Comunicatul comun transmis duminică a încheiat o conferință de două zile în stațiunea Burgenstock din Elveția. Cea mai importantă absență a fost cea a Rusiei, care nu a fost invitată.
Aproximativ 100 de delegații, majoritatea din țări occidentale dar și din unele țări importante în curs de dezvoltare, au fost prezente pentru conferință.
Participanții din India, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite s-au numărat printre cei care nu au semnat documentul final.
Documentul s-a concentrat pe probleme de siguranță nucleară, securitate alimentară și schimbul de prizonieri în cazul războiului purtat de Rusia în Ucraina.
Carta ONU și „respectul pentru integritatea teritorială și suveranitate pot și vor servi drept bază pentru realizarea unei păci cuprinzătoare, juste și de durată în Ucraina”, se arată în documentul final, semnat de majoritatea participanților.
Conform analiștilor citați de Reuters, conferința de două zile va avea probabil un impact concret redus asupra încheierii războiului, deoarece țara care l-a declanșat, Rusia, nu a fost invitată.
Aliatul cheie al Rusiei, China, care nu a participat la summitul din Elveția, și Brazilia, care a avut reprezentanți la întâlnire în calitate de observatori, spun că au căutat să ofere alte rute spre pace.
Condițiile minime de negociere cu Rusia
Cele trei teme de securitate nucleară, securitate alimentară și schimburi de prizonieri sunt prezentate în declarația finală. Premierul italian Giorgia Meloni a spus că acestea reprezintă „condiții minime” pentru negocierile cu Rusia.
Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, le-a transmis sâmbătă reporterilor că „va fi nevoie de muncă” și că țările își vor intensifica eforturile.
Prim-ministrul Muntenegrului, Milojko Spajic, a declarat duminică la adunare: „În calitate de tată a trei copii, sunt profund îngrijorat de miile de copii ucraineni transferați cu forța în Rusia sau teritoriile ocupate de Rusia din Ucraina”.
„Toți cei de la această masă trebuie să facem mai mult astfel încât copiii Ucrainei să se întoarcă în Ucraina”, a adăugat el.
La eveniment, România a fost reprezentată de Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe.
„Suntem obligaţi să continuăm să sprijinim Ucraina – de angajamentul nostru comun de a susţine dreptul incontestabil al fiecărei ţări suverane de a decide privind viitorul său. Ucrainenii nu sunt doar victime ale agresiunii ruseşti. Ei sunt apărători ai libertăţii şi democraţiei”, a transmis Odobescu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.