CCR amână luarea unei decizii până luni, pe 2 decembrie
Curtea Constituțională a României a decis vineri să amâne validarea rezultatului alegerilor prezidențiale din primul tur de scrutin până pe 2 decembrie, ora 17:00, după ce se încheie renumărarea voturilor, au declarat pentru Europa Liberă surse autorizate de la CCR.
USR a cerut APCE să sesizeze Comisia de la Veneția
Iulian Bulai, deputat USR și președinte al grupului ALDE de la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), l-a sesizat pe președintele APCE, Theodoros Rousopoulos, cu privire la abuzurile legate de primul tur al alegerilor prezidențiale comise în aceste zile, în vederea solicitării unei opinii din partea Comisiei de la Veneția.
„Am sesizat Comisia de la Veneția cu privire la aceste abuzuri pe care le vedem, începând de ieri, referitoare la rezultatele turului întâi al alegerilor prezidențiale. Este inadmisibil ceea ce se întâmplă acum și cum unii sunt capabili să arunce în aer democrația, doar pentru a obține puterea. Îi rog pe români ca, duminică, să iasă la vot! Să apere democrația cu votul lor!”, declară Iulian Bulai.
Sesizarea președintelui APCE, Theodoros Rousopoulos, a fost făcută vineri, la întâlnirea Comitetului Permanent al APCE, la Luxemburg, în marja preluării președinției luxemburgheze a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.
În scrisoarea adresată președintelui APCE sunt invocate abuzurile grave comise în ultimele zile de Biroul Electoral Central și Curtea Constituțională, abuzuri care pun în pericol legalitatea, integritatea și transparența procesului electoral pentru alegerea președintelui României, „fapt care face doar să submineze încrederea cetățenilor în instituțiile statului și valorile democratice”, transmite USR.
Este invocată, totodată, declarația președintelui Autorității Electorale Permanente, prin care au fost avansate date pentru repetarea turului I și pentru turul II al alegerilor prezidențiale în ciuda faptului că nu există încă vreo decizie oficială a Curții Constituționale în acest sens.
Demersul de solicitare a unei opinii din partea Comisiei de la Veneția vine în completarea demersurilor USR de a stopa planul PSD-Ciolacu de fraudare a rezultatului votului din 24 noiembrie.
Tot vineri, USR a atacat în instanță decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secțiile de votare din țară, cerând anularea deciziei și suspendarea ei până la soluționarea cauzei.
Tribunalul Ilfov a admis contestația Expert Forum pentru accesul observatorilor la renumărarea voturilor de la BEJ Ilfov
„Tribunalul Ilfov ne-a dat dreptate. Observatorii au dreptul să observe procesul de renumărare la Ilfov. Tribunalul Ilfov a admis contestația depusă de EFOR privind limitarea accesului observatorului la procesul de renumărare de la BEJ Ilfov”, anunță organizația pe pagina sa de Facebook.
„Admite cererea. Obligă pârâtul să permită observatorilor independenţi acreditaţi de asociaţiile prevăzute de lege, pentru observarea procesului de renumărare a voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Executorie de drept” - arată decizia Tribunalului Ilfov.
Bihorul termină renumărarea la miezul nopții. Au fost renumărate voturile din 200 de secții, din totalul de 569
„Sunt implicate 70 de persoane din patru instituții: Biroul Electoral Județean, Instituția Prefectului, Autoritatea Electorală Permanentă și Direcția Județeană de Statistică”. spune Ligia Oală, purtător de cuvânt al BEJ Bihor.
„Am finalizat până la această oră (14:30) peste 200 din cele 569 de secții de votare din întregul județ, cred că vom închide renumărătoarea în jur de miezul nopții”, spune Ligia Oală, purtător de cuvânt al BEJ Bihor.