Linkuri accesibilitate

Rusia încearcă să recruteze copii din Ucraina pentru a incendia vehicule militare și centre de recrutare


Adolescenții ucraineni sunt recrutați prin intermediul unei rețele de boți și canale interconectate în Telegram, unde li se oferă „bani rapizi” pentru incendierea vehiculelor, potrivit unei investigații de presă.
Adolescenții ucraineni sunt recrutați prin intermediul unei rețele de boți și canale interconectate în Telegram, unde li se oferă „bani rapizi” pentru incendierea vehiculelor, potrivit unei investigații de presă.

Serviciile speciale rusești ar încerca activ să recruteze minori în Ucraina pentru acțiuni de sabotaj, cum ar fi incendierea unor vehicule militare sau a centrelor de înrolare în armată. Aceste acțiuni ar face parte dintr-o campanie mai amplă de dezinformare lansată de Federația Rusă.

Prin aceste atacuri s-ar urmări nu numai provocarea pagubelor, ci și inocularea ideii că în Ucraina există o mișcare de rezistență activă, care se opune mobilizării în armată, arată o amplă investigație realizată de redacția ucraineană a Europei Libere și proiectul de investigație Schemes al RFE/RL.

Jurnaliștii au stabilit că adolescenții ucraineni sunt recrutați prin intermediul unei rețele de boți și canale interconectate de pe Telegram, unde li se oferă „bani rapizi” pentru incendierea vehiculelor.

Concluziile vin după analizarea informațiilor despre zeci de cazuri de incendiere a vehiculelor militare din Ucraina. În plus, jurnaliștii au discutat direct cu „incendiatorii minori” reținuți de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și de poliție.

De asemenea, ei au efectuat un experiment pe cont propriu - au comunicat cu intermediari și cu agenți de recrutare pentru a afla cum funcționează această schemă.

Fragment dintr-o conversație în care inrerlocutorul spune că oferă 3.000 de dolari pentru incendierea unui automobil.
Fragment dintr-o conversație în care inrerlocutorul spune că oferă 3.000 de dolari pentru incendierea unui automobil.

Potrivit investigației, cel mai adesea comanditarii își găsesc executanții prin intermediul anunțurilor de angajare de pe Telegram.

Cel care răspunde la anunț este informat ulterior că „munca” pe care ar trebui să o presteze constă, de fapt, în incendierea unor echipamente feroviare, vehicule militare sau clădiri ce găzduiesc centre teritoriale pentru înrolarea în armată.

Pentru un singur atac, recrutorii oferă de la câteva sute până la câteva mii de dolari.

Rusia recrutează adolescenți ucraineni care să incendieze vehicule militare
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:02 0:00

Dacă executantul acceptă, acesta este trimis să găsească un vehicul militar ce ar trebui să aibă „cruci sau numere de înmatriculare verzi ori negre”. Apoi, vehiculul găsit urmează să primească „aprobarea” superiorilor, care trimit ulterior instrucțiuni privind incendierea acestuia. Ca dovadă, executantul trebuie să trimită agentului de recrutare o înregistrare video.

Minorii sunt manipulați că „nu vor păți nimic”

Din luna mai, serviciul de securitate ucrainean a reținut peste 150 de persoane pentru incendierea vehiculelor militare. Unele din aceste persoane sunt minori.

În corespondența cu „curatorii”, jurnaliștii au putut constata că vârsta potențialilor atacatori nu este un impediment. Dimpotrivă, cei care au sub 18 ani sunt încurajați în mod activ să coopereze, fiind asigurați că „nu vor păți nimic”, deoarece sunt minori.

Un fragment dintr-o conversație: „Victor”: Sunt doar un pic speriat pentru că am 12 ani. „Curator”: Dacă ai 12 ani, nu ai de ce să-ți faci griji, nu riști nicio pedeapsă, cel mult o să te bată la fund.
Un fragment dintr-o conversație: „Victor”: Sunt doar un pic speriat pentru că am 12 ani. „Curator”: Dacă ai 12 ani, nu ai de ce să-ți faci griji, nu riști nicio pedeapsă, cel mult o să te bată la fund.

Pentru incendierea mașinilor, „clienții” primesc bani pe carduri bancare ucrainene sau sunt remunerați în criptomonede. Unii „incendiatori adolescenți” le-au spus jurnaliștilor că, uneori, au primit numai o parte din bani sau nu au fost plătiți deloc.

Într-una din înregistrările audio pe care le-a obținut RFE/RL, „curatorul” îl asigură pe executant că banii provin din „fonduri de stat”.

Unii agenți de recrutare încearcă să-i convingă pe adolescenți că scopul atacurilor incendiare este „lupta împotriva centrelor de înrolare în armată”.

Alții afirmă că nu le pasă ce fel de mașină va fi incendiată și că lucrul cel mai important este „să producă un video”, „să creeze destabilizare în interiorul țării și să insufle oamenilor o atitudine negativă față de autorități”.

Potrivit anchetei, chiar și unele call center-uri pot servi drept intermediari între serviciile de securitate ruse și ucrainenii recrutați.

Grupurile din Telegram ar fi creația GRU

În plus, jurnaliștii de investigație susțin că aceste acțiuni subversive ar fi organizate pe teritoriul Ucrainei de către serviciul de informații al armatei ruse (GRU) și/sau de către Serviciul Federal de Securitate, FSB.

Potrivit investigației, zeci de grupuri de pe Telegram care pretind că reprezintă o mișcare de rezistență în Ucraina ar fi, de fapt, create, susținute și supravegheate din Rusia.

Vehicul militar, incendiat la Nikolaev, în sudul Ucrainei.
Vehicul militar, incendiat la Nikolaev, în sudul Ucrainei.

Potrivit legislației ucrainene, minorii nu sunt scutiți de răspundere pentru incendierea unui vehicul militar.

O asemenea infracțiune intră sub incidența a cinci articole din Codul Penal și poate fi calificată drept: trădare de stat, sabotaj, act terorist, deteriorare a proprietății sau obstrucționarea activităților legale ale forțelor armate ucrainene.

Copiii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani pot fi urmăriți penal numai în temeiul unor articole separate. Începând cu vârsta de 16 ani, este aplicată răspunderea penală deplină. Legislația prevede răspundere și pentru minorii care au mai puțin de 14 ani.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG