Linkuri accesibilitate

A fost sau nu cazul asistentei de la Botoșani provocat de COVID-19? Colegii cer să fie trecută la victime ale bolii


Federația sindicală „Solidaritatea sanitară” consideră că scoaterea colegei lor, asistenta din Botoșani, de pe lista victimelor COVID-19 este „un simbol al nerecunoștinței autorităților față de sacrificiul salariaților din sănătate” și spune că „decesul L. B. a fost reclasificat în mod eronat ca nefiind cauzat de SARS-CoV-2, lipsind astfel această eroină de recunoașterea legală a dăruirii ei.”

Astăzi este o zi de doliu pentru Federația „Solidaritatea Sanitară”: conducem pe ultimul drum o membră de sindicat, decedată în lupta împotriva COVID-19. Este vorba despre L. B., asistentă medicală la Secția de Boli Infecțioase din Spitalul Județean de Urgență Botoșani. Avea 45 de ani și nu era cunoscută ca având alte afecțiuni. A fost infectată SARS-CoV-2 în timp ce îngrijea pacienți COVID-19. A decedat în data de 23.05.2020 în urma complicațiilor generate de această boală. L.B. este unul dintre (prea) mulți angajați din sănătate căzuți la datorie”, anunță sindicatul sanitarilor.

Sindicaliștii spun că este al doilea caz de acest fel de pe plan local. Este vorba de S.B.M.M., asistentă șefă în cadrul Laboratorului de Explorări Funcționale al Spitalului Județean Mavromati, în vârstă de 58 de ani.

Aceasta a fost diagnosticată inițial COVID-19 și, din cauza stării grave, a fost internată pe secția de reanimare a SJU Mavromati Botoșani pe 7 aprilie 2020. A fost intubată și ventilată mecanic și a beneficiat de tratamentul specific pacienților COVID-19.

La sfârșitul lunii aprilie a fost testată și au fost obținute trei teste negative consecutive. În consecință, a fost considerată ca nemaifiind infectată cu SARS-CoV-2. Pentru că starea ei de sănătate era în continuare alterată (a fost indicată o pneumonie specifică pacienților intubați), a fost transferată la Spitalul Dorohoi pentru continuarea tratamentului. După câteva zile, în noaptea de 10 spre 11 mai, a decedat, relatează sindicaliștii.

Acest caz nu apare in informațiile oficiale, însă este precizat în platforma sindicatului, sub codul de deces nr. 972.01, deoarece a decedat după cazul 972 si nu a mai fost raportată ulterior în informările oficiale ale ministerului.

Despre el, însă, s-a scris în presă, ca fiind unul în care decesul a survenit după vindecarea de COVID-19, cu sugestia că a murit în urma dezastrului produs în organism de virusul de care era declarată vindecată.

Aceasta s-a ales cu o pneumonie specifică pacienților care sunt intubați, însă pentru că a fost vindecată de COVID-19 a fost transferată la Spitalul Dorohoi pentru continuarea tratamentului pentru afecțiunile secundare, a relatat presa locală la acel moment. Inima ei, însă, a cedat. E drept că, spre deosebire de L.B., aceasta suferea de hipertensiune arterială și obezitate.

Colegii asistentei L.B. cer reîncadrarea decesului colegei lor la COVID-19

Preşedintele Sindicatului „Solidaritatea sanitară", Daniel Bulboacă, s-a arătat revoltat de faptul că Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a revenit şi a modificat, luni, cauza decesului în cazul asistentei LB,„deoarece cazul a fost declarat vindecat cu două teste negative".

El susţine că, atât timp cât cadrul medical de la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati" a stat timp de o lună la terapie intensivă ca urmare a stării grave generate de contactarea COVID-19, nu se poate ca autorităţile sanitare să susţină că decesul nu a survenit din cauza acestui virus.

„Noi avem obligaţia, cel puţin morală, să îi facem dreptate colegei noastre. Vom face toate demersurile pentru a modifica reclasificarea cauzelor decesului, aşa cum este şi pe certificatul de deces. COVID-19 este una din cauzele decesului. Nici nu a avut perioada completă din momentul în care a avut ultimul test negativ până la vindecarea bolii, aşa cum este în definiţia din caz. În opinia noastră, nu ştiu cum au gândit autorităţile. Suntem revoltaţi. E puţin spus că suntem revoltaţi. Doar în ipoteza în care încearcă să nu se plătească pensia de urmaş băiatului colegei noastre decedate", a afirmat Bulboacă, citat de Agerpres.

La rândul său, şefa Secţiei de boli infecţioase, Valentina Morcov, susţine că este nedrept ca decesul asistentei de 46 de ani să fie pus pe seama altei boli decât coronavirus.

Pacientul nu s-a externat la domiciliu vindecat şi a murit după aceea. A murit la câteva zile de la negativare, dar încă era internat în spital şi a murit din cauza afectării pulmonare în infecţia cu coronavirus", a declarat Valentina Morcov.

Decesul COVID-19, mai bine plătit

Potrivit Legii 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19, urmaşii personalului medical decedat în urma complicaţiilor medicale cauzate de infectarea cu coronavirusul COVID-19 beneficiază de:

  • dreptul la pensie de urmaş până la împlinirea vârstei de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
  • pensie de urmaş egală cu 75% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie avut/avută de personalul medical la data decesului; dreptul la asistenţă medicală şi medicamente gratuite în cadrul reţelei sanitare a Ministerului Sănătăţii sau, după caz, ministerele cu reţea sanitară proprie, cu decontarea cheltuielilor de către acestea; scutirea de la plata impozitului pe terenul şi pe clădirea folosită ca domiciliu aflate în proprietate sau coproprietate.

Care este definiția decesului de COVID-19

Decesul provocat de Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) are o definiție de caz, dată de dată de Institutul Național de Sănătate Publică.

Decesul la pacient confirmat cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepția situațiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relație cu COVID-19 (traumatism, hemoragie acută majoră, etc) și la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală și momentul decesului.

Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (cancer, afecțiuni hematologice etc) și COVID-19 trebuie raportată ca singură cauză a decesului, independent de condițiile medicale pre-existente care se supectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19.

COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.

Ce arată certificatul de deces al asistentei de la Botoșani

L.B. lucra ca asistentă medicală la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Botoșani, unde trata pacienți COVID-19.

Era o femeie tânără, de 46 de ani neîmpliniți, extrem de activă, făcea frecvent drumeții pe munte, povestesc colegii ei.

A fost confirmată pozitiv SARS-CoV-2 pe 23 aprilie 2020. În consecință, a fost internată inițial la SJU Botoșani. Pentru că starea ei de sănătate s-a agravat, a fost transferată apoi la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase Iași (spital desemnat ca fiind în faza I a luptei împotriva pandemiei COVID-19).

Din informațiile furnizate de fratele decedatei, O.C, reiese următoarea succesiune:

  • 23 aprilie - internată,
  • 24 aprilie - transferată la Iași,
  • 2 teste pozitive la început și testul 3, în ziua a 12- a, pozitiv,
  • au urmat 2 teste negative pe 19 mai și 20 mai,
  • pe 23.05 a decedat

Fratele victimei a publicat și fotografii ale certificatului de deces, care să atesta că sora sa a fost victimă a COVID-19 și că problemele care i-au generat decesul au fost provocate exclusiv de noul coronavirus.

Decesul asistentei din Botoșani a fost scos luni de Institutul Național de Sănătate Publică de pe lista victimelor provocate de COVID-19.

„INSP a revenit și a înlocuit decesul 1178 deoarece cazul alocat a fost declarat vindecat cu 2 teste negative (al doilea test negativ a fost descoperit astăzi de către DSP Botoșani), prin urmare codul de deces s-a realocat”, a transmis luni Grupul de comunicare strategică.

La insistențele jurnaliștilor, GCS a explicat de ce a scos decesul de pe lista victimelor COVID-19 și a comunicat despre cazul asistentei că „nu întrunește definiția de caz a unui deces cu infectare cu noul coronavirus”.

Cauza morții încă nu a fost comunicată.

„Încercăm să clarificăm lucrurile și revenim cu detalii în măsura posibilului”, este răspunsul GCS dat la solicitarea Europei libere.

GCS intermediază comunicarea INSP cu jurnaliștii.

Duminică, Institutul Național de Sănătate Publică raporta, prin Grupul de Comunicare Strategică, decesul asistentei din Botoșani pe lista victimelor COVID-19, la poziția 1178, ca unul fără comorbidități.

Deces 1178 - Femeie, 45 ani, județ Botoșani

  • Dată confirmare: 23.04.202.
  • Dată deces: 23.05.2020.
  • Comorbidități: Fără.

Femeia era asistentă medicală la secția de boli infecțioase a spitalului județean din Botoșani, nu suferea de alte boli iar prin mâinile ei trecuseră mulți pacienți infectați cu COVID-19.

Imediat, în presă locală au apărut întrebări referitoare la natura reală a decesului mai ales după ce directorul spitalului unde lucra asistenta a spus că testele pentru COVID-19 au ieșit de două ori negative.

„A fost o internare lungă în Terapie Intensivă, de aproape două săptămâni, a urmat tratamentul cu Remdesivir, a avut două rezultate negative la testul pentru SARS-CoV-2. Nu avea comorbidități care să determine o atât de mare imunodepresie sau afectare anterioară încât să putem spune că a avut un teren la care să ne facă să ne gândim că ar putea prezenta o formă atât de gravă. Ea, de la început, a fost internată la Terapie Intensivă", a declarat Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, citată de Monitorul de Botoșani.

Mai mult, cadrele medicale care au făcut transferul la Iași, unde a fost internată, au relatat în presa locală că asistenta a urcat singură în ambulanţă, a vorbit cu ei tot drumul şi chiar nu dădea niciun semn că ar fi fost bolnavă de vreo afecţiune, femeia fiind o persoană activă, care mergea des în drumeții pe munte, avea o formă fizică bună și nu suferea de alte boli cronice.

Femeia a fost infectată în același timp cu soțul ei, angajat al ISU Botoşani, el fiind primul transferat la Iaşi.

Ea a fost diagnosticată cu COVID-19 pe 23 aprilie și transferată la Iași, unde a fost internată la secția de reanimare a spitalului de boli infecțioase.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG