Președintele Klaus Iohannis nu a fost prezent la cel mai important eveniment al week endului trecut (15-16 iunie), din Elveția, unde s-a discutat despre modalitatea prin care ar putea lua sfârșit războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
100 de lideri importanți - șefi de stat și de guverne, șefi ai instituțiilor europene și mondiale - au participat la conferința de pace care a avut loc la Burgenstock.
Din partea României, a fost prezentă minstra de Externe, Luminița Odobescu, și nu președintele Klaus Iohannis, ceea ce i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce ar lipsi președintele nu numai dintr-o companie atât de selectă, dar și de la o întâlnire atât de importantă care privește pacea în regiune.
O scurtă căutare pe site-ul administrației prezidențiale arată că șeful statului a avut ultimul eveniment public pe 12 iunie, iar summitul din Elveția a avut loc pe 15 și 16 iunie. Abia luni, 17 iunie, președintele a pus ceva pe agendă - o întâlnire informală a Consiliului European, deci nu putea fi un eveniment mai important care să-i fi reținut atenția.
În schimb, au venit la Burgenstock vicepremierul Statelor Unite, Kamala Harris, președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul german, Olaf Scholz, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și mulți alți lideri mondiali. Unele state au trimis, e adevărat, miniștrii de Externe. Altele nu au participat deloc, cum e China, a cărei poziție în războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei e încă ambiguă. Alte state au refuzat să semneze declarația de susținere, cum sunt India, Arabia Saudită, Emiratele Arabe, Africa de Sud, Brazilia, Mexic, Indonezia și alte câteva.
Statele care, ca și România, sunt direct interesate de pacea din zonă și-au trimis cei mai înalți reprezentanți.
- Polonia - președintele Andrzej Duda
- Estonia - prim-ministrul Kaja Kallas
- Letonia - președintele Edgars Rinkēvičs
- Lituania - președintele Gitanas Nausėda.
Administrația prezidențială din România nu a comentat până la această oră absența președintelui de la summitul la care s-a semnat o declarație de susținere a integrității teritoriale a Ucrainei și a dreptului acestui stat de a nu fi atacat de un altul. G4Media a anunțat deja că a cerut un răspuns de la Cotroceni, dar el nu a venit. Europa Liberă a aflat că președintele nu vrea să comenteze.
Europa Liberă l-a întrebat pe politologul Cristian Pîrvulescu ce crede despre această absență care nu a trecut neobservată, mai ales că președintele Klaus Iohannis este încă, deși cu mici șanse, cred unii, candidat la șefia NATO.
De exemplu, contracandidatul său, Mark Rutte, nu numai că a fost prezent, dar a fost și foarte activ, declarațiile sale de susținere la adresa Ucrainei fiind preluate de întreaga presă internațională. Te întrebi: nu era important ca un candidat la șefia NATO să meargă la unul dintre cele mai importante evenimente din acest an care țin de războiul Rusiei împotriva Ucrainei?
Cristian Pîrvulescu a remarcat prezența la cel mai înalt nivel în cazul celor mai multe dintre cele peste 90 de state prezente, dintre care 84 au semnat declarația de pace.
„Majoritatea statelor europene au fost reprezentate la nivel de șefi de stat sau de guvern. De exemplu, Germania, prin cancelarul Scholz, Italia, prin Giorgia Meloni, Franța, prin Emmanuel Macron, președinte, Cehia, prin președinte ș.a.m.d. Statele Unite ale Americii au fost reprezentate prin vicepreședinta Kamala Harris. Și cred că președintele Iohannis a considerat că, la o reuniune la care președintele american nu este prezent, poate să fie reprezentată România, pentru că important era să fie reprezentată, prin ministra de Externe, Luminița Odobescu.”
Politologul pune mutarea făcută de Iohannis pe seama negocierilor spinoase pentru șefia NATO. Este de notorietate deja că președintele României are puțină susținere. Ungaria și-a exprimat la un moment dat sprijinul ferm pentru președintele român, dar în ultimele zile a dat semnale că s-ar putea răzgândi. Premierul maghiar, Viktor Orban, a pus, însă, condiții. Slovacia ezită. În rest, toate celelalte 29 de state din 32 (excluzând România, care are candidat) îl sprijină pe Mark Rutte. Deși bătălia pare deja tranșată, nu e chiar așa, susține decanul Facultății de Științe Politice a SNSPA.
„Ați observat, nici Ungaria nu a fost reprezentată de premierul Orban, ci de ministrul de Externe. Deci cred că, din punctul ăsta de vedere, s-a încercat, dacă vreți, o conciliere cu linia maghiară, știut fiind că maghiarii nu acceptă în niciun caz candidatura lui Rutte. Cred mai degrabă că este o decizie tactică, legată în primul rând de absența președintelui american, singura care probabil l-ar fi făcut pe președintele Iohannis să fie prezent acolo. A considerat că reprezentarea este importantă, dar că, în contextul actual, tactic discutând, este mult mai important să nu intre într-un conflict cu Ungaria, pentru a rămâne în continuare o alegere sau o opțiune de rezervă, în condițiile în care Ungaria va continua să-și folosească dreptul de veto.”
Întrebarea care se naște dintr-o astfel de ipoteză este dacă nu cumva președintele i-ar supăra foarte tare pe americani cu o astfel de atitudine care ar putea da apă la moară Ungariei, un stat care dă multe bătăi de cap atât în UE, cât și în NATO.
„Această atitudine nu face în niciun caz rău. Interpretarea mea este că președintele Iohannis a oferit SUA o soluție de ieșire din impasul în care Ungaria a dus negocierile pentru șefia NATO. Ungaria nu are nimic de câștigat de pe urma SUA, relația lui Viktor Orban cu președintele Biden este extraordinar de tensionată, simpatia lui Orban pentru Donald Trump este totală, deci pentru Orban ar fi important să puncteze împotriva acestei linii a SUA. În aceste condiții, România oferă o ieșire din impas, prin candidatura președintelui Iohannis care, din punctul meu de vedere, de la început a fost gândită astfel. Ca o candidatură de rezervă pentru situația mai mult decât probabilă ca Ungaria și poate alte state să aibă obiecții până la capăt.”
Politologul e sceptic că Ungaria ar putea ceda, având în vedere că nu are nimic de negociat, nu poate primi nimic de la Statele Unite, motiv pentru care interesul Ungariei e mai degrabă să compromită imaginea NATO și a SUA.
Așadar, spune Pîrvulescu, soluția de rezervă Klaus Iohannis este cât se poate de serioasă în fața pericolului ca, în lipsa unui consens, numirea unui nou secretar general al NATO să se amâne sine die.
Ce ar fi determinat absența președintelui de la summitul din Elveția, o altă perspectivă
Consultantul politic și fostul consilier prezidențial, Valeriu Turcan, crede că subiectul lipsei președintelui de la conferința de pace din Elveția este exagerat.
„Era previzibil că reuniunea nu va avea prea multe rezultate, iar prezența președintelui României nu era în niciun caz obligatorie. Se forțează niște interpretări total eronate. Vor fi alte reuniuni internaționale mult mai importante și mai relevante. Nu este nicio dramă, pentru nimeni, nici pentru președintele Iohannis, nici pentru România”, crede Turcan.
Lectorul universitar în științe politice George Jiglău, de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, are o opinie similară.
„Cred că e vorba și de specificul acestui summit, care a avut un caracter mai degrabă informal. Sigur că el a avut un nume foarte ambițios și poate pentru unii chiar a stârnit oarece așteptări optimiste. Dar, câtă vreme una dintre părțile combatante nu a fost acolo, nu-mi dau seama în ce măsură a fost un summit despre război sau mai degrabă un summit care să mai ofere niște mesaje pozitive față de Ucraina”, susține profesorul.
Acesta mai spune că, în contextul în care România a susținut Ucraina încă de la început și destul de decisiv, chiar dacă e o problemă de transparență, pentru că nu știm tot ce a oferit România Ucrainei, dar știm că Zelenski a fost întotdeauna foarte recunosctor lui Iohannis, nu ar interpreta neapărat „ca pe o lipsă de interes sau de angajament, de loialitate față de Ucraina. Povestea asta cred că are mai degrabă de-a face cu agenda președintelui”.
Politologul nu face o legătură directă între absența președintelui și miza candidaturii la șefia NATO, dar crede că această candidatură este „bizară”, pentru că nu a existat niciodată un astfel de anunț, ci mereu s-a luat decizia prin consens, în urma negocierilor.
„A fost o mișcare proprie, care i-a dus niște deservicii, inclusiv acum, pentru că interpretăm povestea asta tot din perspectiva candidaturii la șefia NATO”, completează George Jiglău. Profesorul este de părere că ar fi cel mai bine ca șeful statului să explice episodul, tocmai pentru a nu mai lăsa loc la speculații.
Ce viitor are președintele Iohannis după Cotroceni
Absența președintelui Iohannis de la summitul de pace a redeschis discuția despre negocierile sale pentru o funcție importantă pe plan extern.
Dacă șefia NATO încă se joacă, iar șansele președintelui României de a deveni secretar general al NATO sunt mai mici sau mai mari, depinde de unghiul din care e analizată problema, șefiile la nivel european par că s-au tranșat deja.
Politico a scris zilele trecute că negocierile au decis câștigătorii.
- Ursula von der Leyen, președinte al Comisiei Europene
- António Costa, președinte al Consiliului European
- Roberta Metsola, șef al Parlamentului European
- Kaja Kallas, Înalt Reprezentant, șef al politicii externe.
Noul portofoliu de comisar al Apărării ar putea reveni Poloniei, care l-a și cerut. Marcel Ciolacu a anunțat deja că România ar putea cere un post de comisar pe economie, un domeniu în care președintele Iohannis nu are expertiză. Și, oricum, funcția de comisar ar fi, teoretic, prea mică pentru un președinte de țară.
Luni după-amiaza, la Bruxelles, la întâlnirea informală a șefilor de stat și de guvern, se discută și se bat în cuie aceste funcții.
Și atunci rămâne întrebarea: joacă șeful statului totul pe cartea NATO? Deznodământul ar trebui să fie aproape. Între 9 și 11 iulie are loc summitul NATO, la Washington. Până atunci, negocierile pentru secretarul general al Alianței ar trebui să se fi încheiat, iar Jens Stoltenberg să predea ștafeta.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
