Epidemia Coronavirus a dat peste cap toate structurile publice ale statelor europene, dar Uniunea Europeană e încă mai serios avariată. Epidemia e de fapt prima criză pan-europeană la nivel nemijlocit uman.
Nu mai e vorba, ca în cazul crizei financiare din 2008-2010, de o catastrofă bancară cu consecințe în masă, ci, pur și simplu, de o catastrofă umană în masă. 2008 a fost o problemă de bănci, 2020 e o problemă de vieți. În 2008, UE a intervenit masiv și a salvat edificiul financiar, folosind mijloace discutabile, dar demonstrînd voință și coerență. În 2020, UE arată ca un sistem în derută, deja refuzat și surclasat de guvernele statelor naționale și condus din capitalele statelor europene, nu de un centru de putere și decizie clar. Uriașa birocrație europeană e aceeași și cînd e vorba de politică și cînd e vorba de protecție. E egală cu ea însăși și atît. Aceste considerații, contestabile sau de neconceput acum 2-3 luni, sînt, astăzi discursul cotidian și normal al politicienilor din statele membre, al analiștilor și, mai important al alegătorilor. Un sondaj realizat la mijlocul lui martie spune că proporția instatisfacției față de UE printre italieni a ajuns la 67%, față de 47%, în 2018. Încă mai neobișnuit, nu mai există partid italian, de stînga, centru sau dreapta, fără o majoritate nemulțumită de UE.
Industria comunicatelor și a inițiativelor publice UE există și funcționează în continuare, dar nu mai convinge. Reuniunile se încheie fără alt rezultat decît apariția rituală a optimismului lozincard, întreținut de chiar politicienii UE, incapabili să ajungă la rezultate pan-europene concrete. Limbajul de presă și oficial a suferit schimbări și deplasări masive. Astfel, cînd e vorba de reacția de sistem în fața epidemiei, UE dispare și eșecul e al Europei. Dacă lucrurile continuă așa, înseamnă că am trecut de faza în care UE făcea istorie și am intrat în faza în care UE își scrie singură demisia. Accelerația confuziei e evidentă. Cu fiecare 24 de ore, noi incapacități de coordonare se adaugă și formează un blocaj însă mai greu de depășit.
Marți la prînz, Comisia Europeană anunța elaborarea unui plan de ridicare a măsurilor de izolare impuse de epidemie. Ideea a fost imediat atacată de statele membre înfuriate de lipsa de consultări și de efectele neprevăzute pe care o asmenea măsură le-ar putea avea. Pînă seara, din inițiativa Comisiei Europene n-a mai rămas nimic, cu excepția unei formule defensive despre „discuții orientative”. Autoritatea UE era, încă o dată, contrazisă. Guvernele naționale își arătau convingerea că știu să se ocupe mai bine de propriile probleme.
Tot marți, Mauro Ferrari, din 2019 Director al Consiliului European de Cercetare din suborodinea Comisiei Europene, își anunța demisia. Ferrari și-a explicat decizia într-o scrisoare publică, în care acuză sistemul birocratic UE că pune carierele personale și interesele politice deasupra salvării de vieți omenești. Ferrari susține că a propus un plan de finanțare a cercetătorilor, eliminînd prevederile stufoase ale formularisticii europene. Planul a fost respins în bloc. Ferrari continuă, denunțînd lipsa de coordonare a măsurilor de protecție în UE și formula ineficientă de finanțare a cercetării folosită de UE mai degrabă pentru a bifa rigori birocratice decît pentru a stimula progresul cercetării științifice. Acuzațiile lui Ferrari au fost respinse, într-un moment în care reputația UE e tot mai greu de apărat. Din păcate, alte fapte, sau lipsa lor, agravează dubiile. Astfel, problema răspunsului efectiv al UE rămîne, în continuare, o criză însoțitoare a enormei crize Coronavirus. Miercuri, dimineața, după o întrunire de 16 ore, Miniștrii de Finanțe ai statelor din zona Euro (așa numitul Eurogroup) ajungeau la concluzia că nu pot ajunge la măsuri financiare comune.
Facebook Forum