea administrație.
Apoi, sunt cei care vor să-și crească notorietatea, fie pentru că urmăresc ca în viitor să facă o carieră politică, fie pentru a-și satisface ego-ul, explică sociologul și analistul Ovidiu Voicu.
Sunt însă unii, așa numiții „candidați-iepuri”, care intră în cursă cu scopul de a lua voturi de la candidații importanți pentru a le diminua șansele de a intra în turul doi. Poate fi vorba de strategiile politice ale unor partide sau oameni de afaceri, susține profesorul Cristian Pârvulescu.
„Există mai multe motive. Unii candidează, de exemplu, pentru a-și întări notorietatea și pentru a se pregăti în eventualitatea participării la alegerile următoare. Alții candidează pentru că sunt susținuți de grupuri politice sau de afaceri care au interesul să blocheze un candidat major”, spune pentru Europa Liberă profesorul și analistul Cristian Pârvulescu.
Cum își „fură” voturile candidații importanți
Primii candidați care își „fură” voturile și își împart electoratele sunt cei din plutonul celor care au șanse să intre în turul doi al prezidențialelor.
De pildă, Mircea Geoană, care candidează sub flamurile independenței, deși a fost unul dintre cei mai longevivi lideri ai PSD, ia voturi de la PSD, PNL, dar și din rândul electoratului nehotărât, principalul său atu fiind independența, arată un sondaj INSCOP de acum câteva luni.
Acesta este motivul pentru care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă susțin în mod repetat că Geoană este un fals independent.
Elena Lasconi și Nicolae Ciucă încearcă să atragă electoratul anti-PSD, după ce au eșuat să facă o alianță. Cu precădere PNL este interesat de acest electorat, având în ultima perioadă un discurs mai agresiv la adreasa PSD, deși continuă să guverneze alături de acesta și, probabil, o va face și după alegeri dacă rezultatele vor fi în acest sens.
Lasconi se orientează însă nu doar spre electoratul anti-PSD, ci și spre cel naționalist și conservator, purtând ostentativ cruce, haine populare și tricolorul.
De fapt, toți candidații importanți trag cu ochiul spre electoratul suveranist.
Candidații și iepurii lor
Aproape fiecare competitor din plutonul celor care au șanse, mai mari sau mici, să răzbată în turul doi de scrutin este urmărit de un „candidat-iepure”.
De exemplu, susține profesorul Cristian Pârvulescu, „Orban îi creează probleme lui Ciucă pentru că ia din votanții PNL nemulțumiți. Ana Birchall îi va face probleme lui Mircea Geoană, pentru că sunt percepuți că provin din PSD. Cristian Diaconescu ia de la PSD, ia și de la Geoană, dar nu atât de mult pe cât s-ar crede. Ia destul și de la Ciucă, deși gurile rele spun că a fost sprijinit de PNL tocmai ca să îi facă probleme lui Geoană”.
Pe frontul suveraniștilor, George Simion și Diana Șoșoacă își dispută același electorat și sunt practic umăr la umăr în sondaje. Au încercat să facă un „pol suveranist” împreună cu alte partide mai mici din această zonă, dar tentativa a eșuat.
Cel care le strică socotelile este Cristian Terheș, care a plecat din AUR și acum candidează din partea Partidului Național Conservator Român (PNCR). Terheș poate să tragă procente de la liderii AUR și SOS astfel încât aceștia sa nu intre în turul al doilea, spune profesorul Cristian Pârvulescu.
Un număr de voturi, chiar dacă nu semnificativ, vor obține și ceilalți doi candidați din zona suveranistă-Călin Georgescu și Răzvan Constantinescu.
Interesul financiar poartă fesul
Candidații minori ar putea să mai aibă și un interes de ordin financiar. Începând din 2014, cheltuielile pe care le poate face un candidat la alegerile prezidențiale au crescut semnificativ, în sensul că ele se pot ridica la un plafon maxim de 20.000 de salarii minime brute pe economie.
Astfel, conform legii 334/2006 privind finanțarea partidelor și campaniilor electorale, un candidat la prezidențiale poate cheltui aproape 74 de milioane de lei (salariul minim brut pe economie a crescut de la 1 iunie la 3.700 lei), bani pe care apoi Autoritatea Electorală Centrală (AEP) îi returnează în baza unei cereri și a actelor doveditoare.
Returnarea banilor cheltuiți în campanie se face însă cu o singură condiție: candidatul să fi obținut cel puțin 3% din voturile valabil exprimate.
Septimius Pârvu, specialist în bună guvernare de la organizația Expert Forum (EFOR), explică pentru Europa Liberă că toți candidații trebuie să trimită un raport la AEP, „indiferent dacă au reușit sau nu să obțină 3% din voturi”.
„Dacă vrea banii înapoi, candidatul trebuie să facă o cerere separată pentru rambursarea banilor. Nu se decontează banii cheltuiți din subvenția primită de partid, pentru că aceia sunt tot bani publici, ci doar banii privați, adică venituri proprii, bani ai partidului, pe care îi primește partidul în afara campaniei, bani din împrumuturi sau donații”, spune Septimius Pârvu.
Cu alte cuvinte, „candidații-iepuri” care nu reușesc să scoată nici măcar 3% din voturi vor pierde garantat bani în campania electorală.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
